Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Tranzacția, anunțată anterior de Profit.ro, a fost derulată prin intermediul subsidiarei M Plus (Mplus) a croaților, activă în România din 2022 și având în prezent aproximativ 150 de angajați.
Achiziția Valoris a venit la pachet cu preluarea unei alte firme de BPO, din Cehia, și are o valoare totală de 14 milioane euro, conform datelor analizate de Profit.ro.
“Finalizarea cu succes a achiziției Valoris marchează un pas important în expansiunea strategică a Mplus în regiune. România este un hub near-shore esențial pentru noi, iar echipa locală puternică a Valoris, expertiza dovedită și platforma scalabilă ne vor permite să accelerăm inovația, să consolidăm relațiile cu clienții și să stimulăm creșterea”, a comentat tranzacția Tomislav Glavaš, CEO al Mplus și membru în consiliul de administrație al Bosqar.

Fondată în 2006 de Cristina Man, Valoris operează o platformă multilingvă care susține peste 55 de proiecte din 12 industrii.
În 2022 a deschis și un sediu operațional în Belgrad, Serbia.
În ultimul an raportat a avut venituri de 7,3 milioane de euro, cu 550 de angajați.
Cristina Man. Foto: Valoris
Holdingul croat Bosqar Invest, susținut de fonduri de pensii, capital privat și investitori instituționali, inclusiv BERD, operează în patru verticale – BPTO (Mplus), HR (Manpower, Workplace), eCommerce (Eplus Ventures) și Food (Future Food Solutions) – și are peste 13.900 de angajați în 57 de țări.
Grupul este listat la bursa din Zagreb din 2019. Acțiunile Bosqar s-au depreciat cu 1,7% în tranzacțiile de vineri, până la 22,60 euro, preț ce conferă companiei o valoare de piață de 266,3 milioane de euro.

Cu noile achiziții anunțate acum, Bosqar a ajuns la 86 preluări, începând din 2016, anul lansării.
Cele mai recente sunt achiziția grupului Panvita din Slovenia, la începutul acestui an, și cea a lanțului croat de panificație și cafenele Mlinar în decembrie 2024, pentru 100 de milioane de euro.
M Plus operează în 13 țări, având peste 12.800 de angajați. Furnizează în 32 de limbi servicii de telecomunicații, servicii financiare, logistică, bunuri de larg consum și altele, susținute de divizia sa de tehnologie internă, cu soluții bazate pe inteligență artificială.
Subsidiara românească, M Plus Smart Hub România, a obținut afaceri de 13,94 milioane de lei și un profit net de 902.667 lei anul trecut, cu un număr mediu de 147 angajați.