România aduce mai mulți bani proprietarului PRO TV: veniturile cresc la 81,3 mil. dolari în primul semestru

România aduce mai mulți bani proprietarului PRO TV: veniturile cresc la 81,3 mil. dolari în primul semestru
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 26 iul 2016

Veniturile din România ale Central European Media Enterprises (CME), proprietarul PRO TV, au crescut cu 4,8% în termeni reali în primul semestru, de la 77,55 milioane de dolari la 81,29 milioane de dolari, în timp ce profitul operațional înainte de depreciere și amortizare (OIBDA) a avansat cu aproape 73%, la peste 32,42 milioane de dolari, potrivit raportului financiar al companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

La un curs de schimb stabil, veniturile CME în România au avansat cu 6% în perioada ianuarie-iunie, iar  rezultatul OIBDA a urcat cu 72,1%, de la 18,78 milioane de dolari în perioada corespunzătoare a anului trecut.

CME deține în România posturile Pro TV, PRO TV Internațional, Acasă, PRO Cinema, Sport.ro și MTV România, precum și mai multe site-uri. Totodată, în operațiunile de pe piața românească sunt incluse și posturile din Republica Moldova, respectiv PRO TV Chișinău și Acasă.

Publicis Groupe Holdings, amendată cu 766.255 lei de Consiliul Concurenței pentru că nu a notificat preluarea Zenith Media Communications CITEȘTE ȘI Publicis Groupe Holdings, amendată cu 766.255 lei de Consiliul Concurenței pentru că nu a notificat preluarea Zenith Media Communications

La nivel de grup, veniturile CME au crescut cu 3,8% în termeni reali și cu 3,4% la un curs stabil, de la 292,96 milioane de dolari la 304,2 milioane de dolari, se arată în raportul companiei. Veniturile din publicitatea TV s-au majorat cu aproape 4% la un curs constant, sprijinite, în principal, de operațiunile din România și Slovacia, precum și de revenirea pe creștere a pieței din Bulgaria în al doilea trimestru al anului. 

Profitul operațional a crescut de peste două ori, de la 19,2 milioane de dolari în primele șase luni din 2015 la 51,6 milioane de dolari, pe fondul îmbunătățirii rezultatului OIBDA și al impactului pozitiv generat de inversarea unor cheltuieli nemonetare înregistrate în România, urmare a unor audite financiare desfășurate în primul trimestru din anul trecut, potrivit raportului.

CME a consemnat un rezultat OIBDA de 70,74 milioane de dolari în perioada ianuarie-iunie, în urcare cu 21,4% (18,4% la un curs constant) comparativ cu 58,26 milioane de dolari în intervalul similar din 2015. Cehia și România au avut cele mai mari contribuții la creșterea profitului, de 33,17 milioane de dolari, respectiv 32,42 milioane de dolari, urmate de Bulgaria (puțin peste 7 milioane dolari) și Croația (5,9 milioane de dolari).

viewscnt
Afla mai multe despre
pro tv
cme
venituri
profit