Corecțiile s-au reluat pe marile burse ale lumii. La jumătatea orarului de tranzacționare de la New York Stock Exchange, indicele Dow Jones Industrial Average suferea un declin de aproximativ 1%, în timp ce indicele DAX40 din Germania a testat, din nou, zona de 25.000 de puncte.
Este contextul de aversiune la risc în care și la BVB am avut o ședință negativă.
Indicele reprezentativ BET a coborât cu 0,97%, până la nivelul de 33.562,51 de puncte, întrerupând o secvență de 5 sesiuni consecutive de aprecieri.
Rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 162,53 milioane lei (30,38 milioane euro), însă acesta a fost ajutat decisiv de un transfer special efectuat în piața deal cu acțiuni Premier Energy (PE).
Schimbul cu 1,31 milioane acțiuni, reprezentând 1,05% din titlurile furnizorului de electricitate a fost realizat la prețul de 52,00 lei/acțiune, cu 5,45% sub referință, și care situează valoarea acestuia la 68,46 milioane lei (12,81 milioane euro) și capitalizarea bursieră a companiei la 6,50 miliarde lei (1,21 miliarde euro).
În piața reglementată, titlurile cu simbolul PE au adunat volume echivalente cu 6m50 milioane lei, pe fondul cărora cotația a suferit un recul de 3,27%, până la prețul de 53,20 lei/acțiune.
Tot pe segmentul deal, s-a înregistrat o tranzacție în valoare de 6,85 milioane lei cu acțiuni Romgaz. Aceasta a fost efectuat la prețul de 17,90 lei/acțiune, în declin cu 0,56% față de ședința precedentă același cu închiderea din piața regular, unde activitatea pe acest emitent a fost comparabilă, de 6,80 milioane lei.
Pe contrasens, titlurile celuilalt producător de gaze naturale, OMV Petrom (SNP), au urcat cu 0,65%, până la prețul de 1,2330 lei/acțiune, în contextul unui rulaj de 13,67 milioane lei.
Pe cele mai mari transferuri din piața reglementată, de 26,76 milioane lei, titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au corectat cu 1,73%, până la prețul de 35,12 lei/acțiune. Tot în zona bancară, titlurile BRD – Groupe Societe Generale (BRD) au alunecat cu 0,64% sub referință, până la prețul de 30,90 lei/acțiune, pe schimburi însumând 5,23 milioane lei, acesta fiind unul din puținele simboluri de la BVB care nu a depășit maximul anului 2007, de dinainitea crizei financiare.
Titlurile Hidroelectrica (H2O) s-au retras cu 0,33%, până la prețul de 179,40 lei/acțiune, pe o activitate de 5,32 milioane lei. Mai agresive au fost deprecierile un pluton de 3 acțiuni care au cumulat, fiecare, tranzacții în zona de 3-4 milioane lei: -2,06%, până la prețul de 57,00 lei/acțiune, pentru titlurile Digi Communications (DIGI), -4,70%, până la prețul de 58,80 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN) și -3,05%, până la prețul de 50,80 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL).
















