Sergiu Neguț, despre cum să investești în afacerile altor oameni. Și arta de a te reinventa

Sergiu Neguț, despre cum să investești în afacerile altor oameni. Și arta de a te reinventa
scris 31 mar 2017

La început, a condus o companie internațională care se ocupa de comerț cu materii prime. Avea 28 de ani, o licență în Relații Economice Internaționale de la ASE și una în computere de la Politehnică. Apoi și-a făcut o companie de consultanță. “Am angajat niște oameni, am câștigat niște bani și i-am tocat pe toți, făcând un MBA la INSEAD, unul din cele mai scumpe pe care puteam să le fac la momentul respectiv”.

După care s-a angajat din nou. În Elveția, la o companie de biotehnologie, a cărei expansiune în Europa de Est a condus-o.

În continuare, timp de cinci ani, din 2006 până în 2011, s-a ocupat de creșterea rețelei medicale Regina Maria și de pregătirea ei pentru vânzare. În șase ani, compania a crescut de 12 ori și a trecut prin două procese de vânzare către fonduri de investiții. După care viața lui s-a schimbat destul de radical. “De la Regina Maria m-au dat afară, nu am plecat eu” spune azi Sergiu Neguț, fără niciun fel de urmă de resentiment. Filozofia lui și cea a acționarilor n-au mai corespuns.

Zilele astea, este unul dintre cei mai cunoscuți “angel investors” din România, acel tip de investitor care finanțează companii la început de drum, care promit să devină cineva în lumea lor. A investit în companii precum FruFru, 2Parale, Bittnet, Intermedicas, Hart sau Softelligence. A fost, un timp, partener în compania de consultanță Wanted Transformations. A făcut investiții care n-au funcționat.

Predă un curs despre cum să crești o companie la MBA, la Maastricht School of Management. Dar sensul acestei introduceri nu este să facă un portret complet al lui Sergiu Neguț. Ci doar să lanseze o conversație despre cum arată și ce înseamnă să îți schimbi complet cariera și viața la maturitate, despre de ce e important să nu ai toate răspunsurile și să trăiești cu incertitudinile explorării a ceea ce e important pentru tine, ca om.

Despre identitatea înșelătoare pe care ne-o creează funcțile pe care le ocupăm în cariera noastră și despre ce înseamnă, de fapt, succesul. “E complicată întrebarea... Nici eu nu am idee care este cea mai de succes versiune a lui Sergiu spre care să apuc, dar mi-e clar că e important în viața mea să pun întebarea”.

E ceva mai simplă discuția despre startup-uri și cum să găsești acei fondatori pe care să pariezi și banii, și timpul, și încrederea. Sergiu vorbește despre companii cu termenul “prăvălii”. Un termen care îți spune, parcă, să rămâni mereu cu picioarele pe pământ și conectat cu clienții, cu realitatea. Și, dacă exista cineva care crede că acest domeniu, oarecum exotic și nou, al investițiilor de tip angel e mult prea sofisticat și cere prea mulți bani, există cel puțin o veste bună: intrarea nu înseamnă milioane și e o industrie – dacă o putem numi așa – în creștere, pentru oricine suportă un risc – dar și un potențial de câștig - de multe ori mai mare decât cel al unei investiții obișnuite.

TOȚI TRECEM PRINTR-O CRIZĂ DE IDENTITATE

Momentul cel mai complicat atunci când ieși dintr-un sistem, dintr-o corporație, este cel în care îți dai seama că identitatea ta, de șef într-o organizație, nu mai există. Nu e un lucru simplu și, din experiența lui Sergiu, cea mai bună decizie pe care o poți lua este să angajezi un coach. Și să înveți să experiementezi și să eșuezi rapid. 

Dacă te-ar întreba cineva ce faci azi, de fapt, ce ai răspunde?
(râde, pare că e un subiect care i-a dat ceva bătaie de cap) Aș spune că fac două lucruri. Caut. Oameni, afaceri, modele, caut să învăț și să-i învăț pe alții. E foarte multă explorare în ceea ce fac. Și cresc. Sunt într-o etapă în care ambiția și sentimentul de realizare sunt mult mai mult legate de a construi ceva care crește, decât de a avea ceva. Este mai mult despre a construi, decât despre a avea.
În diverse feluri: ca acționar, în calitate de consultant cu fee, ca instructor sau profesor într-o grupă. Este mai degrabă o muncă de explorare și descoperire de posibilități. Pe mine asta mă motivează, să pot să pun umărul și să fac economia din jurul meu să crească.

