Dosarul Antena Group-RCS&RDS: Dan Voiculescu a fost achitat, Camelia Voiculescu - un an și șase luni cu suspendare

Dosarul Antena Group-RCS&RDS: Dan Voiculescu a fost achitat, Camelia Voiculescu - un an și șase luni cu suspendare
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 iun 2017

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, a fost achitat, miercuri, de magistrații instanței supreme, în dosarul de șantaj Antena Group-RCS&RDS, decizia fiind definitivă. Camelia Voiculescu a primit un an și șase luni cu suspendare, iar Sorin Alexandrescu a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare cu executare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De asemenea, instanța a decis achitarea lui Daniel Mateescu. Aceeași decizie a fost luată și în cazul SC Antena 3 și Intact Publishing, scrie News.ro.

În același dosar, Șerban Pop a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, iar Camelia Voiculescu a primit un an și șase luni de închisoare cu suspendare.

Cea mai mare pedeapsă a primit-o directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu - patru ani și șase luni de închisoare.

VIDEO&FOTO Exercițiu de apărare împotriva incendiilor la BNR. A fost evacuat tot personalul din sediul central CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Exercițiu de apărare împotriva incendiilor la BNR. A fost evacuat tot personalul din sediul central

Totodată, instanța a dispus o amendă de 200.000 de lei pentru Antena Group, pentru șantaj.

Decizia instanței supreme este definitivă.

În 12 mai 2016, Curtea de Apel București i-a condamnat pe fostul director al Antena Group Sorin Alexandrescu la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, pe Dan Voiculescu la doi ani de închisoare cu executare și pe Camelia Voiculescu la doi ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Antena 3 și Intact Publishing au fost achitate.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, și fiica sa Camelia au fost trimiși în judecată în 1 octombrie 2013, alături de Sorin Alexandrescu, atunci directorul general Antena TV Group SA, de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, și de fostul șef al ANAF Șerban Pop.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat și gradual, acte de constrângere asupra lui Ioan Bendei, atunci administrator al RCC-RDS, amenințându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupție, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat.

Actele de constrângere s-ar fi exercitat verbal, prin afirmații legate de perspectiva declanșării unui scandal mediatic, dar și prin intermediul unui spot publicitar prin care publicul era informat că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la presupuse fapte de corupție în care ar putea fi implicat Ioan Bendei. Anchetatorii susțin că acest spot publicitar a fost realizat din dispoziția Cameliei Voiculescu și a lui Sorin Alexandrescu, la 8 mai 2013, și a fost difuzat în perioada 9 - 30 mai 2013, cu o frecvență de cinci ori pe zi (în total de 401 ori) de toate posturile TV aparținând SC Antena TV Group SA și SC Antena 3 SA.

viewscnt
Afla mai multe despre
antena group
rcs&rds
dan voiculescu