Autoritatea finlandeză pentru licențiere și supraveghere, LVV, a cerut marți subsidiarei Google Tuike Finland Oy să oprească lucrările la proiectele din Muhos și Kajaani, cel târziu la 23 octombrie.
Măsura vizează inclusiv defrișările, îndepărtarea stratului vegetal, excavările, exploatările de rocă, deplasarea solului și construcția de drumuri și spații de depozitare.
Ordinul nu se aplică activităților de proiectare, măsurătorilor, studiilor asupra solului și altor lucrări cu impact redus, ale căror efecte pot fi remediate cu ușurință.
Autoritatea consideră că operațiunile suspendate pot modifica mediul și pot produce efecte care trebuie identificate și analizate în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, scrie News.ro.
"Înțelegem preocupările și, în acest caz, nu ne-am ridicat la nivelul propriilor standarde ridicate", a declarat un purtător de cuvânt al Google pentru CNBC. Compania a precizat că va respecta indicațiile autorităților, că a efectuat studii asupra mediului și că a introdus măsuri pentru protejarea zonelor cu valoare ecologică ridicată.
Google a anunțat, de asemenea, că planurile sale pentru regiune includ măsuri de amenajare și protejare a biodiversității, printre care plantarea de arbori pe o suprafață de 130 de hectare la Muhos.
Finlanda a devenit una dintre principalele destinații europene pentru investițiile în centre de date, pe fondul expansiunii rapide a inteligenței artificiale. Disponibilitatea terenurilor și a energiei electrice, resurse limitate în multe alte regiuni ale Europei, a atras proiecte cu capacități potențiale de sute de megawați, iar țara a fost supranumită "Texasul Europei".
Planul Google de 15 miliarde de dolari pentru Finlanda reprezintă cea mai mare investiție a companiei în Europa. Fondurile urmează să fie alocate până în 2028 pentru dezvoltarea centrelor de date și a infrastructurii conexe, inclusiv proiecte energetice.
TikTok a anunțat recent că va ridica în Finlanda un nou centru de date destinat stocării și procesării datelor utilizatorilor europeni, iar proiectul ar putea ajunge la o capacitate totală de aproximativ 150 MW, potrivit unui raport comandat de companie și dezvoltatorul Hyperco.
Proiectul va face parte din Project Clover, programul de 12 miliarde de euro prin care TikTok, deținută de grupul chinez ByteDance, încearcă să consolideze securitatea datelor utilizatorilor din Uniunea Europeană.
Prima etapă a centrului din Kouvola, cu o capacitate de 50 MW, a început să fie construită în septembrie 2025 și ar urma să fie finalizată în 2027. A doua etapă va adăuga încă 100 MW.
TikTok a precizat că va deveni chiriaș al centrului numai după ce acesta va fi operațional.
Compania anunțase anul trecut o investiție de un miliard de euro în centrul de date din Kouvola, fără să precizeze atunci capacitatea acestuia. În aprilie, TikTok a anunțat încă un miliard de euro pentru un alt centru de date în Lahti, tot în cadrul Project Clover.
Finlanda atrage investiții uriașe în centre de date
Finlanda a devenit una dintre destinațiile importante pentru centrele de date din Europa, beneficiind de disponibilitatea terenurilor și a energiei, într-un moment în care aceste resurse sunt tot mai greu de găsit în alte regiuni ale continentului.
Cererea este alimentată în special de marile companii cloud, furnizorii specializați de infrastructură și laboratoarele AI, care caută capacitate de calcul pentru dezvoltarea inteligenței artificiale.
În ultimele luni au fost anunțate în Finlanda mai multe proiecte cu capacități de sute de megawați. Pure DC intenționează să investească 1,5 miliarde de euro într-un campus de 110 MW, care ar putea fi extins la peste 550 MW, iar Arcem pregătește un proiect cu o capacitate de până la 500 MW.
Nebius a anunțat în martie planuri pentru construirea în Finlanda a uneia dintre cele mai mari fabrici AI din Europa.
Nvidia încearcă, de asemenea, să stimuleze dezvoltarea infrastructurii AI în țările nordice, conectând companiile care utilizează procesoarele sale grafice cu operatorii centrelor de date care dispun de capacitatea necesară instalării acestora, potrivit unor surse citate anterior de CNBC.
















