Microsoft își cere scuze pentru reducerea spațiul gratuit de stocare pe OneDrive și-l readuce la 15 GB

Microsoft își cere scuze pentru reducerea spațiul gratuit de stocare pe OneDrive și-l readuce la 15 GB
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 13 dec 2015

Microsoft a decis să crească din nou spațiul gratuit de stocare în cloud aferent serviciului OneDrive, după ce luna trecută a impus o limită de 5 GB, care a stârnit nemulțumirea utilizatorilor, scrie The Verge.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania a anunțat în noiembrie că intenționează să reducă spațiul gratuit de stocare pe OneDrive, de la 15GB la 5GB, însă utilizatorii au cerut, printr-o petiție, ca Microsoft să le "înapoieze" spațiul de stocare. Având în vedere numărul foarte mare de persoane nemulțumite, compania a decis să iși ceară scuze și să remedieze problema.

"Am înțeles clar de fanii la Windows și OneDrive frustrarea și dezamăgirea pe care le-am provocat", a declarat un purtător de cuvânt Microsoft. Ne dăm seama că anunțul a fost primit ca un reproș adus clienților pentru utilizarea produselor noastre. Pentru aceasta, ne pare cu adevărat rău și vrem să ne cerem scuze", a declarat un oficial Microsoft.

Astfel, Microsoft le va permite utilizatorilor OneDrive să păstreze 15 GB gratis, la care se adaugă încă 15 GB Camera Roll (unde sunt stocate fotografiile de pe telefon/tabletă). Spațiul adițional nu va fi disponibil automat, ci ca o opțiune care trebuie activată de utilizatori.

"Ne pare rău pentru frustrarea cauzată de această decizie și pentru felul în care a fost comunicată", a adăugat un purtător de cuvânt al Microsoft.

Tot luna trecută, Microsoft a decis ca utilizatorii care au abonamente Office 365 să nu mai mai aibă un spațiu de stocare nelimitat și să revină la limita de 1 TB. Cei care au deja abonamente vor putea salva fișiere nelimitat pentru încă 12 luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
onedrive
cloud
stocare
memorie
office 365