Zonga Music și-a propus afaceri de peste un milion de euro în acest an și apropierea de pragul profitabilității

Zonga Music și-a propus afaceri de peste un milion de euro în acest an și apropierea de pragul profitabilității
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 5 apr 2016

Zonga Music (fosta Trilulilu Music) vrea afaceri de peste un million de euro în acest an și apropierea de pragul profitabilității operaționale, după ce în 2015 veniturile au fost pe un trend de creștere, iar pierderile s-au diminuat, a declarat pentru Profit.ro directorul general al companiei, Sergiu Biriș.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

“2015 a decurs bine, Zonga Music a crescut semnificativ ca venituri comparativ cu anul anterior, iar pierderea s-a diminuat. Sunt pierderi pe care acționarii și le-au asumat pentru o perioadă de timp. Am intrat într-un domeniu nou pentru piața din România, iar un astfel de produs, care să ajungă la o cotă mare de piață încât să devină profitabil, necesită investiții semnificative atât din punct de vedere al dezvoltărilor cât și marketing pentru a accelera creșterea”, a afirmat Biriș.

Pentru acest an, managementul companiei și-a propus depășirea pragului de un milion de euro în privința cifrei de afaceri.

“De asemenea, vrem să ne apropiem de profitabilitate din punct de vedere operațional. În următorii ani, ne dorim o extindere în alte piețe din regiune, similare cu România, unde conținutul local reprezintă o parte semnificativă din consumul utilizatorilor. Credem că Zonga poate avea un impact pozitiv în piața muzicală locală, atât în România cât și în alte piețe similare”, a mai spus Biriș.

Lansarea eMAG în Polonia sub denumirea emag.pl va fi în toamnă CITEȘTE ȘI Lansarea eMAG în Polonia sub denumirea emag.pl va fi în toamnă

Potrivit datelor companiei, Zonga Music are mai multe zeci de mii de clienți plătitori sau care au serviciul inclus în abonamentul Vodafone Romania.

“Am depășit, la începutul acestui an, cifra de 6 milioane de ascultări lunare, care pentru un serviciu de streaming românesc accesat preponderent de pe telefonul mobil este un reper important. În 2015 am avut o crestere de 100% comparativ cu aceeași perioadă din 2014”, a spus șeful companiei.

În luna februarie a acestui an, acționarii Zonga Music au aprobat contractarea unei linii de credit de 700.000 lei si 45.000 euro de la Banca Transilvania.

“Fondurile au avut ca destinație finanțarea operațiunilor curente ale companiei. Am avut de ales între a face o rundă de investiții sau accesarea unui credit, dar am preferat să mergem pe o variantă care nu implică schimb de acțiuni. Este primul credit contractat de către companie”, a afirmat Biriș.

Serviciul online de muzică Zonga a fost lansat pe piață în 2012.

Acționarii Zonga Music sunt Trilulilu SA – 62,44%, Vodafone Romania - 15%, Andrei George Dunca – 8,93%, casa de discuri Universal Music Romania – 6,94%, Sergiu Emil Biriș – 6,68% și Bonte Alexis – 0,01%.

Zonga Music a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de 2,7 milioane de lei, cu 48% mai mult față de anul precedent, și o pierdere netă de 1,1 milioane de lei, conform datelor de la Ministerul Finanțelor Publice.

viewscnt
Afla mai multe despre
zonga music
afaceri
obiecti
profitabilitate