Whatsapp oferă o metodă nouă și foarte sigură de criptare a mesajelor trimise, care face imposibilă interceptarea lor

Whatsapp oferă o metodă nouă și foarte sigură de criptare a mesajelor trimise, care face imposibilă interceptarea lor
scris 6 apr 2016

Whatsapp, unul dintre cele mai folosite servicii de mesagerie online, a implementat miercuri o nouă metodă de criptare a tuturor datelor transmise prin intermediul său, care face imposibilă interceptarea lor și le oferă o securitate sporită clienților, relatează Sky News.

Compania, deținută de Facebook, a anunțat această măsură în contextul dezbaterii aprinse privind dreptul la viață privată dintre companiile IT și autorități, după ce Apple a refuzat cererile FBI de a debloca un iPhone folosit de teroristul din San Bernardino, scrie News.ro

Metoda de criptare folosită de Whatsapp, numită “end to end”, permite transformarea automată a mesajelor în coduri ce pot fi descifrate numai de expeditor și de destinatar.

“Ideea este simplă: atunci când trimiți un mesaj, singurii care îl pot citi sunt grupul de persoane sau persoana căreia i-a fost trimis pesajul”, a explicat WhatsApp.  “Nimeni altcineva nu poate vedea mesajul. Nici infractorii cibernetici, nici hackerii, nici regimurile dictatoriale. Nici macar noi. Acest tip de codificare face comunicarea prin intermediul Whatsapp privată – cam la fel ca o conversație față în față”, a adăugat compania.

Hipermarketurile și supermarketurile Carrefour extind plata cumpărăturilor prin smartphone CITEȘTE ȘI Hipermarketurile și supermarketurile Carrefour extind plata cumpărăturilor prin smartphone

Whatsapp, care are peste un miliard de utilizatori în lume, a subliniat că cei care vor să beneficieze de criptare trebuie să descarce ultima versiune a aplicației de pe internet și a dat asigurări că funcționează pe majoritatea dispozitivelor.

Whatsapp este cea mai mare platformă de socializare care oferă această facilitate. Google, Facebook și Yahoo folosesc metode de criptare mai puțin performante pentru emailuri și mesaje. Acestea permit scanarea textelor.

Și Apple are o metodă similara de codificare în cadrul serviciului iMessage, dar mai mulți experți au explicat pentru AP că sistemul Whatsapp ar putea fi mai sigur, pentru că utilizatorii pot verifica și dacă un mesaj vine, într-adevăr, de la cineva cunoscut sau de la un hacker.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
whatsapp
mesaje criptate