Mi se părea destul de clar că succesul nu are legătură doar cu banii. Este și despre ce naiba construiești pe lângă

Când jobul tău de om angajat s-a terminat, plănuiai să cauți alt loc de muncă sau să intri în antreprenoriat? Sau tot ceea ce știai era că trebuie să pleci de unde erai?
Știam doar că trebuie să plec. Planul meu era să fac ceva care exploatează cel mai bine ce știu eu să fac. Iar ceea ce știu eu să fac este să ajut companiile să crească. Asta se poate face în mai multe feluri. Implicându-te într-o companie ca CEO, construind un portofoliu pentru un fond de investiții, se poate face printr-o prăvălie de consultanță, vânzând servicii de ajutat companii să crească. Asta a fost și prima mea idee, cu Wanted Transformation: mă fac consultant ca să ajut companii să crească.

Fru Fru, prima ta investiție, a apărut tot atunci în viața ta. Cum s-a întâmplat?
M-am întrebat ce aș putea face cu tot ceea ce știam? Lucrasem cu niște fonduri de investiții. Chimia nu a fost foarte bună și mi se părea că fac lucrurile greșit și că ratează oportunități și creează mai puțină valoare decât ar putea.
Primul răspuns a fost să mă duc într-un fond de investiții, dar în România nu prea erau atunci. Ce aveam eu la îndemână care semăna cu chestia asta? Niște bani în bancă. Puțini. Însemna că trebuie să mă uit la companii mici. Și că nu am cum să fac bani din asta. Deci îmi trebuia și partea de consultanță, ca să am un venit. Culmea e că, acum, exista jobul de manager de fond. Dar eu sunt într-o altă etapă, nu mă mai interesează chestia asta.
Atunci am intrat ca acționar în FruFru. Am avut o mulțime de conversații cu mare sens cu Mihai Simiuc, fondatorul companiei, despre ce facem și cum ne extindem.

Dragoș Pavăl creează două fonduri de investiții. De ce va finanța fondatorul Dedeman următoarea generație de antreprenori CITEȘTE ȘI Dragoș Pavăl creează două fonduri de investiții. De ce va finanța fondatorul Dedeman următoarea generație de antreprenori

Care a fost cel mai greu lucru pentru tine, când ai ieșit din viața de corporație?
În momentul în care facem acest pas, toți cei care am avut o funcție în management trecem printr-o criză de identitate. Timp de un an de zile după ce am plecat de la Regina Maria eram prezentat ca “fost de la Regina Maria”. Era jenant. E o criză de identitate pe care poți să o tratezi doar cu umor.

Ai fost conștient de ea?
A fost foarte dureros, pentru că eu credeam în ceea ce făcusem. Eram cu identitatea acolo. Să-mi construiesc o identitate profesională nouă, a mea, din toată treaba asta, a însemnat să mă confrunt cu lucruri pe care nu le-am rezolvat decât în timp. Dar, privind retrospectiv, m-am chinuit de pomană. Nu era nevoie. În final mi-a fost mult mai bine. Dar nu e ușor.

Ce i-ai spune azi lui Sergiu din 2011?
Relaxeză-te. Angajează un coach. Am dat la capete în zid…

CUM SĂ FII CONFORTABIL CU INCERTITUDINEA

Lucrând cu o grămadă de fondatori de companii, Sergiu Neguț a desprins lecții care se pot aplica, în egală măsură, în viața corporațiilor sau în viețile fiecăruia dintre noi. Ca să inventezi ceva nou, trebuie să fii dispus să părășești teritoriul confortabil. Și ca să nu te pierzi pe drum, ai nevoie să înțelegi rapid ce funcționează și ce nu.

