Primul credit IMM Invest, acordat de Banca Românească pentru Rexton Grup din Ploiești. Firma va produce măști și combinezoane de protecție

Primul credit IMM Invest, acordat de Banca Românească pentru Rexton Grup din Ploiești. Firma va produce măști și combinezoane de protecție
scris 5 mai 2020

FNGCIMM și Banca Românească anunță acordarea primului credit de investiții în valoare de 1,48 milioane de lei și prima linie de credit pentru finanțarea capitalului de lucru în valoare de 1,1 milioane de lei în cadrul Programului IMM Invest, acordat companiei Rexton Grup din Ploiești.

În urma unor investiții în echipamente, firma va demara producția de măști, combinezoane de protectie și alte echipamente specializate, necesare în prevenția răspândirii COVID-19.

Acesta este primul credit acordat în cadrul programului cu garanți de stat. Pentru băncile mai mari înscrise în program, care au cele mai mari plafoane de garanții aprobate, semnarea protocoalelor de finanțare cu FNGCIMM a fost întrâziată, realizându-se abia săptămâna aceasta 

Victor Purțuc, Directorul General al Rexton Grup, a declarant, cu ocazia semnării contractului cu Banca Românească, că programul ajută firma să creeze încă 15 locuri de muncă, să-și stabilească o cifră de afaceri pe anul acesta la nivelul celei din 2019 și să contribuie cu produse critice în lupta împotriva efectelor din planul sănătății publice a pandemiei cu COVID-19. “Investițiile pe care le vom face vor fi direcționate spre utilaje moderne capabile să realizeze cusături fără ață - pe principiul încălzirii locale prin emitere de sunete de înaltă frecvență - și în echipamente moderne de croit cu laser. Nu în ultimul rând, linia de credit pentru finanțarea capitalului de lucru va asigura aprovizionarea cu materii prime necesare procesului de producție, plata salariilor și a taxelor", spune Victor Purțuc.

Orban vrea un program de economisire „Români pentru români” CITEȘTE ȘI Orban vrea un program de economisire „Români pentru români”

Compania Rexton Grup a fost fondată în 2007, are ca obiect de activitate fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru femei și are în prezent 140 de angajați. Produsele fabricate în Ploiești ajung pe rafturile unor nume de marcă precum Next, Zadig & Voltaire, ASOS sau Mrs Selfridge.

Banca Românească este deținută de statul român prin intermediul Eximbank, care a cumpărat pachetul majoritar de la National Bank of Greece. Are o rețea de peste 100 de sucursale. Banca  urmează să beneficieze de peste 340 milioane de lei din plafonul total al garanțiilor alocate de către Ministerul Finanțelor Publice pentru "Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii - IMM Invest România", derulat prin intermediul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). Prin acest program, firmele vor putea accesa finanțări pentru proiecte de investiții și pentru capital de lucru cu o perioadă de creditare extinsă, fără comisioane aferente creditării, cu dobândă zero (în urma încasării ajutorului de stat) pe o perioadă determinată de timp și cu posibilitatea prelungirii, în condițiile unei structuri flexibile de garantare în completarea garanției de stat.

Procentul de garantare a creditelor este de maxim 80% din valoarea acestora (putând urca până la 90% în cazul finanțărilor pentru capital de lucru), iar valoarea maximă a creditelor este de până la 10 milioane de lei pentru investiții și până la 5 milioane de lei pentru capital de lucru.

Dumitru Nancu, Directorul General al FNGCIMM, estimează că prin IMM Invest vor fi susținute peste 40.000 de IMM -uri și vor fi salvate cel puțin 500.000 de locuri de muncă. România este singura țară din Uniunea Europeană care are aprobată schema de ajutor de stat cu garanții în nume și cont stat de până la 90%, iar dobânda, comisionul de risc și comisionul de garantare sunt zero.

Guvernul României a notificat Comisia Europeană pe 19.03.2020 și a primit aprobarea pentru schema de ajutor de stat în valoare de 3,3 miliarde de euro dedicată susținerii IMM-urilor
“În mai puțin de o săptămână de la deschiderea aplicației, un număr de 54.872 de cereri au fost analizate, dintr-un total de 67.433 solicitări înscrise în acest moment în aplicația www.imminvest.ro, iar un număr de 25.675 solicitări ale IMM -urilor au fost deja transmise la bănci pentru aprobarea acordului de finantare. Astfel, în mai putin de 7 zile de la momentul depunerii cererii de finanțare, o companie poate obtine cea mai rapidă finanțare garantată existentă pe piața financiară în acest moment”, spune Nancu.

Reprezentanții băncii consideră că prin accesarea acestor fonduri puse la dispoziția companiilor locale de către statul român, acestea au posibilitatea de a-și continua sau chiar dezvolta activitatea, de a menține și crea noi locuri de muncă, și implicit, de a contribui la atenuarea efectelelor macro-economice negative ale pandemiei COVID-19.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
imm invest
rexton group
banka romaneasca