Conferința Learning Tapestry, ajunsă la cea de-a treia ediție, propune exact acest tip de reflecție și discuție: cât de importante devin, într-un astfel de context, capacitățile profund umane - empatia, discernământul, reziliența, autenticitatea și gândirea sistemică.
Temele ediției din 2026, Avantajul adaptabilității și Inteligența umană, pornesc de la o premisă clară: viitorul muncii și al educației nu va fi definit exclusiv de tehnologie, ci de felul în care oamenii își dezvoltă capacitatea de a înțelege, de a simți și de a construi sens într-un context din ce în ce mai complex.
„Suntem într-un moment de cotitură din punct de vedere istoric. Pe măsură ce inteligența artificială și automatizarea schimbă modul în care muncim, învățăm și luăm decizii, provocarea nu mai este doar să ținem pasul cu schimbarea, ci să dezvoltăm capacitatea umană de a o înțelege și valorifica”, afirmă Richard Joannides, fondatorul Verita International School și organizatorul Learning Tapestry.
În acest context, Learning Tapestry devine mai mult decât o conferință. Este un spațiu în care educatori, lideri, antreprenori și specialiști din domenii diferite caută răspunsuri la aceeași întrebare: cum pregătim tinerii pentru un viitor pe care nu îl putem anticipa complet?
Printre speakerii invitați se numără Chris Greulich, Diana Stafie, Cosmin Alexandru, Alina Epure, Alina Stepan și dr. Mihail Pautov.
Pentru Chris Greulich, coach de leadership cu peste trei decenii de experiență în educație și dezvoltare umană, una dintre marile provocări ale prezentului este felul în care pregătim generațiile care vor trăi și munci într-o lume modelată de inteligența artificială.
„Am construit o lume care reușește să îi facă pe tineri să se simtă mai bine, dar nu suficient de bună pentru a-i ajuta să și fie mai buni. Cele două lucruri sunt diferite”, spune Greulich.
Mesajul său este că, dincolo de informație și tehnologie, ceea ce contează cu adevărat sunt capacitățile profund umane: reziliența, discernământul, curajul și încrederea în sine. Inteligența artificială poate procesa informația mai rapid decât orice om, însă nu poate simți, construi încredere sau crește prin experiență. Acestea rămân competențe exclusiv umane și vor deveni tot mai valoroase în anii care urmează.
Aceeași temă a adaptabilității este abordată și de Diana Stafie, consultant în strategic foresight și fondatoarea Future Station. În cadrul conferinței, aceasta va explora competențele și mentalitățile care devin esențiale într-o lume în care inteligența artificială, schimbările geopolitice și transformările sociale rescriu constant regulile jocului. De la AI literacy și gândirea anticipativă până la colaborarea în echipe tot mai diverse, discuția este despre cum rămânem relevanți și cum luăm decizii bune într-un context marcat de incertitudine.
„Întrebarea nu mai este cum prezicem viitorul corect, ci cum dezvoltăm capacitatea de a naviga schimbarea, cu adaptabilitate, judecată, curiozitate și gândire pe termen lung. Cum ne menținem relevanța profesională într-o piață a muncii care se transformă rapid? Ce înseamnă să conduci o echipă în care coexistă generații diferite, culturi diferite și colegi care nu sunt oameni?”, spune Diana Stafie.
Vitalitatea ca avantaj competitiv
Dacă adaptabilitatea devine una dintre competențele cheie ale viitorului, aceasta nu poate exista fără energie, echilibru și capacitatea de recuperare. Într-o perioadă în care burnout-ul și oboseala cronică afectează tot mai mulți profesioniști, discuția despre performanță nu mai poate fi separată de cea despre sănătate și vitalitate.
Dr. Alina Epure, doctor în științe medicale, specialist în nutriție, health coach și expert în longevitate, vine la Learning Tapestry cu strategii practice pentru prevenirea burnout-ului, reglarea stresului, creșterea clarității cognitive și construirea unui stil de viață orientat spre longevitate și performanță mentală pe termen lung.
„Tot mai multe studii vorbesc astăzi despre o realitate îngrijorătoare: trăim într-o epidemie de oboseală. Oamenii au obosit să fie obosiți”, afirmă Alina Epure.
În perspectiva sa, vitalitatea nu înseamnă să fim ocupați permanent sau să funcționăm într-un ritm susținut fără limite, ci să avem energie fizică, claritate mintală, stabilitate emoțională și capacitatea de a ne recupera eficient. Într-o lume care valorizează viteza și productivitatea continuă, adevărata performanță devine capacitatea de a susține rezultatele pe termen lung fără epuizare. Mesajul Alinei Epure este că organismul nu se opune performanței, ci performanței fără recuperare. Atunci când corpul începe să transmită semnale de alarmă, acestea nu vorbesc despre slăbiciune, ci despre dezechilibre între resursele consumate și cele investite în somn, mișcare, alimentație, conexiune și odihnă.
Totodată, Alina Epure aduce în discuție conceptul de longevitate ca rezultat al unor alegeri cotidiene sustenabile, bazate pe cei șase piloni ai medicinei stilului de viață: alimentația personalizată, somnul de calitate, activitatea fizică regulată, managementul stresului, relațiile sociale puternice și construirea unui mediu care susține sănătatea.
„Longevitatea nu înseamnă doar să trăim mai mult, ci să avem energie, claritate mintală, mobilitate, echilibru și capacitatea de a ne bucura de viață. Iar atunci când nu mai știm în ce direcție să mergem, primul pas ar trebui să fie să ne ascultăm corpul”, spune Alina Epure.
În cadrul Learning Tapestry, intervenția sa completează tema umanității ca infrastructură a viitorului printr-o perspectivă esențială: capacitatea de a ne adapta și de a performa într-o lume aflată în continuă schimbare începe cu grija pentru propriile resurse fizice, mentale și emoționale.
De la informație la conversație: miza reală a Learning Tapestry
Conferința are ca misiune, în fiecare an, crearea unui spațiu de dialog real între perspective diferite. Într-o lume în care avem acces la mai multă informație ca oricând, capacitatea de a gândi împreună și de a construi sens devine o formă de inteligență în sine.
„Learning Tapestry nu mai este doar o conferință despre educație, leadership sau viitorul muncii, ci un spațiu de întoarcere la esențial: la om. Dincolo de schimbările accelerate aduse de inteligența artificială și automatizare, miza reală este felul în care alegem să ne păstrăm și să ne dezvoltăm capacitatea de a fi oameni, cu empatie, discernământ, reziliență și autenticitate. Fiecare ediție a conferinței devine o etapă într-o conversație mai amplă despre ceea ce nu poate fi înlocuit sau automatizat: capacitatea de a înțelege, de a simți, de a construi sens și de a evolua conștient”, concluzionează Richard Joannides.
Iar întrebarea care rămâne deschisă este una fundamentală: cum reușim să rămânem profund umani într-o lume construită tot mai mult de sisteme care nu sunt?
Bilete la conferință sunt disponibile pe site-ul Learning Tapestry.