Unul dintre lucrurile pe care le aud la oamenii care sunt nefericiți cu jobul lor este nevoia de certitudine. Să știe că dacă se apucă de altceva, povestea pe care o au ei în cap va ieși. Și aici e un blocaj major, în nevoia de certitudine. Ce le-ai spune azi oamenilor care sunt acolo?
Eu asta propovăduiesc, eu cred că există valoare reală în incertitudine, în abilitatea de a susține mai multe opțiuni pentru mai mult timp, până când iei o decizie. În a-ți crea un sistem în care explorezi mai multe variante și mergi pe mai multe drumuri, până când se alege care sunt drumuri închise și care deschise.
Bucata asta este exact ce am învățat lucrand în companii antreprenoriale și forțând creșterea: incertitudinea e o valoare, nu un risc, e ceva ce trebuie să cultivi și să o fructifici.
Când fac pe consultantul în companii foarte mari și foarte stabile, care au nevoia această de certitudine, dar au nevoie să crească o cultură de inovație în interior, mesajul principal este despre a accepta eșecul ca parte esențială a procesului tău de dezvoltare. Și despre a accepta și a răsplăti initiațiva, când am făcut ce trebuia să fac, chiar dacă nu a ieșit la final ce trebuia.

Ce am învățat lucrand în companii antreprenoriale și forțând creșterea este că incertitudinea e o valoare, nu un risc, e ceva ce trebuie să cultivi și să o fructifici

Cum ar arăta asta la nivel personal?
În momentul în care faci dezvoltare de business trebuie să ai un control foarte riguros asupra lucrurilor care nu merg, ca să le omori la timp. Le omori la timp, ca să nu moară la nivel global. De aceea, e important să am mai multe inițiative în paralel, la nivel de companie. Inclusiv la companii foarte mici. Chiar dacă nu îmi permit să țin mai multe procese în paralel, trebuie să le încerc secvențial, dar foarte repede.
Asta e problema cu incertitudinea la nivel personal – ideea este să eșuezi repede. În momentul în care trăiesc o incertitudine legată de situația mea, lucrul cel mai util pe care pot să-l fac este să îmi iau agenda și să zic “în data de ... o să închid acest proces”. Incertitudinile trebuie create și închise, nu evitate.

Monica Cadogan. Cum a reușit un outsider să cucerească opt țări CITEȘTE ȘI Monica Cadogan. Cum a reușit un outsider să cucerească opt țări

Cum ajungi să cultivi această iubire pentru impredictibilitate, ca om?
Hmmmmm (face o pauză, ca pentru un subiect delicat)…Aici oamenii sunt foarte diferiți. Pentru că, în stilul meu de a fi, bucuria este importantă, prefer să aloc bucurie pe procesele astea și să spun “e foarte frumos, întâlnesc oameni noi”…. Și trebuie să-mi controlez mental chestia cu închisul. Sunt alți oameni care au mai accentuată partea de control… Din nou, trebuie să știm care sunt lucrurile pe care le facem natural și lucrurile pe care trebuie să ni le impunem. Cel mai bine e să ai un parteneriat cu cineva care e complementar și care face natural lucrurile pentru care tu trebuie să te forțezi.
Dacă modul tău de lucru este să fii disciplinat, atunci îți aloci timp în calendar în care să faci nebunii, care ar putea să te pună într-o situație inconfortabilă. O să găsesti o oportunitate uriașă în a învăța din asta. Important este cine sunt eu, de unde plec și cu ce completez cine sunt, ca să fiu acolo unde vreau să fiu.

Ce crezi despre ideea, destul de mult folosită, că ar trebui să ne concentrăm pe a face exact lucrurile cu care suntem foarte inconfortabili?
Eu cred foarte tare că trebuie să ne uităm la noi înșine prin fereastra lucrurilor la care ne pricepem și să facem din ce în ce mai bine ceea ce știm să facem. Dacă ne chinuim să devenim mediocri în loc de foarte proști la lucrurile pe care le facem prost, n-am câștigat mare lucru. Și am ratat șansa de a realiza ceva deosebit într-o zonă în care ne este nouă ușor de învățat, la care ne pricepem. De aceea cred că e o soluție bună să găsești un partener care face în mod natural ceea ce ție nu-ți place și lucrurile la care tu nu te pricepi.

