Schimburi speciale pe trei emitenți în valoare totală de 22,65 milioane lei au reprezentat cea mai mare parte a activității de tranzacționare de la Bursa de Valori București. Dintre acestea, cele mai importante au fost cele pe titlurile Fondului Proprietatea însumând 17,51 milioane lei.
Ar fi fost o zi sărăcăcioasă din punctul de vedere al rulajelor. Tranzacțiile speciale de pe segmentul deal au salvat însă ședința de tranzacționare de la Bursa de Valori București care a însumat schimburi de 30,86 milioane lei (6,86 milioane lei).
În piața reglementată abia doi emitenți au depășit o valoare a transferurilor de un milion de lei, astfel încât tranzacțiile speciale de 22,65 milioane lei pe 3 emitenți au reprezentat 73,92% din rulaj. Debalansarea este cu atât mai mare cu cât schimburile cu 23,07 milioane titluri Fondul Proprietatea de 17,51 milioane lei din piața deal au însemnat 57,15 milioane lei din totalul activității de tranzacționare.
Anemia de pe segmentul regular a determinat și o inerție a indicilor. Tendința a fost de apreciere. Indicele BET, al titlurilor blue-chip, a urcat cu 0,41%, până la nivelul de 6.720,61 puncte, iar indicele compozit BET Plus a câștigat 0,39%.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Un investitor sesizează ASF și Ministerul Energiei privind un posibil caz de abuz de piață la Oil Terminal Cel mai puternic avans (0,89%) l-a avut indicele energetic BET-NG, într-o zi cu aprecieri de 1,31% pe titlurile Romgaz Mediaș (SNG) și Electrica (EL) și de 1,83% pe titlurile Transgaz (TGN). Acțiunile transportatorului de gaze au fost schimbate și în piața deal, unde au întrunit un rulaj de 4,14 milioane lei.
O urcare sub media sectorială (0,21%) au avut-o titlurile OMV Petrom (SNP) care au închis ședința bursieră la prețul de 0,2350 lei/acțiune pe al doilea rulaj al zilei din piața reglementată de 1,51 milioane lei. Acest emitent continuă să aibă doi vânzători puternici în fondul de piețe de frontieră al companiei financiare americane Franklin Templeton (administrator al Fondului Proprietatea) și fondul suveran al Norvegiei. În sesiunea de ieri de la BVB cele două entități au înstrăinat împreună 250.000 de titluri ale companiei petroliere pentru care au încasat cu puțin peste 59.000 de lei (8,47% din volumul de tranzacționare pe acest emitent).
În piața reglementată cele mai mari volume din ședința de astăzi, în echivalent 1,77 milioane lei, s-au realizat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV) care au urcat marginal, cu 0,18%, până la prețul de 2,745 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD) a avut un rulaj comparabil asigurat de transferuri pe piața deal de 1 milion de lei și de tranzacții depășind cu puțin 636.000 de lei pe segmentul regular.
















