Google Maps elimină informațiile adăugate de utilizatori în Ucraina

Google Maps elimină informațiile adăugate de utilizatori în Ucraina
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 2 mar 2022

După ce au apărut informații că armata invadatoare rusă folosește Google Maps pentru a coordona lovituri în Ucraina, gigantul american anunță că șterge conținutul adăugat de utilizatorii pe hărțile din această țară.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Google spune că a șters tag-urile și pin-urile adaugate de utilizatori pe hărțile din Ucraina în cadrul aplicației Google Maps, care ar fi fost folosite de armata rusă măriți, pentru atacarea cu rachete a obiectivelor civile.

Un mare număr de postări pe rețelele sociale au arătat că, în locurile atacate marți de Rusia cu rachete (piața din centrul orașului Harkov, spitalul de la marginea Kievului, stația de televiziune din Kiev etc.), pe hărțile din Google Maps existau marcaje (etichete și ace virtuale, în traducere mot-a-mot) care erau folosite pentru indicarea țintelor.

Apple răspunde Ucrainei - suspendă toate vânzările de produse în Rusia CITEȘTE ȘI Apple răspunde Ucrainei - suspendă toate vânzările de produse în Rusia

Este cunoscut faptul că Rusia a trimis, încă înainte de invazie, spioni care să inspecteze și să marcheze țintele și traseele pe care militarii ruși trebuie să le urmeze către acestea.

Elementele adăugate în Google Maps conțineau cuvinte aparent inofensive, precum „fermă” sau „agricultură”, dar despre care se presupune că erau stabilite dinainte de armata rusă pentru a indica țintele.

Google spune că nu a descoperit indicii clare în acest sens, dar, pentru a fi cât mai prudent, a decis să șteargă toate aceste elemente adăugate manual în Google Maps.

viewscnt
Afla mai multe despre
google maps
ucraina