Nu ți se pare interesant că întâlnim din ce în ce mai mulți oameni care vor să încerce ceva pe cont propriu? Și că, în ciuda acestui lucru, majoritatea nu se apucă, deși sunt nemulțumiți?
Știi care sunt cei mai mari doi dușmani ai antreprenoriatului, în opinia mea? În perioada de început, când te gândești să începi un business sau să te angajezi, este mama – care vrea să te vadă pe un traseu sigur. Mamele sunt un mare dușman al antreprenoriatului. Iar pentru oamenii maturi, care au deja o carieră, lucrul cel mai rău care li se poate întampla este să nu aibă un șef tâmpit. Un șef tâmpit te ajută să ieși din schemă.

Asta e problema cu incertitudinea la nivel personal – ideea este să eșuezi repede. Incertitudinile trebuie create și închise, nu evitate

N-ai spus nimic despre confort…
Cred că sunt foarte mulți oameni care caută un drum confortabil. Un șanț pe care să curgă, și atât. Și asta mi se pare foarte trist, indiferent care ar fi ceea ce numim menirea noastră.
Eu cred că noi suntem niște exploratori și treaba noastră e să construim o lume mai mare și, dacă nu îți asumi că ești parte din povestea aceasta permanent și dacă nu reflectezi la cine ești în fiecare etapă în care te afli, nu o să fii niciodată tu ăla care să faci ceva deosebit. Asta înseamnă inclusiv asumarea bucăților greșite de drum.

Dar ce faci cu oamenii care stau acolo din cauza unei rate la bancă?
Eu cred că îți trebuie o lipsă de încredere în forțele proprii de o dimensiune îngrijorătoare ca sa-ți pui problema că nu vei putea plăti rata la bancă. Adică trebuie să presupui că i-ai fraierit pe cei care te plătesc acum, că te plătesc mult peste valoarea ta de piață, ca să stai acolo de frică.

Florin Talpeș și cum funcționează motorul de inovație al Bitdefender CITEȘTE ȘI Florin Talpeș și cum funcționează motorul de inovație al Bitdefender

Și avem aceste clișee facile despre succes. Cum că e un drum drept și simplu. Cum că există algoritmi și rețete care îl fac perfect reproductibil…
Când oamenii caută succesul, caută orice altceva care e un proxy (substitut) reproductibil pentru succes. Pentru ca succesul nu e reproductibil, dar aceste rețete la care mă refer sunt. E normal să ne atragă și să le căutăm.

Pentru tine ce e succesul?
Nu știu. Nu am aflat încă, nu sunt acolo.

Dar ai niște repere în funcție de care poți spune dacă ai făcut bine sau nu?
E complicată întrebarea, pentru că nu mi-am definit astfel de criterii… Am avut momente in viața mea când mi-a fost mai clar ce e succesul decât îmi este acum.
Când eram la primul meu job și câștigam un salariu foarte bun, de vreo 300 de dolari pe lună, șeful meu m-a întrebat la un moment dat: “Sergiu, câși bani vrei tu să faci?” La momentul respectiv, în mod cert, succesul se definea pentru mine în parametrii aceștia. Și i-am spus “100.000 de dolari”, o sumă care mie mi se părea uriașă.
Câțiva ani mai târziu eram acolo și toți acești parametri se redefiniseră complet. În primul rând că suma cu care asociam succesul devenise de vreo 10 ori mai mare și în al doilea rând pentru că mi se părea destul de clar că nu e vorba doar despre bani. Este și despre ce naiba construiești pe lângă. Există mai multe modalități de a face avere și unele construiesc mai mult decât altele.
Succesul pentru mine azi înseamnă să contribui, să construiesc ceva. Si construcția aceea să facă parte din ceva care înseamnă o lume mai bună. Ca nivel de trai, acces la resurse, bucuria noastră de a le utiliza și capacitatea de a ne simți bine cu lumea în care trăim.

