După dezbateri care s-au întins pe parcursul mai multor luni, Parlamentul francez a adoptat definitiv propunerea de lege care vizează „protejarea minorilor împotriva riscurilor la care îi expune utilizarea rețelelor sociale”, al cărei articol principal constă în interzicerea rețelelor sociale pentru persoanele cu vârsta sub 15 ani, un vot ce face ca Franța să fie prima țară din Europa care adoptă o astfel de reglementare, pentru care președintele Emmanuel Macron s-a implicat puternic, relatează Le Figaro.
Senatul a adoptat primul text rezultat din comisia mixtă paritară (CMP), cu 243 de voturi pentru și 2 împotrivă. Câteva ore mai târziu, Adunarea Națională a urmat exemplul camerei superioare, scrie News.ro
A fost un succes salutat de susținătorii proiectului de lege, care cred că este timpul de a acționa imediat. "Platformele ne-au epuizat răbdarea", a spus senatoarea (de la Uniunea Centristă) Catherine Morin-Desailly, pledând, de altfel, ca acest vot să servească "drept stimulent pentru Comisia Europeană".
Bruxelles-ul a prezentat în aprilie o aplicație europeană de verificare a vârstei, dar încă lipsesc "măsuri de prevenire și de însoțire" care să vină în completarea acestei aplicații, a spus senatoarea.
Textul final adoptat în Franța are câteva articole. Primul, cel mai emblematic, prevede că "accesul la un serviciu de rețele sociale online furnizat de o platformă online este interzis minorilor sub vârsta de cincisprezece ani". Interdicția nu vizează "enciclopediile online", precum Wikipedia, sau alte servicii precum "platformele de dezvoltare și partajare a software-ului liber sau a proiectelor digitale cu scop educațional, cu sursă deschisă".
În forma actuală, textul nu prevede nicio metodă de verificare: le revine platformelor, precum Facebook sau TikTok, sarcina de a le defini.
Propunerea de lege extinde, de asemenea, interdicția privind utilizarea telefoanelor mobile la liceu, adică dincolo de școlile primare și gimnaziale. Cu toate acestea, regulamentul intern al instituției de învățământ poate prevedea excepții.
Parlamentul a fost divizat în privința acestui text. "Dacă legea privind interzicerea rețelelor sociale pentru minorii sub 15 ani va fi votată astăzi, TOȚI vor trebui să-și prezinte cartea de identitate sau să utilizeze recunoașterea facială pentru a se conecta la rețelele sociale. LFI va vota împotrivă", a declarat deputatul mișcării "La France Insoumise" (extrema stângă), Antoine Léaument, pe X. Pe de altă parte, Gabriel Attal, președintele grupului "Ensemble pour la République" (EPR) din Adunarea Națională, s-a bucurat pentru "victorie imensă și încununarea unei lupte".
Executivul dorește acum să acționeze rapid, astfel încât propunerea de lege să poată fi pusă în aplicare încă de la începutul noului an școlar, adică din septembrie, pentru conturile noi de pe rețelele sociale și "la expirarea unui termen de patru luni", adică la începutul lunii ianuarie 2027, pentru cele create înainte de această dată.
"Am eliminat telefoanele mobile din școlile gimnaziale la începutul anului școlar trecut și vom extinde această măsură la licee la începutul anului școlar viitor", a promis Emmanuel Macron la sfârșitul anului trecut.
Mesajul a fost repetat:"Trebuie să acționăm fără întârziere, pentru a ne proteja copiii de pericolele rețelelor sociale", a subliniat în fața senatorilor ministrul delegat pentru chestiuni digitale, Anne Le Hénanff. "Franța deschide calea în Europa, fiind prima țară care instituie vârsta majorității digitale", a adăugat ea, precizând că o "coaliție de cincisprezece țări europene (...) dorește să transpună această normă socială în legislația națională".
Rămâne de văzut, de acum înainte, dacă interdicția va fi aplicată în practică sau dacă principalii vizați vor găsi modalități de a o ocoli, conchide Le Figaro.
La începutul lunii iulie, mai mulți diplomați europeni au anunțat că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este așteptată să prezinte la Strasbourg, în discursul său privind Starea Uniunii Europene pe 16 septembrie, o serie de propuneri pentru interzicerea accesului copiilor la social media.
Măsura ar marca cel mai clar angajament politic al Bruxellesului de a introduce restricții de vârstă pe social media în întregul bloc comunitar, după luni întregi de presiuni din partea unor țări membre, precum Franța, Spania, Germania, Danemarca și Grecia, pentru o mai bună protecție online a copiilor.
Reprezentantul unui stat membru a declarat că executivul UE a informat deja guvernele țărilor membre să se aștepte la un anunț în septembrie, ceea ce întărește ideea că Ursula von der Leyen va folosi discursul său anual de politică pentru a-și prezenta inițiativa.
Deocamdată nu este clar care va fi vârsta minimă propusă de Comisia Europeană pentru utilizarea social media sau în ce mod vor acționa restricțiile în practică.
Un oficial UE familiar cu acest dosar a afirmat că o echipă de experți ar urma să-și prezinte recomandările în această privință. Acest raport va fi prezentat pe 13 iulie, dată până la care ”nu pot fi prezise orientările politice și următoarele etape”, potrivit oficialului citat.
Protecția online a copiilor a devenit una dintre prioritățile celui de-al doilea mandat al președintei Comisiei Europene.
Irlanda, care deține până la finalul anului președinția prin rotație a Consiliului UE, a făcut din siguranța online a copiilor una dintre prioritățile sale și pledează pentru o abordare la nivel european privind verificarea vârstei utilizatorilor.
Țări din afara UE au mers deja și mai departe. Australia a adoptat o lege privind siguranța online, prima lege din lume ce solicită platformelor de social media să împiedice crearea de conturi de către persoanele cu vârste sub 16 ani. Legea a intrat în vigoare în decembrie anul trecut.
Ursula von der Leyen a menționat de mai multe ori această lege ca model pentru protecția online a copiilor în UE.
Recent, guvernul britanic și-a anunțat intenția de a introduce o interdicție de tipul celei din Australia pentru persoanele sub 16 ani la folosirea principalelor platforme de social media în Regatul Unit, măsurile fiind așteptate să intre în vigoare în primăvara lui 2027 și să fie complementare legii privind siguranța online, deja în vigoare.
Christel Schaldemose, vicepreședintă a Parlamentului European, i-a cerut șefei Comisiei Europene să acționeze mai rapid. ‘Ea nu se mișcă repede și asta este o problemă. Discutăm despre acest subiect deja de mult timp”, a spus Schaldemose.
Ea a dat exemplul Danemarcei, ce încearcă să solicite consimțământul părinților pentru accesul pe social media al tinerilor sub 15 ani, ca o dovadă a faptului că țările UE iau propriile măsuri privind siguranța online a copiilor, indiferent de poziția Bruxellesului.















