Scădere cu 8,7% a acțiuni Compa Sibiu pe cel mai mare rulaj din ultimii 3 ani. Principalele evoluții bursiere

Scădere cu 8,7% a acțiuni Compa Sibiu pe cel mai mare rulaj din ultimii 3 ani. Principalele evoluții bursiere

Sursa foto: Saknakorn / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 2 oct 2017

Într-o sesiune marcată de o lichiditate sub media perioadei, la BVB am asistat la tranzacții cu puțin peste 1 milion de lei pe titlurile producătorului de componente auto Compa, cea mai ridicată activitate de tranzacționare din  din piața reglementată ultimii 3 ani. Cotația a pierdut 8,7%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Debut neconcludent de săptămână la Bursa de Valori București, cu închideri negative la nivelul principalilor indici și o activitate de tranzacționare pe segmentul acțiuni sub media perioadei, de 22,29 milioane lei (4,86 milioane euro). Este o așteptare a pieței într-un context incert și pe plan internațional și la nivel intern, unde climatul de încredere dintre stat și bănci dă semne de deteriorare. Consiliul Concurenței a început o investigație sectorială în care se uită la afacerile retail din sectorul bancar, a anunțat astăzi șeful Autorității, Bogdan Chirițoiu.

Indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,14%, iar indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,21%, până la nivelul de 7.894,26 puncte. Indicele se află în consolidare preț de 7 ședințe de tranzacționare între media mobilă exponențială de 200 de zile, care definește trendul, și un prag de suport important conturat în jurul nivelului de 7.840 de puncte, din care piața a ricoșat atât în martie, cât și iunie-iulie și la începutul lunii trecute.

După scăderile consistente din septembrie, acțiunile bancare nu au forța de revenire. Astăzi, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au staționat pe nivelul de preț de 2,2200 lei/acțiune, pe primul rulaj al zilei, de 4,66 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), s-a depreciat cu 0,16%, până la prețul de 12,42 lei/acțiune.

Sistemul bancar, incluzând și supraveghetorul BNR, a fost ținta unor declarații ostile din zona guvernamentală, iar slăbiciunea pe segmentul bancar de la bursă indică faptul că ezitarea indicilor locali reprezintă o poveste a pieței românești. Un lucru confirmat și de faptul că astăzi, principalii indici europeni și regionali au avut închideri pozitive: +0,88% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,68% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,68% pentru indicele CAC40 de la Paris și +0,98% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +1,09% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,79% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,14% pentru indicele PX de la Praga.

Tranzacții de aproape 2 milioane de euro

Interes a existat și pe titlurile fondurilor închise, cel mai tranzacționat emitent de la această categorie fiind SIF Muntenia (SIF4), cu schimburi modeste pe piața reglementată, dar cu tranzacții speciale în piața deal în valoare de 3,72 milioane lei. Pe segmentul regular, titlurile Fondului Proprietatea (FP) au cumulat transferuri în valoare de 3,40 milioane lei, într-o zi în care cotația s-a apreciat cu 0,71%, până la prețul de 0,8510 lei/acțiune. Fondul are o susținere la cumpărare din partea propriului program de răscumpărări. Astăzi emitentul a anunțat că săptămâna trecută a achiziționat un număr de 7,37 milioane acțiuni proprii contra sumei de 6,23 milioane lei.

Prin contrast cu evoluția principalului emitent din structura sa, indicele financiar BET-FI a avut o sesiune negativă, cu un declin de 0,06%, până la nivelul de 37.391,09 puncte. Este impactul unei evoluții descendente pe acțiunile celor 5 societăți de investiții financiare. Cel mai lichid titlu dintre acestea astăzi, cu tranzacții în valoare de 1,51 milioane lei, cel al SIF Moldova (SIF2) a suferit un recul de 0,66% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere fiind de 1,21 lei/acțiune.

Activitate de tranzacționare pe acțiunile companiilor din energie

Într-o zi în care prețul țițeiului Brent a coborât sub reperul de 56 de dolari pe baril, interesul pentru titlurile din sectorul energetic a fost unul dintre cele mai mici din acest an. Cel mai tranzacționat emitent de la această categorie, OMV Petrom (SNP), abia a dunat tranzacții cu puțin sub 939.000 de lei. Cotația a suferit un declin de 0,35%, până la prețul de 0,2880 lei/acțiune, nivel cu 4,73% peste prețul de 0,2750 lei/acțiune al tranzacției prin care Fondul Proprietatea a vândut 1,45 miliarde acțiuni ale companiei petroliere, reprezentând 2,56% din capitalul social, pentru suma de 399,85 milioane lei. Indicele energetic BET-NG a avut o apreciere în media pieței, de 0,21%, până la nivelul de 676,71 puncte.

S-a închis oferta de răscumpărare de la Artego

Artego Târgu Jiu (ARTE) a anunțat astăzi că a închis oferta publică de răscumpărare pentru 5,97% din acțiunile sale și pentru care va plăti suma de 4,16 milioane lei. După tranzacție emitentul a ajuns la o deținere de aproape 10% din titlurile proprii.

În piața reglementată, tranzacții peste media obișnuită a respectivului emitent, de 1,35 milioane lei, am consemnat pe titlurile MedLife (M), care au staționat la prețul de 35,60 lei/acțiune.

Transferuri cu puțin peste 1 milion de lei, s-au realizat pe titlurile Compa Sibiu (CMP), ea mai intensă activitate de tranzacționare din piața reglementată pe acest emitent din ultimii 3 ani. O tranzacție încă și mai mare, echivalentul a 2,68 milioane lei, s-a realizat în piața deal pe data de 31 iulie. Cotația a coborât cu 8,70%, până la prețul de 1,05 lei/acțiune care dă companiei specializată în producția de componente auto o capitalizare de piață de 229,76 milioane lei (50,09 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
compa sibiu
artego
medlife
bvb
bursa
fondul proprietatea
banca transilvania
brd
sif muntenia