Raiffeisen Bank plasează o nouă emisiune de obligațiuni verzi senior nepreferențiale, denominate în lei

Raiffeisen Bank plasează o nouă emisiune de obligațiuni verzi senior nepreferențiale, denominate în lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 iun 2022

Raiffeisen Bank a plasat o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei, fiind a treia emisiune de obligațiuni verzi a băncii și a două serie de obligațiuni senior nepreferențiale.

Emisiunea de obligațiuni a fost adresată către investitori instituționali și a atras 525 milioane lei pe o maturitate de 5 ani, cu un cupon anual fix de 8,927%, care se situează la aproximativ 0,95 p.p peste randamentul titlurilor de stat în lei de referință cu aceeași maturitate. Cu o cerere totală de peste 550 milioane lei, emisiunea a fost suprasubscrisă de 1,85 ori față de suma anunțată inițial în deschiderea plasamentului privat. Obligațiunile urmează a fi listate dual pe bursq din Luxembourg (LuxSE) și București (BVB) și vor fi incluse în baza de fonduri proprii și datorii eligibile ale băncii, după confirmarea prealabilă a eligibilității de către Banca Națională a României.

Urmărește-ne și pe Google News
Economistul UniCredit Dan Bucșa acuză că Statistica a umflat datele privind creșterea economică: INS își fură căciula pentru ca guvernul să ne-o fure nouă CITEȘTE ȘI Economistul UniCredit Dan Bucșa acuză că Statistica a umflat datele privind creșterea economică: INS își fură căciula pentru ca guvernul să ne-o fure nouă
Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

“Fondurile atrase prin aceste emisiuni de obligațiuni vor fi direcționate în proiecte verzi care respectă criteriile de eligibilitate definite în noul Cadru pentru Obligațiuni Sustenabile lansat de bancă în luna aprilie a acestui an. Pe lângă finanțările de clădiri verzi, care până în prezent au constituit cea mai mare parte din portofoliul nostru de credite verzi, pentru viitor ne așteptăm la o dezvoltare mai accelerată a finanțărilor în zona de energie regenerabilă, agricultură sustenabilă și economie circulară”, a declarat Romulus Mircea, director executiv Managementul Activelor și Pasivelor la Raiffeisen Bank. 

Prin emisiunea de obligațiuni senior nepreferențiale, banca își consolidează baza de fonduri proprii și datorii eligibile în linie cu cerințele regulatorii, creând astfel premizele pentru o dezvoltare sustenabilă a activității de creditare. Directiva europeană privind redresarea și rezoluția bancară (BRRD I și ÎI), transpusă în legislația locală prin legea 312/2015 cu actualizările și modificările ulterioare, prevede crearea la nivelul tuturor instituțiilor de credit din Uniunea Europeană a unei rezerve financiare suplimentară fondurilor proprii, în principal sub formă unor instrumente de datorii eligibile subordonate depozitelor bancare, cu scopul de a contribui la creșterea stabilității financiare a sistemului bancar și o protecție sporită a deponenților.  

viewscnt
Afla mai multe despre
raiffeisen bank
obligațiuni verzi