Evenimentul a fost găzduit de Sera Eden, o locație care a fost potrivită pentru tema din acest an a evenimentului – Data is Responsibility.
În cadrul conferinței, lideri din diverse industrii au împărtășit exemple despre cum analiza datelor poate consolida nivelul de sustenabilitate în domenii precum cele de servicii digitale, protecția mediului, festivaluri de muzică, sport și divertisment.
Andrei Popa, Co-Fondator Data Talks și VP Commercial Superbet:
„Anul acesta ne-am concentrat pe importanța educației, practici responsabile de business și sustenabilitate. Credem că acest subiect este mai important ca oricând, deoarece responsabilitatea prin date are puterea de a uni oamenii în jurul unor obiective comune și de a consolida comunități.
Suntem mândri de faptul că Data Talks a găzduit discuții esențiale despre modul în care companiile de succes își definesc agenda de responsabilitate socială și își aliniază misiunea către o creștere sustenabilă.”
Conferința a fost deschisă de Horia Niculescu, Customer Engineer (Data, AI & Machine Learning) în cadrul Google, care a vorbit despre modul în care misiunea companiei se extinde dincolo de tehnologie, având un impact real în comunitățile locale, prin inițiative educaționale dedicate tinerilor, precum „Eroii Internetului”, la programe de formare care contribuie la dezvoltarea unei noi generații de start-up-uri responsabile.
Un moment cheie al evenimentului a fost dialogul între Stephen Bauer, VP Business Development, Probabl și Anna Rossudowska, Co-Fondator Data Talks, care au discutat despre modul în care soluțiile open-source pot stimula eficiența, scalabilitatea și independența strategică în cadrul proiectelor care utilizează inteligență artificială din mediul corporativ și guvernamental.
De asemenea, în cadrul conferinței, Cătălin Ciobanu, VP Data & AI, AREKA, a vorbit despre reducerea impactului asupra mediului prin intermediul datelor. Ciobanu a atras atenția asupra unor provocări în lucrul cu datele, precum interpretarea părtinitoare sau alegerea subiectivă a modelelor de analiză, evidențiind că adevărata sustenabilitate în analiza datelor se construiește pe transparență, rigoare și etică în interpretare.
În domeniul de business sportiv, Leandro Jorge Mora, Tech Director Data & AI, a prezentat cum Sportian, companie creată în urma parteneriatului dintre Globant și LaLiga, transformă industria sportului prin utilizarea datelor și a inteligenței artificiale pentru a construi un ecosistem sportiv modern, în care analiza în timp real și deciziile bazate pe date contribuie la creșterea sustenabilă a businessului și la construirea unei legături mai profunde cu iubitorii de fotbal.
Un alt subiect important a fost prezentat de Andrei Popa, Co-Fondator Data Talks și VP Commercial la Superbet, care a vorbit despre responsabilitatea companiilor în folosirea datelor pentru o creștere etică și sustenabilă. El a evidențiat modul în care tehnologia, rețelele sociale și implicarea fanilor au schimbat profund experiențele sportive, iar datele au devenit baza echilibrului dintre divertisment și responsabilitate. Utilizând soluții de inteligență artificială, Superbet identifică, din timp, comportamentele de risc și construiește o experiență de divertisment în condiții de siguranță.

Sesiunea de prezentări a fost încheiată de Oltea Zambori, Head of Sustainability, și Doru Rusănescu, Head of Partnerships & Consumer Experience la Electric Castle, care au prezentat raportul de sustenabilitate al festivalului. Cei doi au discutat modul în care, prin implicarea partenerilor, voluntarilor și publicului, Electric Castle reușește să reducă semnificativ impactul asupra mediului și să construiască o cultură a responsabilității colective, devenind un exemplu remarcabil de bune practici pentru evenimentele sustenabile.
Data Talks și Techsylvania: două comunități care privesc către viitor
În cadrul conferinței a fost anunțat și un nou parteneriat, între Data Talks și Techsylvania, cea mai mare platformă de creștere prin tehnologie din România și unul dintre cele mai semnificative evenimente de tehnologie din Europa de Est, găzduit anual la Cluj-Napoca.
Pentru a marca acest parteneriat, în cadrul evenimentului Data Talks a fost organizat un panel de experți, moderat de către Vlad Ciurcă, Co-Fondator Techsylvania și Codiax, la care au participat Anna Rossudowska (Data Talks, Superbet Group), Horia Niculescu (Google), Cătălin Ciobanu (AREKA) și Stephen Bauer (Probabl).
Cei patru invitați, împreună cu Vlad Ciurcă, au discutat despre cum pot companiile să folosească datele pentru a face serviciile din domenii precum educație sau sănătate să devină mai accesibile și mai puțin costisitoare pentru publicul larg. De asemenea, dezbaterea s-a concentrat și pe felul în care analiza datelor poate construi un cadru de siguranță și etică care să guverneze utilizarea inteligenței artificiale în conținutul de informare publică și media digitală.
În concluzie, conferința Data Talks 2025 a reprezentat un nou capitol de actualitate, esențiale pentru a înțelege direcția în care se îndreaptă analiza datelor, inteligența artificială și strategiile de creștere a business-urilor moderne. Un forum de idei unic pentru România și competitiv la nivel regional, care atrage, în fiecare an, mai mulți profesioniști care doresc să poarte un dialog autentic, constructiv și orientat către soluții inovatoare.
Despre Data Talks
Fondată în anul 2022, de către Andrei Popa și Anna Rossudowska – lideri de business intelligence ai Grupului Superbet, Data Talks este o comunitate a profesioniștilor de data analytics din Europa Centrală și de Est (CEE).
Obiectivul principal al acestui forum regional este facilitarea de bune practici și organizarea de evenimente de impact pentru companiile, federațiile și cluburile sportive care lucrează cu analiza datelor.