Rețeaua de carduri Visa funcționează normal, a anunțat compania, precizând că problemele care au afectat vineri utilizatorii din Europa au fost ”rezultatul unei defecțiuni de hardware”, relatează Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Nu avem niciun motiv să credem că acest lucru a fost asociat cu orice acces neautorizat sau eveniment rău intenționat", a precizat compania într-o declarație, potrivit News.ro.
CITEȘTE ȘI Un vicepreședinte al Goldman Sachs este acuzat de folosire de informații confidențiale în tranzacțiiRețeaua de plată cu carduri Visa a picat în Europa, vineri, multe tranzacții fiind nereușite sau chiar respinse. Mulți clienți Visa din Europa s-au plâns pe Twitter că plățile nu le sunt acceptate în magazine sau benzinării. Într-un comunicat, Visa preciza vineri: ”În prezent are loc o întrerupere a serviciilor. Acest incident împiedică unele tranzacții din Europa”.