Giganții din tehnologie pun bazele unui standard comun pentru smart home

Giganții din tehnologie pun bazele unui standard comun pentru smart home
scris 19 dec 2019

Amazon, Apple, Google și alte companii vor lucra la un standard comun, care va aduce compatibilitate între diversele tipuri de produse și aplicații pentru așa-numitele case inteligente.

În loc ca fiecare producător să meargă pe cont propriu și să dezvolte hardware și software pentru smart home într-un sistem închis, separat de celelalte produse, companiile interesate de acest domeniu au decis să creeze un sistem comun, care aduce compatibilitate între sistemele dezvoltate de diverși producători.

Numit CHIP (Connected Home over IP), noul standard are ca scop simplificarea dezvoltării produselor de smart home și creșterea compatibilității dintre acestea.

Franța a lansat procedura de atribuire a licențelor 5G CITEȘTE ȘI Franța a lansat procedura de atribuire a licențelor 5G

Dispozitivele de smart home dezvoltate pe aceste principii ar trebui să funcționeze indiferent că utilizatorul folosește Android sau iOS ori apelează la Alexa sau Siri. De asemenea, ar trebui să comunice folosind cele mai populare standarde existente în prezent.

Asta înseamnă, de exemplu, că un frigider inteligent creat de un producător care a aderat la CHIP va folosi WiFi sau Bluetooth și va suporta comenzile oricărui asistent digital compatibil și orice smartphone.

Un prim draft al acestui protocol va fi lansat anul viitor. La început, grupul se va concentra pe produsele din zona de securitate, precum alarme de incendiu, yale inteligente și alte sisteme de securitate.

În afară de Google, Apple și Amazon, proiectul CHIP, care va fi open-source, mai este susțin de o listă lungă de companii printre care se numără Samsung, Philips și Ikea.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
smart home
google
apple
amazon