Ultima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni a reunit transferuri de 51 milioane lei în piața de acțiuni, dintre care 17 milioane lei s-au schimbat pe titlurile Băncii Transilvania.
În pofida unei sesiuni „roșii” pe bursele europene, indicii principali de la BVB s-au apreciat cu peste jumătate de procent. Astfel, indicele reprezentativ BET a câștigat 0,57%, până la nivelul de 6.979,15 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,56%.
Prin contrast, indicele Euro Stoxx 50 a pierdut 1,30%, tras în jos de declinul de 1,49% al indicelui DAX al bursei de la Frankfurt. Indicele CAC40 de la Paris s-a depreciat cu 0,93%, în timp ce declinul a fost ceva mai atenuat, de 0,30% pentru indicele FTSE100 de la Londra.
Interesul de la BVB s-a văzut nu numai prin aprecierea cotațiilor, ci mai degrabă prin volume. Rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 51,19 milioane lei (11,50 milioane euro).
Peste jumătate din aceste transferuri s-au realizat cu titluri bancare. Astfel, cel mai lichid emitent a fost Banca Transilvania care a adunat în piața regular schimburi de 16,99 milioane lei, într-o zi în care cotația a urcat cu 1,49%, până la prețul de 2,385 lei/acțiune care dă instituției de credit o capitalizare bursieră de 8,69 miliarde lei (1,95 miliarde euro).
Cealaltă acțiune bancară vizibilă de la cota BVB, cea a BRD Societe Generale (BRD), s-a corectat cu 0,18%, până la prețul de 11,24 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,40 milioane lei. Pe acest emitent s-au realizat și cele mai mari tranzacții speciale pe segmentul deal, în valoare de 6,75 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea are în vedere distribuirea an de an de cash pentru acționari de minimum 0,05 lei/acțiune Pe locul 2 în topul rulajelor pe piața reglementată, cu schimburi însumând 8,09 milioane lei, s-au aflat titlurile Fondului Proprietatea (FP) care au staționat pe nivelul de referință al sesiunii precedente de 0,7850 lei/acțiune. De asemenea, un transfer de tip deal s-a efectuat cu 5 milioane de titluri, la prețul de 0,786 lei/acțiune, ceea ce ridică valoarea acestuia la 3,93 milioane lei.
În condițiile unei zi slabe pentru SIF-uri, indicele financiar BET-FI a pierdut 0,11%, până la valoarea de 29.022,49 puncte. În schimb, indicele energetic BET-NG a avut o apreciere în media pieței, de 0,55%. Cel mai lichid emitent din componența sa astăzi, cu tranzacții de 4,51 milioane lei, a fost Romgaz Mediaș (SNG), ale cărui titluri au închis în urcare cu 0,63%, la prețul de 24,00 lei/acțiune, echivalent cu cel la care și-a înstrăinat Fondul Proprietatea ultima sa deținere de 5,85% din titlurile producătorului de gaze naturale.
Acțiunile Transelectrica (TEL) aucoborât cu 28,70%, până la prețul de 28,70 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,37 milioane lei, în timp ce titlurile companiei petroliere OMV Petrom (SNP) au câștigat 1,40%, pentru o închidere la nivelul de 0,2535 lei/acțiune, pe transferuri de 1,84 milioane lei.

















