Prețul titlurilor de stat e sub amenințarea retrogradării României la junk, în timp ce Bursa, care a mers foarte bine în ultimul an, poate oferi o protecție mai bună la inflație, explică Purcărea la Profit.ro Financial .forum.
Evenimentul, transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News, are ca parteneri principali Intesa Sanpaolo Bank și UniCredit Bank, fiind organizat și cu sprijinul 123Credit, Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF), Asociației Române a Băncilor (ARB), Asirom, Auchan, BRD, Banca Transilvania, Bursa de Valori București, CEC Bank, CITR, Groupama, Infinity Capital Investments, Lion Capital, NN Asigurări România, NOVA Power&Gas, Novere Capital, PADROM, Raiffeisen Bank, Salt Bank, UNSAR, Uniqa, Visa, Kaufland
„Principalul risc în perioada asta și care probabil va plana așa asupra noastră este riscul de downgrade al României”, spune Purcărea.
O retrogradare a României, care este pe ultima treaptă recomandată investițiilor în evaluarea celor trei mari agenții de rating, ar fi dureroasă.
„Dureroasă că finanțarea statului va deveni mult mai dificilă, dobânzile ar crește și automat am înregistra pierderi, noi ca investitori, pe deținerile pe care le avem deja”, explică Purcărea, care trimite la exemplul evoluțiilor ultimilor ani din piața de obligațiuni ale statului.
Randamentele au urcat de la 2% la titlurile în euro emise în 2021, înainte de primul puseu de inflație, la 6% acum. Diferența dintre randamente înseamnă o pierdere de 4% pe fiecare an de maturitate. La o maturitate de 10 ani, pierderea este de 40%, dacă vrei să evaluezi investiția sau să vinzi titlul, explică Purcărea.
„Un investitor, când cumpără un titlu de stat, se gândește, este investiție cu venit fix. Deci dacă e venit fix, nu fluctuează. Venitul acela fix este la scadență. Ții titlul de stat 10 ani de zile, primești 2% pe an, dar dacă inflația a fost 5-6%, de fapt, ai pierdut”, spune Purcărea.
„Nimeni nu se aștepta la asta și a creat o sperietură destul de mare pentru investitorii în momentul respectiv. Acum a mai trecut ceva timp, nu mai este o sperietură atât de mare, însă un downgrade poate să provoace din nou răni adânci”, adaugă el.
Din 2022 au fost din ce în ce mai multe investiții în acțiuni, după ce oamenii au înțeles că obligațiunile asigură doar în termeni nominali un venit, nu neapărat și în termeni reali.
„Știi că vei primi 2% în fiecare an, dar nu știi care este valoarea pe care vei rămâne după un număr de ani. Pe de altă parte, în ringul bursier, o companie, prin definiție, dă mai departe inflația sau dă faliment. Adică se scumpește făina, se scumpește pâinea sau dau faliment. Nu pot să țin la nesfârșit prețul să-mi reduc marja. Voi avea pierdere”, explică Purcărea.
De la peste 90% investiții în zona de obligațiuni s-a ajuns la jumătate din investiții în obligațiuni, jumătate în fonduri cu componenta de acțiuni.
„Ceea ce cred că este mult, mult mai sănătos decât să te duci într-o singură zonă, să-ți asumi integral riscul de inflație sau riscul de downgrade și să lași nealocată o zonă care predominant este una de creștere și dezvoltare. Deci capitalul în momentul de față, datorită acelei dureri, este mobilizat mult mai bine în România”, adaugă el.
Piața românească crește
Fondurile de investiții gestionau 950 de milioane de lei în urmă cu 20 de ani. BRD gestiona 100 de milioane. Acum, inclusiv după achiziția Patria, BRD gestionează 14 miliarde de lei.
Baza este însă mică și mai este extrem de mult loc de creștere, mai spune Purcărea.
Sunt importante mecanismele de tipul conturilor de economii și investiții, care funcționează în 14 țări din Europa, și de care ar avea nevoie și România pentru a recupera decalajul.
Investitorii activi la Bursă sunt 1,5-2% din populația activă a României, dar aceștia nu sunt mulți nici în alte țări, în Franța fiind 6-7%. Însă activitatea legată de investiții poate fi delegată către fonduri de economii și investiții, ETF-uri, fonduri mutuale sau produse de asigurare cu componentă investițională.
Rata de penetrare pentru investițiile în acțiuni și fonduri de investiții, inclusiv produse de asigurare, este de doar 15% din populația activă din România.
„Deci trebuie să economisim suplimentar. Acum această economisire trebuie încurajată cumva, pentru că este foarte, foarte greu să lași o cheltuială acum pentru ceva de peste 30 de ani. Nu suntem făcuți ca oameni să gândim atât de îndepărtat”, spune Purcărea.
Printre soluțiile pentru încurajarea economiilor pe termen lung se numără cele legate de conturile de economii și investiții, avantajele fiscale și reținerea la sursă.
Cea din urmă are avantajul că în cazul investițiilor recurente, de valoare mică, se reduce birocrația asociată cu impozitul datorat statului. Unii investitori ar putea considera că nu merită bătaia de cap cu completarea hârtiilor pentru sume mici, așa că preferă să meargă cu banii în depozitele bancare, unde există reținere la sursă, chiar dacă impozitul e mai mare și câștigurile sunt mai mici.
„E mult mai simplu, ai reținerea la sursă, totul automat. Și chiar mă bucuram anul ăsta când am completat declarația unică. A mers foarte bine, a mai avansat și ANAF-ul aici. Și mi se pare că ăsta este viitorul. Să se rețină la sursă, să fie cât mai simplu pentru cetățean”, explică Purcărea.
Bursa a mers excepțional. ETF-urile cresc
„Bursa locală a mers excepțional de bine”, adaugă el.
Au mai mers bine și ETF-urile (exchange-traded funds).
Prin achiziția fondurilor Patria Asset Management, BRD și-a adăugat în portofoliu și ETF-uri. Este o nouă zonă de creștere, dar de la un prag redus de dezvoltare, spune Purcărea, în condițiile în care valoarea tuturor ETF-urilor din piață e sub cea a fondului de acțiuni al BRD.
„Este o zonă care ar trebui să crească și, de ce nu, să ne pună din ce în ce mai mult pe radarul inclusiv internațional. Pentru că cine vrea să se expună pe piața românească, e mult mai simplu să facă asta printr-un ETF”, explică el.















