Saltul acțiunilor OMV Petrom și cel al Hidroelectrica aduc din nou indicele Bet aproape de maximul istoric

Pe o activitatea de tranzacționare de 10 milioane euro, bursa românească a încheiat săptămâna cu o creștere robustă.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Saltul acțiunilor OMV Petrom și cel al Hidroelectrica aduc din nou indicele Bet aproape de maximul istoric

Sursa foto: BVB

Pe o activitatea de tranzacționare de 10 milioane euro, bursa românească a încheiat săptămâna cu o creștere robustă.

Raliul piețelor externe de joi a fost amendat brutal de un val de vânzări precipitat la deschiderea ședinței de tranzacționare de la New York Stock Exchange după ce datele din piața americană a muncii au arătat din nou slăbiciune.

BVB a ignorat acest impuls și a avut un salt robust adus de povestea locală a aprecierilor furbunde pe acțiunile producătorilor de energie cu capitalizare mare: +3,81%, până la prețul de 0,8575 lei/acțiune, pentru titlurile OMV  Petrom (SNP), care au adunat tranzacții de 10,05 milioane lei, și +2,57%, până la prețul de 123,50 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O), care au cumulat schimburi de 8,25 milioane lei.

Premier Energy și-a triplat profitul net, inclusiv grație majorării compensațiilor de la stat pentru plafonarea prețurilor la energie CITEȘTE ȘI Premier Energy și-a triplat profitul net, inclusiv grație majorării compensațiilor de la stat pentru plafonarea prețurilor la energie

Sunt mișcările care au imprimat un impuls important la BVB. Indicele compozit BET-XT a câștigat 1,26% și indicele repzenetativ BET a urcat cu 1,39%, până la nivelul de 20.770,93 de puncte, unde este cu doar 1,92% sub maximul istoric atins la jumătatea lunii trecute.

Google a fost amendat cu aproape 3 miliarde euro CITEȘTE ȘI Google a fost amendat cu aproape 3 miliarde euro

Într-o sesiune cu un rulaj de 51,89 milioane lei (10,22 milioane euro) al pieței de acțiuni, a 2-a activitate, de 8,43 milioane lei, s-a înregistrat pe titlurile One United Properties (ONE) care au alunecat cu 0,12% sub referință, până la prețul de 83,50 lei/acțiune după o secvență de 4 ședințe consecutive de aprecieri pe care a fost catapultată de perspectiva derulării unei oferte publice de răscumpărare pentru o cincime din acțiunile proprii.

Libra Internet Bank – avans al creditelor nete semnificativ peste rata de creștere a sistemului bancar CITEȘTE ȘI Libra Internet Bank – avans al creditelor nete semnificativ peste rata de creștere a sistemului bancar

Tot pe o tendință corectivă, -0,56%, după un impuls similar și angrenat tot de anunțul unei operațiuni de buy-back, au avut titlurile Fondul Proprietatea (FP) care au închis la prețul de 0,4455 lei/acțiune o sesiune în care au adunat volume echivalente cu 5,89 milioane lei. Transferuri apropiate, de 5,09 milioane lei, s-au realizat tot pe o acțiune cu profil financiar, cea a Băncii Transilvania (TLV), care a avansat cu 0,07%, până la prețul de 28,12 lei/acțiune.

În rest, reperul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile TeraPlast Bistrița (TRP), care s-au apreciat cu 0,93%, până la prețul de 0,5400 lei/acțiune, și de titlurile Romgaz (SNG), care au crescut cu 1,28%, până la prețul de 7,9300 lei/acțiune, la care capitalizarea bursieră a producătorului de gaze naturale se ridică la 30,56 miliarde lei (6,01 miliarde euro).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0787 +0.0015+0.03 %
1 USD4.3463 -0.0148-0.34 %
1 GBP5.8571 -0.0040-0.07 %
1 CHF5.4106 -0.0059-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite