Apple ar putea schimba regulile App Store în Uniunea Europeană

Gigantul american Apple negociază cu reprezentanții Comisiei Europene noi măsuri privind funcționarea magazinului de aplicații oficial pentru iPhone în cadrul Uniunii.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Apple ar putea schimba regulile App Store în Uniunea Europeană

Gigantul american Apple negociază cu reprezentanții Comisiei Europene noi măsuri privind funcționarea magazinului de aplicații oficial pentru iPhone în cadrul Uniunii.

Alături de amenda de 500 de milioane de euro dată în luna aprilie, autoritățile europene au cerut și schimbări din partea Apple, pentru care funcționarea App Store să respecte Legea pentru Piețele Digitale.

Apple nu a făcut niciun anunț de atunci, deși are termen de 60 de zile pentru a se pune în acord cu legislația. Conform surselor Financial Times, compania este acum implicată în negocieri de ultimă oră cu oficialii CE.

Android va avea o nouă aplicație pentru apeluri telefonice CITEȘTE ȘI Android va avea o nouă aplicație pentru apeluri telefonice

În centrul discuțiilor se află regulile care limitează posibilitățile dezvoltatorilor de a realiza tranzacții în afara App Store.

Deși a permis adăugarea link-urilor către sisteme externe de plăți, Apple a impus un comision de 27% pentru aceste tranzacții, plus o taxă de jumătate de dolar pe fiecare instalare după pragul de un milion de instalări.

Compania americană este așteptată să vină cu concesii legate de această taxă pentru a evita noi amenzi în Uniunea Europeană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0754 -0.0030-0.06 %
1 USD4.3210 +0.0048+0.11 %
1 GBP5.8121 -0.0044-0.08 %
1 CHF5.4306 -0.0046-0.08 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite