Tranzacțiile cu titlurile Băncii Transilvania, peste 2 treimi din rulajul pieței de acțiuni de la BVB

Tranzacțiile cu titlurile Băncii Transilvania, peste 2 treimi din rulajul pieței de acțiuni de la BVB
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 23 aug 2016

Transferurile însumate de 11,30 milioane lei, din care cea mai mare parte pe piața deal, cu acțiunile Băncii Transilvania au acaparat activitatea de tranzacționare de astăzi de la Bursa de Valori București într-o zi marcată de volume slabe pe ceilalți emitenți. Rulajele sunt de sezon estival, spune un broker.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tendința de la Bursa de Valori București a fost predominant pozitivă în ședința de tranzacționare de astăzi. Indicele BET a urcat cu 0,31%, până la nivelul de 6.895,55 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a avut o dinamică similară. Este un impuls însă mai atenuat față de piețele bursiere europene care au avut un elan de 2-3 ori mai mare. Indicele FTSE de la Londra a avansat cu 0,72%, indicele CAC40 de la Paris s-a apreciat cu 0,59%, în timp ce indicele DAX de la Frankfurt a câștigat 0,94%. În ansamblu, titlurile blue-chip europene, măsurate de indicele Euro Stoxx 50, au crescut cu 1,13%, potrivit Bloomberg.

La București au lipsit volumele pentru a susține aprecieri de asemenea anvergură. „Piața se menține apatică”, a declarat pentru Profit.ro Simion Tihon, broker la Prime Transaction. „În lipsa deal-urilor de la Banca Transilvania, valoarea tranzacțiilor nu depășea 2 milioane de euro”, continuă el.

SIF Banat Crișana închide oferta de răscumpărare. Acționarii vând o acțiune la fiecare 5 titluri deținute CITEȘTE ȘI SIF Banat Crișana închide oferta de răscumpărare. Acționarii vând o acțiune la fiecare 5 titluri deținute

Instituția de credit românească a avut cea mai intensă activitate de tranzacționare în piața reglementată, echivalentul a 3,32 milioane lei, într-o zi în care titlurile s-au apreciat cu 0,63%, până la prețul de 2,385 lei/acțiune, care îi conferă o capitalizare bursieră de 8,69 miliarde lei (1,95 miliarde euro). De asemenea, în piața deal, au mai fiost efectuate 2 tranzacții speciale care au însumat 7,97 milioane lei. Adunate, aceste schimburi au reprezentat 68% din rulajul total al pieței de acțiuni de la BVB de 16,50 milioane lei.

Prin contrast, cealaltă acțiune bancară de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), abia avea adunate schimburi cu puțin sub 182.000 de lei, într-o zi în care titlurile s-au apreciat cu 1,33%, până la un nou maxim al acestui an, de 10,66 lei/acțiune.

Volume de sezon estival

„Ședințele seamănă între ele. Sunt apatice. Nici variații nu sunt...”, spune Tihon, care pune acest lucru pe seama sezonului estival care, tradițional în România, reduce volumele.

Realitatea este că nici piețele internaționale nu beneficiază de o mișcare puternică, a adăugat acesta, punctând că indicele volatilității pentru bursa americană VIX este într-o zonă de minime.

Pe locul 2 în topul rulajelor, cu transferuri de 1,38 milioane lei, s-au situat titlurile Fondului Proprietatea (FP) care s-au apreciat cu 0,52%, până la prețul de 0,779 lei/acțiune, unul cu 7,52% sub prețul ofertei publice de răscumpărare de 0,842 lei/acțiune. Aprecierea pe FP a tras indicele financiar BET-FI marginal peste referință, +0,04%.

Indicele energetic BET-NG a pierdut, însă, 0,16%, fiind singurul cu închidere „roșie”. Cei mai lichizi emitenți din componența de astăzi, Romgaz Mediaș (SNG) și Electrica (EL), au pierdut 0,22% și 0,44% pe tranzacții de aproximativ 972.000 de lei și, respectiv, aproape 624.000 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
simion tihon
prime transaction
fondul proprietatea
bvb
bursa
romgaz