Dacă ne chinuim să devenim mediocri în loc de foarte proști la lucrurile pe care le facem prost, n-am câștigat mare lucru

E greu să scoți complet banii din ecuația succesului, oricât de personală și diferită ar fi definiția. E greu să construiești orice fără ei, totuși.
Nu am scos niciodata banii din ecuație, mi se pare că banii sunt un mijloc foarte important. Dacă treaba ta este să construiești o organizație care e pur non profit sau să salvezi balenele din Univers, dacă nu ai bani să salvezi decât o jumătate de balenă, e greșit. Dacă ai reușit să salvezi 3 balene anul trecut, trebuie să fii în stare să salvezi 4 anul acesta și asta se numeste succes. Sau le–ai salvat pe toate si atunci nu mai e nevoie - și asta e o formă de succes.

MĂ UIT MAI ALES LA OAMENI ȘI ECHIPĂ

Sergiu a investit, în ultimii câțiva ani, în companii din domenii diverse. Dar una dintre reguli spune că trebuie să cunoască domeniul. Chiar mai important este cine sunt fondatorii. Pentru că, oricât de interesantă oportunitatea, succesul unei întreprinderi e dat, până la urmă, de oamenii care o construiesc.

Este vreunul dintre pariurile pe care le-ai făcut până acum necâștigător? Ai pierdut vreodată banii pe care i-ai investit?
Da, Instore Media este un pariu într-un model care nu s-a concretizat. Afacerea a pornit, a funcționat la un anumit nivel, dar nu a crescut la nivelul la care mă așteptam ca să pot să ies din ea.

Dan Isai, antreprenorul care a contrazis tot ce știam despre salate CITEȘTE ȘI Dan Isai, antreprenorul care a contrazis tot ce știam despre salate

A fost o decizie greșită de la început, sau a fost ceva ce n-ai fi putut prevedea niciodată?
M-am gandit la chestia aceasta. S-ar putea să iau aceeași decizie dacă apare o afacere asemănătoare. Partenerul meu, care conducea business-ul la momentul respectiv, avea și profilul și experiența necesare. Am mizat pe ideea că piața românească va merge în aceeași direcție cu piețele din regiune, ceea ce nu s-a întâmplat.
Dar pariul în sine avea șanse suficient de bune să justifice o investiție.

Cred că în lumea fără dobândă în care trăim, investiția de tip business angel e o chestie normală. Cred foarte mult în democratizarea acestui tip de investiție

Dacă ar fi să pui cap la cap principiile tale, regulile pe care le respecți de câte ori spui da sau nu la o investiție, care sunt acelea?
E un set de reguli subordonat unui bun simț. Mai importante decât regulile sunt viziunea și valorile. În al doilea rând, regulile acestea sunt în mișcare. Daca te lovești brusc de un prag, apare regula că trebuie să te mai uiți și în jos din când în când.
Dar, cumva, pachetul de reguli la care mă uit eu azi arată cam așa: în primul rând oamenii și echipa. Oamenii aceia sunt perfect capabili să conducă un business, la modul general. În mod ideal, au o experiență care le dă un avantaj net față de oricine altcineva din piața respectivă. E foarte important să avem chimie. Ne putem certa? Ne putem împăca? Sunt oamenii de acolo capabili să asculte?
Al doilea lucru care mi se pare mie relevant: pot să contribui cu altceva decât bani? Pentru mine e foarte important. Sunt bani mai ieftini decât banii mei în piață. Sunt o mulțime de oameni care au mulți bani și pentru care o investiție de 30.000 de euro nu însemnă cât înseamnă pentru mine. Banii mei sunt mai scumpi și vreau să-i pun acolo unde pot să aduc o contribuție. Ceea ce înseamnă că trebuie să înțeleg și eu domeniul foarte bine și să-mi și placă.

Miza ta este că, la un moment dat, veți vinde întreaga prăvălie, cum îi spui tu? Adică sensul investiției este să crești compania, să o vinzi și să îți multiplici, astfel, investiția.
Da. Sensul investiției într-o prăvălie este să ajungi să o vinzi și să îți extragi valoare din diferența dintre prețul de intrare și prețul de vanzare.
În principiu, când mă implic într-o companie o fac pentru că există un scenariu probabil ca firma respectivă să fie preluată la un moment dat de o firmă mai mare sau să fie listată pe bursă, să aiba o rută către un exit.

