VIDEO Acțiunea UiPath ajunge în atenția celebrului realizator TV Jim Cramer, care nu recomandă cumpărarea: „Pierd bani!” Compania a indus un șoc negativ pentru fondul ARK al renumitei Cathie Woods

VIDEO Acțiunea UiPath ajunge în atenția celebrului realizator TV Jim Cramer, care nu recomandă cumpărarea: „Pierd bani!” Compania a indus un șoc negativ pentru fondul ARK al renumitei Cathie Woods
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 28 nov 2022

Întrebat de un investitor despre UiPath în cadrul emisiunii de televiziune pe care o realizează din sediul Bursei de la New York, cunoscutul analist al pieței de acțiuni Jim Cramer a afirmat că el crede în companie, dar nu poate face excepție de la regula sa de a spune că sunt de evitat firmele care pierd bani. Compania fondată de Daniel Dines a pierdut 3 sferturi din valoarea de piață în ultimul an și a indus un impact de o aplitudine similară în portofoliu pentru ARK Innovation, care a ajuns la o deținere de 8% din acțiuni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

La un an și jumătate de la listare, furnizorul de software de automatizare UiPath (PATH) este indicat că ar fi dezamăgit investitorii. Compania, de care s-au legat mari speranțe având în vedere domeniul de activitate și execuția care au transformat-o în „unicorn”, nu obține recomandare de cumpărare nici după ce s-a prăbușit cu 85% față de maxime.

Compania a fost menționată în rubrica-fulger despre investiții „Lightning Round”de la CNBC, în care celebrul realizator TV Jim Cramer preia telefoanele telespectatorilor și oferă recomandări despre acțiunile de care este întrebat.

VIDEO Charlie Munger, cel mai apropiat colaborator al investitorului legendar Warren Buffett, se dezlănțuie contra criptomonedelor: Fraudă și iluzie, otravă de șoareci, nebunie, demență, boală venerică, monedă pentru cei care răpesc copii CITEȘTE ȘI VIDEO Charlie Munger, cel mai apropiat colaborator al investitorului legendar Warren Buffett, se dezlănțuie contra criptomonedelor: Fraudă și iluzie, otravă de șoareci, nebunie, demență, boală venerică, monedă pentru cei care răpesc copii

Un investitor din Florida a cerut în mod special părerea lui Cramer despre UiPath, menționând că ținta achiziției sale este pe un orizont elongat în timp. "Mă bucur că ai menționat termenul lung, pentru că, de fapt, cred în companie..., dar compania pierde bani...”, vine răspunsul lui Cramer.

Acesta este contextul în care realizatorul TV, care în anii ’80 a lucrat pentru banca americană de investiții Goldman Sachs, nu recomandă cumpărarea, fiind într-o linie constantă a sa. „Nu am să fac un compromis să sugerez o companie care pierde bani!”, a spus Cramer în emisiunea sa, a „banilor nebuni”, Mad Money.

UiPath a raportat pierderi în toate din ultimele 4 raportări trimestriale, ultimul rezultat negativ fiind de 120,38 milioane dolari. Acesta este contextul în care acțiunile s-au aflat pe un trend descendent puternic, pierderea anualizată, chiar și după revenirea din acest noiembrie, fiind de 73,91%. La ultimul preț ,de 12,49 dolari/acțiune, capitalizarea bursieră a companiei este de 6,86 miliarde dolari.

VIDEO Acțiunea UiPath ajunge în atenția celebrului realizator TV Jim Cramer, care nu recomandă cumpărarea: „Pierd bani!” Compania a indus un șoc negativ pentru fondul ARK al renumitei Cathie Woods

În runda sa de convorbiri telefonice cu telespectatorii, Cramer, absolvent al Universității Harvard, al cărei președinte Lawrence Summers a fost la Gala Profit.ro, nu uită să amintească periodic de unele companii că sunt pe pierdere și atunci ar fi de evitat chiar dacă perspectivele sunt bune sau domeniul de activitate este atractiv.

Comelf își majorează profitul net la 9 luni cu 10% CITEȘTE ȘI Comelf își majorează profitul net la 9 luni cu 10%

„Vreau companiile să facă bani; nu doar să semneze contracte”, a spus Cramer într-o altă intervenție din aceste zile, din ringul bursier de la New York. El a și imaginat, pentru a reduce la absurd, un dialog, să arate că acest lucru nu s-ar putea aplica la nivel familial.

„Te duci la mama ta:
- Am o slujbă; o să pierd 20.000 de dolari anul acesta.
- Nu! Scopul tău ar trebui să fie să faci bani.
- Mamă, nu realizezi despre ce este vorba: scopul îl reprezintă volumele...
- David, atunci am să mizez pe altcineva din familie."

Sume recuperabile de la Ministerul Energiei de peste 2 miliarde lei duc Electrica pe profit CITEȘTE ȘI Sume recuperabile de la Ministerul Energiei de peste 2 miliarde lei duc Electrica pe profit

Parcursul negativ pe bursă al acțiunilor cu simbolul PATH a lovit inclusiv în fondul ARK Innovation condus de Cathie Woods, vehicul financiar specializat în investițiile în companii de tehnologie și care este serios avariat de prăbușirea din acest an a indicelui Bursei Nasdaq.

Woods a achiziționat constant acțiuni UiPath în trendul descendent, după un grafic oferit de furnizorul de date bursiere Stockcircle, și a ajuns la o deținere de 46,1 milioane de acțiuni, reprezetând 8,35% din titlurile companiei fondată de românul Daniel Dines.

VIDEO Acțiunea UiPath ajunge în atenția celebrului realizator TV Jim Cramer, care nu recomandă cumpărarea: „Pierd bani!” Compania a indus un șoc negativ pentru fondul ARK al renumitei Cathie Woods

Suma alocată pentru aceste achiziții de ARK – pentru care UiPath înseamnă 4,13% din portofoliul de equity și reprezintă a 7-a deținere – s-ar ridica la 2,2 miliarde dolari, iar pierderea indusă de declinul acțiunilor ar fi de aproximativ 74%.

viewscnt
Afla mai multe despre
uipath
daniel dines
bursa
cathie woods
ark innovation