Samsung va reduce producția de cipuri după cel mai slab profit din ultimii 14 ani

Samsung va reduce producția de cipuri după cel mai slab profit din ultimii 14 ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 apr 2023

Grupul sud-coreean Samsung Electronics a anunțat că își va reduce "semnificativ" producția de cipuri, urmând exemplul rivalilor mai mici, pentru a face față încetinirii dramatice a cererii mondiale pentru semiconductori care a dus la prăbușirea prețurilor, informează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Această decizie neobișnuită vizând reducerea producției, anunțată de cel mai mare producător mondial de cipuri de memorie, vine în aceeași zi în care Samsung a raportat o prăbușire de 96% a profitului operațional în primul trimestru. În primele trei luni ale acestui an, profitul operațional al Samsung a coborât până la 600 miliarde woni (455 milioane de dolari), de la 14.120 de miliarde de woni în perioada similară a anului trecut. Este cel mai scăzut profit trimestrial raportat de Samsung în ultimii 14 ani, scrie Agerpres.

ULTIMA ORĂ Primul proiect de limitare a inteligenței artificiale și în România. Închisoare de până la 2 ani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Primul proiect de limitare a inteligenței artificiale și în România. Închisoare de până la 2 ani

Samsung a precizat că cererea pentru cipuri de memorie a scăzut dramatic în contextul unei economii mondiale care încetinește iar clienții își reduc achizițiile de cipuri de memorie fiind concentrați pe diminuarea stocurilor. "Ne reducem producția de cipuri de memorie cu un nivel semnificativ, în special pentru produsele pentru care oferta este asigurată", a informat grupul sud-coreean.

Samsung nu a dezvăluit cât de mare va fi reducerea de producției pe care o vizează dar anunțul a trimis un semnal puternic pe piață având în vedere că este vorba de o companie care anterior anunța că va face doar mici pauze pentru modernizarea liniilor de producție dar nu o oprire completă.

Imediat după acest anunț, cotația acțiunilor Samsung a crescut cu 4,5%, cel mai mare avans înregistrat pe parcursul unei singure zi după luna septembrie 2022, în tip ce acțiunile rivalului SK Hynix Inc. au crescut cu 5,6%.

"Faptul că cel mai mare producător mondial se alătură reducerilor de producție a fost suficient pentru a crește cotația acțiunilor...SK Hynix și Micron au anunțat deja că își vor reduce producția și doar Samsung nu făcuse acest lucru. Anunțul de astăzi privind reducerea producției creează o perspectivă pozitivă pentru o revenire a cererii pentru cipurile de memorie în a doua jumătate a anului", susține John Park, analist la Daishin Securities.

Chiar dacă și-a redus producția pe termen scurt, Samsung a informat că va face în continuare investiții pe termen lung în infrastructură și cercetare necesare pentru a-și păstra avansul tehnologic. Grupul sud-coreean nu a comunicat cum vor fi afectate planurile sale de investiții pentru 2023, după ce anterior a vehiculat planuri de investiții de capital similare cu cele 53.100 miliarde de woni investite în 2022.

Problema pentru producătorii de cipuri de memorie provine din faptul că în perioada pandemiei producătorii de computere și smartphone-uri și-au făcut stocuri de cipuri de memorie pe măsură ce cererea consumatorilor pentru dispozitive electronice a explodat. Însă, ulterior, vânzările s-au prăbușit odată cu ridicarea restricțiilor și au scăzut și mai mult odată cu inflația accelerată, majorarea dobânzilor și alte probleme cu care se confruntă economia mondială.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
cipuri