Tranzacții speciale în valoare de 41 milioane lei pe titlurile SIF Oltenia

Tranzacții speciale în valoare de 41 milioane lei pe titlurile SIF Oltenia
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 17 mar 2017

În contextul prefigurării unei lupte acerbe pentru conducerea societății, pe titlurile SIF Oltenia s-au realizat tranzacții de tip deal cu 7% peste prețul din piața reglementată. Valoarea schimburilor a depășit 41 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Bursa de Valori București a avut astăzi o ședință bună, cu un avans de peste jumătate de procent a principalilor indici și cu un rulaj de 81,63 milioane lei (17,88 milioane euro) al pieței de acțiuni, dublu față de media anuală.

Peste 50% din aceste schimburi au fost reprezentate, însă, de tranzacțiile speciale din piața deal pe titlurile SIF Oltenia (SIF5) însumând 41,38 milioane lei. Transferurile au fost efectuate la un preț cu 7,34% peste referință, ed 1,90 lei/acțiune. Interesul pentru aceste titluri poate fi explicat prin lupta existentă pentru componența Consiliului de Administrație și conducerea efectivă a societății care poate obține cel puțin 100 de milioane euro cash din vânzarea pachetului de 6% din titlurile BCR.

EXCLUSIV Cum arată „câmpul” bătăliei pentru șefia SIF Oltenia CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cum arată „câmpul” bătăliei pentru șefia SIF Oltenia

Tot pe piața deal a fost efectuat un schimb cu 3,01 milioane acțiuni Banca Transilvania (TLV), la un preț de 2,7500 lei/acțiune, cu 1,29% peste cel de ieri, astfel încât valoarea tranzacției s-a ridicat la 8,28 milioane lei. Și pe segmentul regular, titlurile Băncii Transilvania au cumulat un rulaj de 6,97 milioane lei, prețul de închidere fiind de 2,7400 lei/acțiune.

Cealaltă cțiune bancară lichidă, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), s-a apreciat cu 1,16%, până la prețul de 12,20 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,01 milioane lei.

Record: BRD aprobă cea mai mare alocare de dividende de după privatizare CITEȘTE ȘI Record: BRD aprobă cea mai mare alocare de dividende de după privatizare

Claudiu Cazacu, Chief Strategist la furnizorul de servicii de tranzacționare forex XTB România, indică acțiunea Băncii Transilvania ca un motor al creșterii indicelui BET la acest început către noi maxime post-criză. El amintește că față de minimele din 2009, indicele a crescut de 4 ori, chiar dacă încă nu este înb apropierea maximelor istorice din vara lui 2007. Indicele s-a apreciat și pentru că a căzut mai mult decât cei ai altor burse. Și la New York a fost un picaj mare, dar nu a fost de 80% amintește Cazacu. Acesta este încrezător că dacă nu vom avea derapaje la nivel macroeconomic, încă există potențial de creșteri pe bursa românească.

Cea mai mare listare din Europa de la începutul anului: Noul proprietar al MPO România speră la o evaluare de 3,7 miliarde euro CITEȘTE ȘI Cea mai mare listare din Europa de la începutul anului: Noul proprietar al MPO România speră la o evaluare de 3,7 miliarde euro

Indicele BET a închis astăzi la nivelul de 7.969,41 puncte, în urcare cu 0,58% față de sesiunea precedentă, în timp ce indicele BET Plus a câștigat 0,53%. Este o perfomanță superioară piețelor europene al căror indice sintetic Euro Stoxx 50 a avansat cu 0,25%. Elanul a fost încă și mai estompat pentru bursele mature: +0,12% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,32% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,10% pentru indicele DAX de la Frankfurt.
La nivel regional, indicele PX de la Praga a rămas în zona de referință, indicele WIG20 din Polonia a urcat cu 0,58%, iar indicele BUX de la Budapesta a pierdut 0,82%.

Administratorii Fondului Proprietatea vin în fața acționarilor cu cel mai mic discount al titlurilor față de activul net CITEȘTE ȘI Administratorii Fondului Proprietatea vin în fața acționarilor cu cel mai mic discount al titlurilor față de activul net

Pe primul loc în clasmentul tranzacțiilor din piața reglementată, cu schimburi totalizând 11,13 milioane lei, s-au aflat titlurile Fondului Proprietatea (FP), care s-au apreciat 0,11%, până la prețul de 0,8800 lei/acțiune. Titlurile SIF au avut o evoluție nefavorabilă, ceea ce a determinat o închidere „roșie”, în contrast cu restul pieței, pentru indicele financiar BET-FI, la nivelul de 32.075,45 puncte.

Indicele energetic BET-NG a închis, însă, cu 0,43% peste referință. Din componența sa, cel mai lichid emitent a fost astăzi OMV Petrom (SNP), cu transferuri însumând 3,50 milioane lei, ale cărui titluri au urcat cu 1,16%, până la prețul de 0,3055 lei/acțiune.

Titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au apreciat, de asemenea, cu 0,53%, până la prețul de 28,70 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,78 milioane lei. Titlurile Transelectrica (TEL) s-au corectat cu 1,32%, până la prețul de 32,00 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,38 milioane lei.

Pe un rulaj mult peste media zilnică a respectivului emitent, de 1,21 milioane lei, titlurile BRK Financial Group au scăzut cu 11,21%, până la prețul de 0,0950 lei/acțiune, care conferă casei de brokeraj clujene o capitalizare bursieră de 32,08 milioane lei (7,02 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
sif oltenia
bvb
bursa
banca transilvania
claudiu cazacu
xtb
brd
romgaz
omv petrom