Noul contract de vânzare-cumpărare dintre Kaufland și firma Administrare Imobiliare, controlată de Lion Capital, prevede înstrăinarea unei suprafețe de 20.402 metri pătrați, respectiv 67% din terenul de 30.477 de metri pătrați al fostei fabrici Filan, la un preț cel puțin egal cu 430 de euro/metru pătrat exclusiv TVA.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
În februarie 2023, Lion Capital agrease tot cu Kaufland, pentru același teren, un preț de 450 de euro/metru pătrat, însă contractul nu a mai fost semnat la acea dată.
Restul de circa un hectar din Filan ar urma să fie cumpărat de Lidl. Valoarea totală a acestei tranzacții este de circa 13,1 milioane de euro și a fost prezentată în exclusivitate de Profit.ro.
Lion Capital a obținut încă din 2022 autorizația de construire a unui hipermarket Kaufland și a unui magazin Lidl, o condiție în vânzarea terenului Filan. În decembrie 2025, Kaufland a și deschis un hipermarket aici.
Activele fabricii Filan, fostă Întreprinderea „Filatura de lână pieptănată” București, au intrat în portofoliul dezvoltatorului israelian Adama înainte de criza imobiliară din 2008, când investitorul era în plină ascensiune.
Firma prin care Adama deținea Filan a fost declarată falimentară în 2011, iar în februarie 2019 o firmă a SIF Banat-Crișana a plătit circa 35,2 milioane de lei (7,56 milioane euro) pe activele imobiliare ale societății în lichidare.
Proprietatea, amplasată pe Șoseaua Vergului, peste drum de Spitalul Malaxa și aproape de fostul Cora Pantelimon, avea construite și hale în suprafață de circa 17.600 de metri pătrați, care au fost demolate.
Interesant este faptul că la 300 de metri distanță de fosta fabrică Filan, pe Bulevardul Basarabia, lângă fabrica Titan Mașini Grele, Lidl a inaugurat în februarie 2022 un nou magazin, iar Kaufland l-a urma în 24 noiembrie 2022. (vezi foto sus) Magazinul din locul Filan este al patrulea hipermarket Kaufland din Sectorul 3.
Kaufland, cea mai mare rețea de hipermarketuri din România, are 17 magazine în București și peste 190 în toată țara. Retailerul german și-a majorat afacerile în România, depășind în 2025 borna celor 20 miliarde lei, de la 19,5 miliarde lei în anul precedent.
Cu aceste afaceri, compania se menține pe locul doi în topul celor mai mari retaileri alimentari din România, după Lidl, care a depășit 27 miliarde lei.
Lidl și Kaufland fac parte din grupul Schwarz, cel mai mare grup de retail alimentar din Europa și al patrulea cel mai mare retailer din lume după cifra de afaceri. Grupul Schwarz este controlat de miliardarul Dieter Schwarz (86 de ani), cel mai bogat german, cu o avere estimată la 59,9 de miliarde de dolari de revista americană Forbes.
Lion Capital este puternic angrenată pe piața terenurilor din București. Grupul a tranzacționat, cel mai recent, terenurile fostelor fabrici Helitube și IMGB din București.
În primăvara anului 2023, Lion Capital a finalizat vânzarea către Kaufland, Lidl și Hornbach a terenului Helitube din Colentina pentru peste 38 de milioane de euro. De asemenea, Lion Capital a demolat construcțiile de pe fosta platformă IMGB, cumpărată cu 40 de milioane de euro în 2020, și are oferte de achiziție din partea Prime Kapital, care vrea să facă aici un cartier rezidențial major, și de la retailerii Dedeman, Kaufland, Lidl și Altex.
Tot o firmă a Lion Capital a fost declarată câștigătoare a licitației de achiziție a terenului fostei fabrici Tutunul Românesc din cartierul bucureștean Grivița pentru un preț de peste 33 de milioane de euro.















