Twitter marchează pentru prima oară postările lui Trump drept înșelătoare

Twitter marchează pentru prima oară postările lui Trump drept înșelătoare
scris 27 mai 2020

Rețeaua socială Twitter a folosit în premieră noile etichete pentru informații false pentru a marca în acest fel postările Președintelui Statelor Unite.

Două postări pe Twitter ale lui Donald Trump au fost marcate pentru prima oară cu eticheta “potențial înșelător” pe care Twitter a început să o folosească la începutul acestei luni, dar nu a avut până acum curajul să verifice și ceea ce scrie Președintele Statelor Unite.

Trump pretindea în cele două postări că votul prin corespondență, în special cel care urmează a fi implementat în California, va fi substanțial fraudat. El susține că vor fi sparte cutiile poștale, iar buletinele de vot vor fi înlocuite cu unele printate ilegal.

Marea Britanie va reduce implicarea Huawei în rețeua 5G a țării, în urma crizei coronavirusului CITEȘTE ȘI Marea Britanie va reduce implicarea Huawei în rețeua 5G a țării, în urma crizei coronavirusului

Sub cele două postări a fost adăugat un link ce duce utilizatorul către o pagină în care se explică de ce sunt considerate “potențial înșelătoare” și se oferă mai mult context preluat din informările oficiale legate de votul prin corespondență.

Partizanii lui Donald Trump, în frunte cu șeful de campanie, Brad Parscale, critică decizia Twitter, spunând că rețeaua socială se aliază cu platformele de verificare a informațiilor care aparțin acelei părți a presei care se ocupă cu știrile false.

Donald Trump acuză Twitter, într-o serie de noi postări, că se implică acum în campania electorală și cenzurează libera exprimare.

De partea cealaltă, mulți consideră că Twitter ar fi trebui să facă mai de mult și mai frecvent acest lucru, făcând trimitere inclusiv la unele postări ale lui Trump legate de COVID-19.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
twitter
trump