Tensiuni înainte de AGA la Oil Terminal, cu salariați în stradă și contestarea raportului de evaluare

Tensiuni înainte de AGA la Oil Terminal, cu salariați în stradă și contestarea raportului de evaluare
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 10 oct 2016

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la Oil Terminal, în care va fi votat asupra unei majorări de capital ce ar putea obliga acționarii investitori de portofoliu să vină de acasă cu o sumă depășind cu peste 80% întreaga capitalizare bursieră a companiei, generează tensiuni pe măsura mizei de zeci de milioane de lei, cât ar fi diferențele pentru operațiunea de piață. Salariații au cerut demisia Ministrului Energiei pe motiv că ține partea minoritarilor, iar Fondul Proprietatea solicită revizuirea concluziilor raportului de evaluare a terenurilor care fac obiectul aportului în natură al statului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În cazul unui vot favorabil pentru propunerea de majorare de capital social la Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la Oil Terminal, acționarii investitori de portofoliu ar trebui să vină de acasă cu nu mai puțin de 105,38 milioane lei pentru a-și menține nivelul participațiilor.

Aceasta este miza AGEA, în condițiile în care investitorii de pe bursă consideră penalizatori parametrii în care terenurile statului evaluate la 155,61 milioane lei întră în capitalul social al companiei. Cum Ministerul Energiei este acționar cu 59,62%, ceilalți acționari ar trebui să subscrie la valoarea nominală de 0,10 lei/acțiune câte 4,48 titluri, la fiecare acțiune deținută, astfel încât să nu fie diluați.

Nu este vorba numai despre diminuarea procentului participațiilor, ci chiar de conservarea valorii acestora. Această majorare a capitalului ar deteriora indicatorul ROE (return on equity) care suprapune câștigul companiei, capitalurilor proprii. Este o inflație de acțiuni care mai degrabă ar avea rezultat o scădere a prețului acestora, în condițiile în care terenul reprezentând aportul în natură al statului nu este în măsură să influențeze cu nimic profitabilitatea companiei. Cu alte cuvinte, investitorii care au băgat bani pe bursă, în acțiunile Oil Terminal, riscă să încaseze pierderi.

La ultimul preț de piață de 0,0990 lei/acțiune, consemnat la finele ședinței de tranzacționare de vineri de la Bursa de Valori București, capitalizarea bursieră a Oil Terminal este de 57,66 milioane lei (12,83 milioane euro). Aceasta înseamnă că suma cu care investitorii acționari de portofoliu trebuie să vină de acasă este cu 82,76% mai mare decât întreaga valoare de piață actuală a companiei.

DNA: Compania de stat Oil Terminal a \ CITEȘTE ȘI DNA: Compania de stat Oil Terminal a "sponsorizat" o excursie în Cuba a Ioanei Băsescu cumpărând fictiv publicitate

Din partea angajaților, lucrurile se văd altfel. Conform scandărilor de la un protest de la finele săptămânii trecute, aceștia se tem, nici mai mult nici mai puțin, decât de distrugerea companiei. “Nu lichidați Oil Terminal!”, era unul dintre sloganurile celor peste 100 de angajați ai terminalului petrolier, adunați în fața Prefecturii Constanța, potrivit news.ro.

Ei au cerut demisia ministrului Energiei, Vlad Grigorescu, pe care îl acuză că favorizează pe acționarii minoritari ai companiei, în detrimentul statului. Ținta nu este numai ministrul despre care spun că vrea să schimbe Consiliul de Administrație, ci și Fondul Proprietatea. “Vor să distrugă acest Oil Terminal. Acest individ de la Fondul Proprietatea este cel care acum un an de zile a venit cu un program de restructurare a 300 de salariați din cadrul companiei”, a declarat Ion Caraignat, liderul sindicatului Cartel Alfa Constanța.

Care este miza Fondului Proprietatea

Fondul Proprietatea, pentru conservarea participației sale de 6,32% din titluri, ar trebui, în parametrii actuali ai majorării de capital social, ar trebui să vină de acasă cu 16,48 milioane lei (3,66 milioane euro), cât reprezintă achiziția de 4,48 titluri la fiecare din cele 36,79 milioane acțiuni deținute la Oil Terminal, potrivit ultimei structuri a acțioariatului publicată pe portalul companiei.

Efortul de a veni cu bani de acasă contravine intereselor declarate ale Fondului de a returna cât mai rapid cash către acționarii săi. Nu mai departe de luna trecută, administratorul unic al FP a publicat un angajament prin care societatea ar urma să vireze echivalent de 0,05 lei/acțiune în fiecare an către acționari sub formă de dividende și returnări de aport la capital în urma programelor de răscumpărări.

Verdict de la ASF: La Oil Terminal nu a fost manipulare de piață CITEȘTE ȘI Verdict de la ASF: La Oil Terminal nu a fost manipulare de piață

Acesta este contextul în care FP a venit cu o suplimentare a ordinii de zi pentru AGEA în care cer realizarea de către societate a unui studiu de specialitate având ca obiect stabilirea măsurilor necesare în vederea decontaminării terenurilor reprezentând aportul în natură al statului la majorarea de capital social, evaluarea costurilor acestor operațiuni și stabilirea unei valori pentru cheltuielile legate de desființarea construcțiilor și instalațiilor pe aceste terenuri.

Raportul de evaluare care a stabilit valoarea terenurilor statului la 155 milioane lei este contestat

Este felul în care Fondul Proprietatea alege să conteste raportul de evaluare întocmit de evaluatorul autorizat Mihaela Viorica Verdeș și care a fost găsit „nesatisfăcător” la o verificare efectuată de compania de profil Veridio, unde senior partner este Adrian Vascu, fostul președinte al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR).

Raportul de verificare citat menționează în concluzii existența unor „neconformități care ar fi putut influența rezultatul evaluării”, fapt pentru care menționează că evaluarea trebuie refăcută. Principalele obiecții aduse de Vascu sunt legate de faptul că, deși evaluarea menționează contaminarea celor 2 terenuri, de 129.334 metri pătrați și, respectiv 254.261 metri pătrați, nu menționează costuri ale decontaminării, după cum nu include o evaluare a costurilor unor eventuale dezafectări ale clădirilor și instalațiilor existente.

Muncitorii se tem de desființare, acționarilor le este frică de diluare

Deși solicitarea se referă la o simplă reevaluare a costurilor terenurilor și nu la perspectiva nemijlocită și imediată a unei decontaminări sau desfiiințări a clădirilor și instalațiilor Oil Terminal, informația așa cum a ajuns la angajați, a declanșat neliniști în rândul acestora, având în vedere experiența dezindustrializării și tăierii la fiare vechi a fabricilor din România deceniilor precedente.

“Nu lichidați Oil Terminal”, “Noi nu suntem numere, noi suntem muncitori”, “Fără oameni nu se poate”, “Guvernanți, gândiți-vă la oameni!”, au strigat sindicaliștii.

La rândul lor, investitorii de pe bursă, acționari ai Oil Terminal, chiar dacă nu se tem de lichidarea companiei și de desființarea ei, sunt îngroziți de ideea că mai trebuie să vină cu bani de acasă într-o așa proporție sau că prețul acțiunilor deținute ar urma să scadă după ce numărul lor se va fi înmulțit de 4 ori și jumătate.

viewscnt
Afla mai multe despre
oil terminal
fondul proprietatea
ministerul energiei
bursa
bvb
majorare de capital
adrian vascu