Facebook a lansat o versiune simplificată a serviciului Messenger pentru piețe emergente

Facebook a lansat o versiune simplificată a serviciului Messenger pentru piețe emergente
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 oct 2016

Facebook a lansat luni o versiune simplificată a serviciului Messenger pentru piețele emergente, în cadrul strategiei de extindere a prezenței internaționale, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Messenger Lite, care utilizează mai puține date și este destinat regiunilor cu conexiuni mai lente la Internet, va fi disponibil și în Kenya, Malaysia, Sri Lanka și Venezuela. Facebook va extinde serviciul și alte țări, în lunile următoare, scrie News.ro.

Facebook a saturat în mare parte piețele occidentale, inclusiv America de Nord și Europa și se concentrează în prezent pe piețele în dezvoltare, în  parte prin versiuni mai simple ale aplicației principala Facebook și Messenger.

Utilizatorii de telefoane cu sistemul Android vor putea folosi funcțiile de bază ale Messenger, inclusiv capacitatea de a trimite mesaje text, fotografii și linkuri, dar nu vor putea să facă apeluri video sau vocale sau plăți.

Retailerul online FashionUP preia operațiunile Click4Fashion din România, Bulgaria și Ungaria CITEȘTE ȘI Retailerul online FashionUP preia operațiunile Click4Fashion din România, Bulgaria și Ungaria

Facebook oferă totodată o versiune mai simplă de Internet în peste 36 de țări. Numită Free Basics, pentru a permite accesul online al persoanelor care nu dispun de o conexiune stabilă.

Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a declarat în repetate rânduri că misiunea Facebook este să faciliteze tuturor oamenilor conectarea la Internet.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
messenger
android