Tranzacții de peste 5 milioane de euro pe bursă cu acțiuni Banca Transilvania

Piața de capital   
Tranzacții de peste 5 milioane de euro pe bursă cu acțiuni Banca Transilvania

În a 3-a sesiune consecutivă de aprecieri la BVB, activitatea de tranzacționare a fost acaparată de acțiunile cu profil financiar.

Indicele Dow Jones Average Industrial de la New York Stock Echange a depășit din nou reperul de 27.000 de puncte, într-un climat general favorabil activelor de risc la nivel mondial. În Europa, tabloul bursier a fost de un „verde aprins”: +0,43% pentru indicele Euro Stoxx 50, +1,14% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,90% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,47% pentru indicele DAX30 din Germania, +1,20% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +2,02% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,96% pentru indicele PX de la Praga.

Urmărește-ne și pe Google News

Acesta este contextul în care și la București tendința a fost pozitivă, ca, de altfel, și în celelalte 2 ședințe deja parcurse din această săptămână. Indicele compozit BET Plus a câștigat 0,77% și indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,78%, până la nivelul de 8.559,45 puncte, unde a intrat într-o aglomerare de medii mobile dintre care cele exponențiale de 21 de zile (EMA21) și de 55 de zile (EMA55) sunt evidențiate pe graficul atașat.

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Tranzacții de peste 5 milioane de euro pe bursă cu acțiuni Banca Transilvania

Piața a fost tractată de saltul de 2,40%, până la prețul de 2,1300 lei/acțiune al titlurilor Băncii Transilvania (TLV), care au adunat schimburi însumând 26,27 milioane lei. Cele 12,47 milioane acțiuni care au fost transferate reprezintă 0,24% din totalul titlurilor instituției de credit care este cea mai mare din România, cu o capitalizare bursieră de 11,11 miliarde lei (2,30 miliarde euro).

ASF îl amendează pe directorul Rompetrol Well Services pentru o raportare care a derutat piața, dar pe care Profit.ro a interpretat-o corect CITEȘTE ȘI ASF îl amendează pe directorul Rompetrol Well Services pentru o raportare care a derutat piața, dar pe care Profit.ro a interpretat-o corect

Tot pe segmentul bancar, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) s-au apreciat cu 1,86%, până la prețul de 12,04 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,31 milioane lei.

La rulajul de 106,06 milioane lei (21,94 milioane euro) al pieței de acțiuni principalul aport l-a avut procesarea ofertei publice de răscumpărare în valoare de 60,91 milioane lei de la SIF Oltenia (SIF5). Titlurile societății au suferit un declin de 2,75%, până la prețul de 2,1200 lei/acțiune, ceea ce a tras în jos și indicele financiar BET-FI, cu un recul de 0,74%, până la nivelul de 41.990,48 puncte. Cel mai important titlu din structura sa, cel al Fondului Proprietatea (FP) a staționat la prețul de referință de marți de 1,2500 lei/acțiune, pe a 2-a activitate de tranzacționare a zilei de 13,05 milioane lei.

Sectorul energetic a stat în umbră. Indicele de profil BET-NG a avansat cu 0,29%, dar cel mai lichid emitent de la această categorie, OMV Petrom (SNP), nu a depășit reperul unor schimburi de 1 milion de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
sif oltenia