Elon Musk le cere angajaților Twitter să accepte ore de muncă „hardcore” sau să plece

Elon Musk le cere angajaților Twitter să accepte ore de muncă „hardcore” sau să plece
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 nov 2022

Elon Musk le-a trimis un mesaj angajaților Twitter în care le-a spus că au până joi să decidă dacă vor să rămână la bord pentru „ore lungi de muncă la intensitate ridicată” sau să accepte să plece din companie cu un pachet de compensații, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Miliardarul sud-african le-a spus angajaților companiei social media că oricine nu va face click pe un link care confirmă că „vreți să faceți parte din noul Twitter” până joi seara, ora New York-ului, va fi considerat demisionar, scrie Hotnews.ro.

LEGE Noi reguli de etichetare și vânzare a laptelui. Fără etichetă ”Produs românesc” pentru anumite produse CITEȘTE ȘI LEGE Noi reguli de etichetare și vânzare a laptelui. Fără etichetă ”Produs românesc” pentru anumite produse

„Oricare ar fi decizia pe care o luați, vă mulțumesc pentru eforturile voastre de a face din Twitter un succes”, le-a mai scris acesta.

Musk a precizat că angajații care optează să plece vor fi compensați cu salariul pe 3 luni de zile.

Copii ale mesajului au fost obținute de jurnaliștii de la The Washington Post și Reuters și conținutul său a fost confirmat de o persoană care l-a primit.

Twitter nu a dat imediat curs solicitării agenției Reuters de a comenta informația.

Elon Musk vrea să scoată untul din angajații Twitter
„Mergând înainte, pentru a construi un Twitter 2.0 de avangardă și a avea succes într-o lume tot mai competitivă, va trebui să fim extrem de hardcore”, le-a transmis Elon Musk angajaților companiei pe care a preluat-o oficial la sfârșitul lunii octombrie.

„Asta va însemna ore de muncă lungi la intensitate ridicată. Doar performanțele excepționale vor reprezenta o notă de trecere”, a subliniat el.

Miliardarul sud-african i-a mai informat pe angajații Twitter că dorește ca sub conducerea sa compania să fie mult mai orientată spre „inginerie”, adăugând că „cei care scriu coduri grozave vor alcătui majoritatea echipei noastre și vor avea cea mai mare trecere”.

Musk a concediat deja jumătate din angajații Twitter mai devreme în cursul lunii noiembrie după ce a preluat controlul asupra sa în urma unor negocieri și dispute care au durat încă din primăvară.

Miliardarul sud-african a criticat cheltuielile făcute de companie și cultura organizațională a acesteia, afirmând că aceasta trebuie reformată cu tăieri masive și o regândire a serviciilor pe care le oferă.

La doar câteva zile după ce a cumpărat Twitter Musk a dispus tăierea „zilelor de odihnă” ale angajaților, o politică implementată de cofondatorul și fostul CEO al companiei, Jack Dorsey, pentru a evita suprasolicitarea lor.

La fel ca și în cazul Tesla, compania sa din domeniul auto, Musk le-a cerut angajaților Twitter să se întoarcă la birouri după pandemia de COVID-19, tăind de facto posibilitatea telemuncii.

viewscnt
Afla mai multe despre
elon musk
twitter