Raiffeisen a făcut un profit mai mare în Rusia în prima jumătate a anului

Raiffeisen a făcut un profit mai mare în Rusia în prima jumătate a anului
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 aug 2023

Grupul austriac Raiffeisen Bank International, una din băncile europene cu cea mai mare expunere pe Rusia, a raportat o creștere cu 9% a profitului înregistrat de pe urma operațiunilor din Rusia în prima jumătate a anului, în timp ce la nivel de grup profitul a scăzut cu 24%, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profitul după taxe realizat de divizia RBI din Rusia în primele șase luni a fost de 685 milioane de euro, în creștere față de un rezultat de 630 milioane de euro în perioada similară a anului trecut, grupul austriac precizând că a beneficiat de creșterea veniturilor din dobânzi precum și de comisioanele mai mari, scrie Agerpres.

Hackerii folosesc AI-ul pentru a crea malware, avertizează FBI CITEȘTE ȘI Hackerii folosesc AI-ul pentru a crea malware, avertizează FBI

Reuters a informat anterior că Reuters avea intenția de a se separa de operațiunile din Rusia dar până la urmă a decis să amâne planurile vizând plecarea din Rusia.

Marți, grupul austriac a dezvăluit că atât numărul angajaților cât și cel al clienților din Rusia a crescut în primul semestru. "Continuăm să lucrăm la viteză maximă asupra a două opțiuni pentru afacerilor noastre din Rusia: o vânzare sau o separare. În timp ce lucrăm asupra acestor opțiuni complexe, continuăm să ne reducem operațiunile din Rusia", a declarat directorul general de la RBI, Johann Strobl.

În trimestrul al doilea, grupul Raiffeisen Bank International a înregistrat un profit net de 578 milioane de euro, comparativ cu 1,27 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut. Grupul austriac a precizat însă că rezultatul de anul trecut a fost influențat de câștigurile realizate de pe urma vânzării subsidiarei din Bulgaria.

Pe piața din România, Raiffeisen Bank a realizat un profit de 874 milioane lei în primul semestru în timp ce veniturile băncii au crescut cu 21% față de anul anterior, din volume de business mai mari și pe fondul mediului de dobânzi ridicate.

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, activează pe piața bancară din România de peste 25 de ani, deservind aproximativ 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are 4.919 de angajați în 291 de unități, 1.124 ATM&MFM și 27.760 POS-uri. 

viewscnt
Afla mai multe despre
raiffeisen
rusia