Samsung anunță când își va prezenta noua serie de flagship-uri

Samsung anunță când își va prezenta noua serie de flagship-uri
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 3 ian 2024

Din ceea ce pare a fi mai degrabă o greșeală, Samsung a confirmat data la care va realiza prezentarea oficială a noii serii de smartphone-uri Galaxy S24.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Samsung Australia a publicat pe X o postare în care anunță că seria Galaxy S24 va fi prezentată pe 18 ianuarie (17 ianuarie pentru România). Doar că, între timp, postarea a dispărut, indicând faptul că a fost publicată din greșeală, înainte de un anunț oficial al companiei coreene în acest sens.

17 ianuarie este și data vehiculată anterior pe surse, astfel că, prin postarea făcută din greșeală, Samsung confirmă zvonurile care au circulat până acum.

Artiștii își \ CITEȘTE ȘI Artiștii își "sabotează” operele pentru a se proteja de inteligența artificială care îi fură. Cum operează sistemele

Seria Galaxy S24 va fi compusă, ca și până acum, din trei modele Galaxy S24 cu ecran de 6,2 inch, Galaxy S24 Plus cu ecran de 6,7 inch și Galaxy S24 Ultra cu ecran de 6,8 inch.

La fel ca în anii trecuți, flagship-urile Samsung vor fi livrate împărțit cu chipset-uri Qualcomm și Exynos, cele din urmă ajungând în Europa.

Modelul top, Galaxy S24 Ultra, va avea o cameră principală cu senzor de 200MP și va putea făce zoom optic 10x. Celelalte două modele vor folosi un senzor de 50MP și se vor opri la 3x zoom optic.

Capacitățile bateriilor vor fi de 4.000mAh pentru Galaxy S24, 4.900mAh pentru Plus și 5.000mAh pentru Ultra.

Toate cele trei modele vor fi certificate IP68 pentru rezistență la apă și praf, iar versiunea Ultra va avea titanium printre materialele din care este construit.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
smartphone
galaxy s24