Google a inaugurat un centru pentru ingineria siguranței în contextul actualei dezbateri despre securitate online

Google a inaugurat un centru pentru ingineria siguranței în contextul actualei dezbateri despre securitate online
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 mai 2019

Directorul general al Google, Sundar Pichai, a declarat că siguranța online a persoanelor reprezintă o prioritate pentru gigantul tehnologic, care a inaugurat un centru pentru ingineria siguranței în Germania.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania a înființat primul său Google Safety Engineering Centre (GSEC) în Munchen, având drept obiectiv crearea de noi instrumente pentru îmbunătățirea confidențialității și securității serviciilor din domeniul internetului furnizate de companie, scrie Agerpres.

Odată cu inaugurarea centrului, a fost lansat și un nou plan de finanțare în valoare de 10 milioane de euro pentru organizațiile europene din domeniul siguranței pe internet.

Twitter a colectat și trimis datele de localizare ale utilizatorilor. Din greșeală CITEȘTE ȘI Twitter a colectat și trimis datele de localizare ale utilizatorilor. Din greșeală

Inaugurarea a avut loc în contextul în care companiile de tehnologie sunt criticate constat referitor la modalitatea lor de abordare a problemei siguranței pe internet.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
ingineria siguranței
securitate online