Asta înseamnă că trebuie să ai de la început un scenariu pentru piața respectivă. Tu și fondatorii companiei.
Cam da. Trebuie să vedem că ar putea avea o dimensiune suficientă, că afacerea respectivă va putea avea o cotă de piață rezonabilă. Și, doi, să-mi imaginez de la bun început cam cine ar putea și când ar putea să cumpere o astfel de prăvălie.

Radu Octavian: Când clădești un grup de 300 de milioane de euro și îl pierzi aproape complet CITEȘTE ȘI Radu Octavian: Când clădești un grup de 300 de milioane de euro și îl pierzi aproape complet

Unul dintre rolurile tale este să descoperi cum poate crește afacerea, dincolo de ceea ce este astăzi vizibil. Cum începe această explorare?
Pui întrebări. O groază de întrebări, la care fondatorii unui business nu s-au gândit până acum. E ca și cum am pune o lanternă pe locuri în care nu s-a uitat poate nimeni, niciodată.
Și mai e ceva: cred că am vazut destul de multe business-uri încât să știu cum arată toate mărgăritarele când încă sunt acoperite de un maldăr de praf și nu se vâd bine. Bineințeles că mă mai și înșel.

Care sunt câteva întrebări importante pe care orice fondator ar trebui să le pună?
Explorarea aceasta poate începe cu întrebări simple și benigne. Dar trebuie să ajungi destul de repede la întrebări de substanță, care au legătură cu viziunea - ce vreau eu să fac cu prăvălia asta, unde vreau eu să ajungă? Oare mi-am propus niște obiective suficient de ambițioase pentru unde aș putea sa ajung în 5-7 ani?
Doi: cunosc oamenii de care aș avea nevoie ca să ajung acolo? Și ce fel de relație am cu ei?
Și al treilea set de întrebări, pe care oricine ar fi bine să și le pună constant, este: ce fel de lucruri vând astăzi și ce fel de lucruri foarte similare cu ce vând astăzi pot vinde acelorași clienți, respectiv ce fel de lucruri similare cu ce vând astăzi pot vinde unor clienți noi și cum arată ei?
Deci sunt două chestii: în primul rând cum arată cei care seamănă foarte tare cu clienții mei și care nu cumpără încă și, în al doilea rând, cum arată produsele sau serviciile care seamănă foarte tare cu cele ale mele și pe care le pot vinde clienților mei.

Motivul pentru care facem un business plan este ca să existe cel puțin un scenariu credibil în care facem bani

Jobul tău e să forțezi limitele a ceea ce fondatorii cred și știu că e business-ul lor?
Noi suntem toți într-o cutie. Treaba mea este să explorăm împreună marginea cutiei, să ne asigurăm că acel perete se mișcă mai încolo, cu fiecare ciclu de analiză. Trebuie construit un proces care să facă treaba asta. Adică nu este vorba despre a ne întâlni noi spontan, stăm de vorbă o dată, am împins pereții cutiei 3 centimetri mai încolo și, brusc, suntem fericiți. Nu. E un proces continuu, care se fixează pe cutia asta și o extinde permanent.
Al doilea lucru, și cel mai greu, este să ieși din cutie și să te uiți în zare: care este universul din care cutia asta a mea face parte? Ce văd în acest univers de care m-aș putea agăța ca să cresc cutia?

CUM SĂ FII UN BUSINESS ANGEL

Din fericire pentru mediul antreprenorial din România, există din ce în ce mai mulți oameni care iau în calcul ideea de a folosi o parte din banii pe care îi au pentru a finanța noi idei de business. Ideea de a paria o sumă relativ mică pe o companie care promite și de a multiplica banii în câțiva ani este, să recunoaștem, atractivă. Doar că lumea aceasta are, asemenea multor altor lumi, legile sale de funcționare. Fără ele, pariul respectiv devine nimic altceva decât o pierdere dureroasă.

