Bloomberg caută un nou model media. Rețeaua își extinde activitatea în domeniul consultanței

Bloomberg caută un nou model media. Rețeaua își extinde activitatea în domeniul consultanței
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 aug 2017

Bloomberg, cunoscută pentru sistemele de informare financiară și ca agenție de presă, este prima compania media care își extinde activitatea în domeniul consultanței, potrivit Financial Times.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Granițele dintre consultanții media, agențiile de publicitate și furnizorii de conținut sunt tot mai fine, pe măsură ce presiunea dată de veniturile din reclame face ca produsele media să caute noi surse de creștere, între care se numără organizarea de evenimente, comerț online și, mai nou, consultanță corporate, scrie News.ro.

Bloomberg a lansat luna aceasta un nou serviciu prin care concurează cu agențiile media și consulanții de management și are deja cinci clienți.

Compania va folosi date furnizate de produsele sale - inclusiv de sistemele de informare financiară, agenția de știri și Bloomberg New Energy Finance - pentru a-și susține serviciile de consultanță, care includ consultanță de brand și comunicare corporate.

”Strategia pe care o implementăm acum este o încercare de a găsi un nou model de media”, a spus Justin Smith, director executiv al Bloomberg Media, pentru Financial Times.

Reprezentanții companiei sunt de părere că oferta de consultanță, care îi costă pe clienți între 150.000 și 200.000 de dolari pe lună, va duce la creșterea veniturilor din publicitate.

Pro TV a achiziționat drepturile pentru transmiterea campionatului de fotbal Euro 2020 CITEȘTE ȘI Pro TV a achiziționat drepturile pentru transmiterea campionatului de fotbal Euro 2020

Inițiativa este condusă de Andrew Benett, care s-a alăturat Bloomberg Media anul acesta, după ce a lucrat 13 ani la agenția de publicitate Havas. Din echipă mai fac parte profesioniști din companii precum McKinsey, Bain și Boston Consulting Group.

Compania are în vedere angajarea a 25 de oameni până la finalul anului care să se concentreze pe ”strategie și creație”, în timp ce își reorganizează întreg departamentul de vânzări media.

Ken Doctor, analist media la Newsonomics, este de părere că extinderea activității Bloomberg este o ”mutare naturală”.

Mutarea vine după ce Google și Facebook continuă să își crească partea de piață, transformând industria de publicitate digitală. Potrivit unei previziuni eMarketer, în 2017 se așteaptă ca cele două să controleze 60% din creșterea de piață.

Supus presiunii, Bloomberg ”își permite luxul de a avea un plan pe termen lung și capacitatea de a petrece între trei și cinci ani construind o afacere”, este de părere Doctor.

Bloomerg nu a oferit rezultate financiare, dar analiștii estimează că sistemele sale generează 80% din cele 9 miliarde de dolari venituri anuale. Totuși, anul trecut numărul sistemelor sale a scăzut, din cauza costurilor.

Primăria Alexandria își face publicitate de 800.000 de lei prin buletine informative și emisiuni radio-tv CITEȘTE ȘI Primăria Alexandria își face publicitate de 800.000 de lei prin buletine informative și emisiuni radio-tv

Inițiativa Bloomberg se încadrează unui trend, evident de mai mulți ani, acela al disipării granițelor în domeniul consultanței.

Grupuri precum PwC, KPMG, EY și Deloitte și-au extins ariile de lucru, abordând digital marketing și consultanță legală.

Anul acesta, Accenture, PwC, IBM și Deloitte se numără între primele 25 cele mai mari agenții de publicitate și servicii de marketing. Creșterea s-a datorat, în mare parte, achizițiilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
bloomberg
media
consultanta