O falsă aplicație FaceApp infectează victimele cu un modul adware

O falsă aplicație FaceApp infectează victimele cu un modul adware
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 iul 2019

Producătorul rus de soluții de securitate cibernetică Kaspersky Lab a anunțat, vineri, că o falsă aplicație, care seamănă cu FaceApp, infectează victimele cu un modul adware.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Specialiștii au identificat o aplicație falsă, care este concepută pentru a păcăli utilizatorii să creadă că este versiunea certificată de FaceApp, dar infectează dispozitivele victimelor cu un modul adware numit MobiDash, scrie News.ro.

”Odată ce aplicația este descărcată din surse neoficiale și instalată, aceasta simulează o eroare și este eliminată. Apoi, un modul malware din aplicație rămâne, discret, pe dispozitivul utilizatorului, afișând reclame”, se arată în comunicat.

FOTO Schimbare la Instagram. Ascunde numărul de like-uri pentru a înlătura presiunea CITEȘTE ȘI FOTO Schimbare la Instagram. Ascunde numărul de like-uri pentru a înlătura presiunea

Potrivit datelor Kaspersky, aproximativ 500 de utilizatori unici au întâmpinat această problemă numai în ultimele două zile, primele detecții apărând pe 7 iulie. Au fost identificate aproape 800 de module diferite.

”Persoanele din spatele MobiDash își ascund adesea modulul adware în aplicații și servicii populare. Aceasta înseamnă că acțiunile versiunii false de FaceApp s-ar putea intensifica, mai ales dacă luăm în considerare sutele de ținte, în doar câteva zile. Le recomandăm utilizatorilor să nu descarce aplicații din surse neoficiale și să instaleze soluții de securitate pe dispozitivele lor pentru a evita orice probleme”, a spus un cercetător din cadrul Kaspersky, Igor Golovin.

viewscnt
Afla mai multe despre
faceapp
aplicatie
adware