Cu toate acestea, România continuă să aibă un deficit important de protecție financiară împotriva dezastrelor naturale și fenomenelor meteorologice extreme, avertizează Alexandru Ciuncan, președintele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), la Profit.ro Financial.forum.
Evenimentul, transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News, are ca parteneri principali Intesa Sanpaolo Bank și UniCredit Bank, fiind organizat și cu sprijinul 123Credit, Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF), Asociației Române a Băncilor (ARB), Asirom, Auchan, BRD, Banca Transilvania, Bursa de Valori București, CEC Bank, CITR, Groupama, Infinity Capital Investments, Lion Capital, NN Asigurări România, NOVA Power&Gas, Novere Capital, PADROM, Raiffeisen Bank, Salt Bank, UNSAR, Uniqa, Visa, Kaufland
„Dacă vorbim despre asigurările facultative de locuințe, avem o creștere de 8% a numărului acestor polițe încheiate în primele șase luni ale acestui an. Este o cifră seacă, 8%, dar practic se traduce în cam 133.000 de locuințe asigurate în plus. Undeva cât un oraș de dimensiunea Clujului. Deci lucrurile se mișcă aici”, a declarat Alexandru Ciuncan, președintele UNSAR.
Potrivit acestuia, evoluția este încurajatoare, însă ritmul de creștere rămâne inferior celui necesar pentru reducerea decalajului de protecție financiară a populației. România are în continuare un nivel insuficient de acoperire prin asigurări, atât în cazul dezastrelor naturale, cât și al altor riscuri majore.
„Lucrurile nu se mișcă, firește, cu viteza cu care ne-am dori să se miște. Este clar că e nevoie de mai multe eforturi din partea industriei, pentru a putea să comunicăm mai bine cu românii, să le explicăm cum se pot proteja și să îi ajutăm să ia decizii informate”, a explicat președintele UNSAR.
Problema nu este însă numai cea a protecției financiare, ci și a modului în care românii își evaluează capacitatea de a face față unei situații de urgență.
Cel mai recent studiu privind asigurările de locuințe, invocat de Ciuncan, arată că 88% dintre români consideră că știu cum să se comporte în cazul unui dezastru major. Reprezentantul industriei atrage însă atenția că răspunsurile exprimă încrederea oamenilor în propriile capacități, nu nivelul efectiv de pregătire.
„Vedem că, surprinzător, cel puțin pentru mine, 88% dintre români spun că știu cum să se comporte în cazul unui dezastru major. Dar haideți să spunem lucrurilor pe nume, vorbim despre percepții. Din păcate, doar testul timpului și al producerii riscului ne va spune exact cât de bine suntem protejați”, a afirmat Ciuncan.
Acesta consideră că deficitul de protecție din România trebuie privit și în context regional. Deși țara noastră are decalaje de recuperat, dificultăți similare există și în alte state din Europa Centrală și de Est.
„În România avem un deficit important de protecție când vine vorba despre dezastre naturale, fenomene meteo extreme, viață, sănătate și așa mai departe. Cred că pe toate tipurile de riscuri vorbim despre un deficit important de protecție. Partea bună este că nu suntem unici. Dacă ne uităm în Europa Centrală și de Est, deși mai avem teren de recuperat, lucrurile sunt, mai mult sau mai puțin, în aceeași perspectivă”, a declarat președintele UNSAR.
Ciuncan susține că accelerarea ritmului de asigurare a populației necesită atât o comunicare mai eficientă din partea companiilor, cât și politici publice care să încurajeze protecția împotriva riscurilor. El a insistat că obiectivul acestor măsuri nu trebuie să fie dezvoltarea industriei asigurărilor în sine, ci creșterea capacității populației, a comunităților și a economiei de a face față unor evenimente cu impact financiar major.
În prezent, există 2,5 milioane de asigurări de case, la un total de 10,1 milioane de locuințe.