Dacă eu, Andreea, aș vrea să investesc în startup-uri, care ar fi o sumă minimă și încotro ar trebui să mă uit că să încep să înțeleg această lume? Să zicem că nu am două milioane, ci o sumă mult mai mică și vreau să încerc.
(râde) Eu sunt din această minunată categorie a oamenilor care au mult mai puțin de două milioane… În general, cei care fac genul acesta de investiții sunt foarte bogați. Principiul este că, în exercițiul de a investi în companii noi, poți pierde toți banii foarte ușor. Pentru că riscul e mare, aloci undeva la 5% din toți banii tăi disponibili.
Eu nu am făcut treaba asta, m-am aruncat mult mai mult de atât, pentru că mă implic suficient de mult în toate companiile ca să mă asigur că sunt pe un drum bun.
Ca să-ți răspund la întrebare, cred că, în lumea fără dobândă în care trăim, e o chestie normală. Cred foarte mult în democratizarea acestei investiției de tip business angel. Pentru investiția la 2Performant ne-am adunat  9 inși, dintre care mai mult de jumătate erau la prima lor investiție. Ei fiind corporatiști, oameni normali, care la un anumit moment în carieră au reușit să pună niște bani deoparte, au ajuns apoi la concluzia evidentă ca nu are rost să stea cu banii în bancă.

VIDEO Levente Bara, antreprenorul budist care conduce la Alba Iulia o multinațională după metode japoneze CITEȘTE ȘI VIDEO Levente Bara, antreprenorul budist care conduce la Alba Iulia o multinațională după metode japoneze

Dacă eu sunt cineva care este la prima investiție, care este suma minimă cu care să încep? Și care sunt regulile la care să mă uit când încep?
După părerea mea, o sumă minimă ar fi 10.000 de euro. Și, dacă vorbești de 10.000 de euro, te restrângi la o categorie de companii foarte la început, făcute de niște oameni mai degrabă fără experiență. Cum faci? În primul, rând te duci la toate evenimentele la care se organizează prezentări ale unor companii care vor să atragă bani (pitch-uri). Acolo vei găsi cu siguranță, în sală sau în juriu, oameni cu experiență în povestea asta. Vei auzi ce întrebări pun și ai să începi să vezi ce e important, la ce se uită unul sau altul.
Și, dacă nimerești într-un loc unde la final se și pun bani pe masă, pricepi cine și de ce dă bani pe bune, dincolo de impresia artistică.
În lumea asta, investim într-o mică, mică minoritate din companiile cu care stăm de vorbă.
Te duci apoi la niște oameni din piață pe care i-ai văzut investind și le zici “mă interesează să intru în domeniul ăsta, sună-mă când mai mergi pe la pitch-uri și cheamă-mă să investesc până la suma de…”

Dar, oricum ar fi, ți-ai luat gândul de la acei bani, nu?
Da, indiferent pe ce cale intri în povestea aceasta. Pentru că e o investiție nelichidă. Scenariile sunt trei: unu – și cel mai probabil - afacerea în care ai bagat bani moare; al doilea – mai puțin probabil - este ca afacerea respectivă să fie parte a unei preluări din partea unui fond de investiții și atunci ai putea vinde; și a treia variantă - și mai puțin probabilă - este cea de listare pe bursă, moment în care acțiunile tale devin lichide și poți să le tranzacționezi oricând.

Ești în legătură cu mulți oameni care fac treaba asta. E vreo greșeală gravă pe care genul acesta de investitor o face, în general?
Am văzut destul de frecvent la investitori de tip angel o lipsă de claritate cu privire la cum vor ieși din compania respectivă. Adică sună bine că am investit într-un startup, dar nu știu ce și cum ar putea să iasă din business-ul acesta. Sunt oameni care investesc în căutare de unicorni, adică de companii care o să ajungă foarte repede foarte mari. Și nu prea știi nici cum, nici cât. Asta e o greșeală.

Marius Ștefan, Dan Ștefan și compania în care toate salariile sunt transparente CITEȘTE ȘI Marius Ștefan, Dan Ștefan și compania în care toate salariile sunt transparente

Adica să judeci greșit o mârțoagă drept unicorn?
Da. Să speri că va fi, fără să ai datele fundamentale. Și la celălalt capăt este să tratezi orice gazelă ca pe o capră. Gazelele fiind acele companii care au potențial și care cresc la un moment dat accelerat. Ele nu sunt unicorni, nu schimbă lumea, nu se vând pe miliarde, dar ajung să fie niște companii foarte bune.
Ce vreau să zic cu gazele și capre? Tu investești și încerci să exploatezi investiții foarte mici ca și cum ai fi un fond de investiții. Începi să le ceri proceduri și să le impui procese pe care firmele mici nu le pot susține. Prezența unui astfel de investitor, care vine cumva cu experiența lui de corporatist de la firme mari, sugrumă un starup. Nu poți trata o companie la început ca și cum ar fi un business de 200 de milioane.

