Cele două organizații se află într-un moment important al dezvoltării lor. Clubul își continuă creșterea sportivă și organizațională, cu obiective tot mai ambițioase în competițiile în care evoluează, în timp ce NOVA derulează cel mai amplu program de investiții din istoria sa. În acest context, parteneriatul pornește de la o viziune comună asupra performanței și a dezvoltării pe termen lung.
Colaborarea va merge dincolo de prezența brandului NOVA la meciurile U-BT, cele două organizații urmând să dezvolte împreună inițiative pentru suporteri și proiecte dedicate comunității. Energia va deveni și tema unor campanii care îi vor aduce împreună pe jucătorii echipei de seniori și tinerii sportivi ai Academiei U-BT, într-o serie de inițiative dedicate consumului responsabil și generației următoare.
“Când vedem U-BT în EuroCup, ABA League sau în campionatul național, vedem jucătorii, antrenorii și rezultatele. Dar în spatele fiecărui rezultat bun se află o organizație și un club puternic. Iar pentru ca U-BT să continue să crească și să devină și mai puternic, avem nevoie alături de noi de parteneri puternici.
Succesul din ultimii ani, performanțele obținute în Europa și titlurile câștigate pe plan național au ridicat foarte mult așteptările. În fiecare an ne propunem mai mult, ridicăm ștacheta și vrem să vedem cât de departe putem ajunge. La U-BT, zona de confort nu există. Iar când obiectivele sportive cresc, trebuie să crească odată cu ele și organizația din spatele echipei. Din acest motiv, venirea unui partener precum NOVA este foarte importantă pentru noi.
U-BT și NOVA sunt două organizații cu rădăcini în Cluj, care au crescut aici și și-au demonstrat forța și dincolo de Cluj. La meciurile noastre, BTarena este aproape de fiecare dată plină și se simte o energie aparte, așa că mi se pare cu atât mai potrivit să avem alături de noi o companie din domeniul energiei.
Sunt foarte bucuros că NOVA Power & Gas ni s-a alăturat și le mulțumesc pentru încredere. Sper să avem împreună multă energie bună și multe victorii. Bun venit în familia U-BT!” a declarat Branko Cuic, Director Executiv U-BT Cluj-Napoca.
Andrei Mureșan se alatură Consiliului Director al clubului
Noul parteneriat va merge dincolo de componenta de sponsorizare. Andrei Mureșan, Deputy Group CEO al E-INFRA, intră în structura de conducere a U-BT Cluj-Napoca, urmând să contribuie prin experiența și perspectiva sa de business la dezvoltarea proiectului clubului.
Extinderea structurii Consiliului Director continuă modelul prin care U-BT aduce alături de club oameni din mediul de business și companii care contribuie, dincolo de susținerea financiară, cu experiență și know-how, o formulă care a susținut creșterea clubului din ultimii ani și atingerea obiectivelor sale pe termen lung.
“Ne bucurăm foarte mult să anunțăm acest parteneriat, cu atât mai mult cu cât NOVA, U-BT și Grupul Banca Transilvania au rădăcini clujene și au reușit să crească și să se extindă la nivel național. În plus, NOVA activează într-un domeniu strategic, extrem de important astăzi pentru România și pentru regiunea noastră.
Dincolo de contribuția și forța financiară pe care NOVA le aduce echipei și care vor merge spre dezvoltarea acesteia și creșterea performanțelor, NOVA ne aduce și experiență și know-how. În această direcție, l-am invitat pe Andrei Mureșan să se alăture Consiliului Director al clubului și ne bucurăm că a acceptat. Începând de astăzi, avem astfel o structură și o organizare mai puternice, care sperăm să ne ajute să ducem clubul și mai sus.
Pentru Banca Transilvania, implicarea în comunitatea locală este foarte importantă. Susținem evenimente și inițiative care contribuie la dezvoltarea orașului, iar sportul are un rol important în acest ecosistem. U-BT este cea mai semnificativă investiție a noastră în sport.”
“Clujul are astăzi ambiție industrială și ambiție sportivă, iar amândouă au nevoie de parteneri care rămân mai mult de un sezon. Am intrat în acest proiect cu ideea că lucrurile importante se construiesc în timp, asta e ceea ce am învățat în business și sportul de performanță funcționează după aceeași regulă. Este o bucurie și o responsabilitate să fac parte din Consiliul Director al U-BT și să mă alătur unui proiect care a demonstrat deja că știe să construiască performanță”, declară Andrei Mureșan, Deputy Group CEO E-INFRA.
Pe măsură ce obiectivele U-BT cresc, parteneriatele cu mediul privat devin tot mai importante pentru următoarea etapă de dezvoltare a clubului. Venirea NOVA Power & Gas reprezintă un nou pas în această direcție.
“Mă bucur mult că o companie precum NOVA, care a crescut incredibil în ultimii ani, ni se alătură. Este o dovadă a faptului că acest proiect este unul serios, pentru că brandurile vor să se asocieze cu proiecte serioase. Este foarte ușor pentru un brand să cumpere vizibilitate, însă o asociere cu un proiect în care crede și cu care împărtășește aceleași valori înseamnă mult mai mult decât simpla prezență în media. U-BT a crescut pas cu pas și am avut cu toții foarte multă răbdare. Am plecat de la campionatul național, apoi FIBA Europe Cup, Basketball Champions League, EuroCup, iar acum jucăm și în ABA League. S-a văzut traiectoria sănătoasă pe care am avut-o. Branko Cuic și Mihai Silvășan fac o treabă extraordinară pe teren, iar noi încercăm să aducem cât mai multă plusvaloare în afara terenului, prin proiecte și printr-o dezvoltare sănătoasă și cu răbdare”, a declarat Patrick Ciorcila, Vicepresedinte U-BT Cluj-Napoca.
Pentru mai multe informații: Vera Ularu, PR & CSR Manager, ver@einfra.ro
Despre NOVA Power & Gas
NOVA Power & Gas, parte a Grupului E-INFRA, este o companie 100% românească, cu rădăcini în Cluj-Napoca, activă în producția, stocarea și furnizarea de energie electrică și gaze naturale. Compania investește constant în dezvoltarea infrastructurii energetice și a capacităților de producție și stocare.
Compania operează cea mai mare instalație de stocare a energiei în baterii din România, la Florești, județul Cluj, cu o putere de 200 MW și o capacitate de 400 MWh, și este liderul național al acestui segment, cu o țintă de 2.000 MWh capacitate de stocare până în 2028.
Despre U-BT Cluj-Napoca
U-BT Cluj-Napoca este cel mai performant club de baschet din România, cu opt titluri naționale, șapte Cupe ale României, cinci Supercupe și performanțe importante în competițiile europene. Este singura echipă din România care evoluează în prezent atât în BKT EuroCup, cât și în ABA League.
Clubul a construit în jurul echipei una dintre cele mai active și loiale comunități de suporteri din baschetul românesc și a înregistrat cea mai mare medie de spectatori din BKT EuroCup și ABA League, BTarena devenind unul dintre reperele baschetului european prin performanța sportivă și atmosfera creată la meciurile echipei.