IPOTEZE DE PORNIRE. ȘI UN SCENARIU ALTERNATIV

România are, încă, cel mai mic număr de antreprenori la mia de locuitori din toată Europa. Și, dacă îi întrebi, concetățenii noștri sunt printre cei mai optimiști din Uniunea Europeană în legătură cu dorința lor de a porni ceva. Între aceste două statistici, se așterne o mare de lipsă de cunoștințe, de idei preconcepute și greșeli nenecesare ale antreprenorilor actuali sau în devenire. Care sunt acele lucruri de care ar putea depinde o statistică mai bună?

Ai văzut multe companii și mulți fondatori în ultimii ani. Care e zona în care greșesc cel mai des?
Aș reformula chestia asta. Cel mai important sfat pe care l-aș putea da e “găsește-ți pe cineva cu care să stai de vorbă o dată pe lună”. Dacă ești destul de organizat și poți să constitui un grup de consilieri, e bine. Dacă nu, ia-ți pe cineva cu care să stai de vorbă, un mentor.

Principiul este că, în exercițiul de a investi în companii noi, poți pierde toți banii foarte ușor

Despre ce să stai de vorbă?
Despre orice. Despre ce e business-ul tău și încotro se duce, pentru că sunt două dimensiuni aici. Una e pragmatică, de a obține niște sfaturi de la niște oameni. A doua dimensiune e și mai puternică, pentru că te obligă pe tine să-ți structurezi și să povestești ceea ce faci, moment în care începi să-ți dai seama ce prostii faci. Dacă nu îți dai tu seama, o să-și dea seama cel care te ascultă.

Aici greșesc cei mai mulți?
Acesta este cel mai important sfat, dar răspunde parțial la întrebare, pentru că noi o dăm de gard în moduri foarte diferite. Există un soi de hipstereală antrepenorială în piață – “ce cool este sa fii antreprenor”. Dacă se poate, să fii antreprenor social. E bună ca intenție, dar trebuie să ai un plan concret pentru a face ceva concret, să creezi o oportunitate concretă.

Adică un pic de metodă în spatele entuziasmului, de structură?
Da, dar nu numai. Îți trebuie bucata de finalizare. Trebuie să vad modul în care se fac banii în acea initiațivă antreprenorială. Și anume să fie destui bani încât să poată susține prăvălia. 

Asta ca ipoteza de pornire. Știm foarte bine că e foarte posibil să ajungi în altă parte.
În mod sigur o să ajungi în altă parte.

Cristina Bâtlan și secretele unei companii care vinde pantofi în toată lumea CITEȘTE ȘI Cristina Bâtlan și secretele unei companii care vinde pantofi în toată lumea

Adică dacă n-ai ipotezele de pornire, nu ai nici o șansă?
Da. Motivul pentru care facem un business plan este ca să existe cel puțin un scenariu credibil în care facem bani. Dacă am construit acel scenariu posibil și el ține de niște ipoteze pe care le-am făcut, cât de puternice sunt supozițiile respective și care sunt supozițiile alternative care mi-ar permite, totuși, să fac bani? Dacă am bifat aceste două etape cu privire la business plan, pornesc. După ce am pornit, nu mai stăm cu ochiul pe acel business plan, ci mă întreb mereu dacă scenariul în care sunt poate face bani.

Ți se pare că suntem în etapa poetică a antreprenoriatului în acest moment în România? Mă refer la startup-uri.
Ca societate, nu. Suntem încă prea puțini care credem în valorile antreprenoriatului și în a porni ceva. Dar în mediul în care ma învârt eu, pe lângă oamenii aceștia care vor să devină antreprenori, sunt foarte mulți care nu au tocmai cu ce.

Deci, ca societate, avem nevoie de mai mult idealism, dar în segmentul care chiar e hotărât să facă ceva, e nevoie de mai mult pragmatism.
Foarte corect.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
sergiu negut
frufru
2parale
bittnet
intermedicas