Producătorul german de căști și microfoane Sennheiser își va extinde fabrica din România

Producătorul german de căști și microfoane Sennheiser își va extinde fabrica din România
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 mai 2022

Producătorul german de căști, microfoane și sisteme de transmisie wireless Sennheiser își va extinde fabrica din România, situată la Ghimbav, județul Brașov, ca parte a strategiei de creștere a businessului companiei audio.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„În prezent, ne concentrăm resursele și puterea financiară asupra celor trei unități de business, Pro Audio, Business Communications și Neumann, cu scopul de a asigura o creștere a acestor arii peste medie în viitor. De aceea, am decis să investim semnificativ în fabricile noastre din Germania și România", a declarat Andreas Sennheiser, Co-CEO al Sennheiser. 

CEO FAN Courier: După luna ianuarie, când afacerile au depășit planul, a venit războiul din Ucraina și totul a căzut, toată lumea citea știri. În prezent, comenzile au revenit CITEȘTE ȘI CEO FAN Courier: După luna ianuarie, când afacerile au depășit planul, a venit războiul din Ucraina și totul a căzut, toată lumea citea știri. În prezent, comenzile au revenit

La Brașov sunt asamblate produse pentru piața audio profesională, printre acestea numărându-se sistemele Evolution Wireless G4 și Evolution Wireless Digital, XS Wireless Digital, precum și renumitele căști pentru DJ, HD25 și căștile de monitorizare HD280. În prezent, fabrica funcționează la capacitate maximă, numărând aproximativ 150 de angajați. 

În ultimii ani, businessul a înregistrat creșteri semnificative, motiv pentru care Sennheiser a decis să extindă suprafața fabricii de la nivelul actual de 3.300 de metri pătrați, la aproximativ 10.000 de metri pătrați până la începutul anului 2023. De asemenea, dezvoltarea businessului va fi însoțită și de o creștere substanțială a personalului, iar Sennheiser preconizează că noua clădire va fi la capacitate maximă până în 2027. 

În plus față de facilitățile de producție din Germania și România, Grupul Sennheiser deține și fabrica din Albuquerque, SUA. Fabrica din Tullamore, Irlanda, cât și divizia Sennheiser Consumer Business, au fost transferate la începutul lunii martie către Sonova Holding AG, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții auditive.

Fondată în 1945, compania Sennheiser este unul dintre cei mai importanți producători mondiali de căști, difuzoare, microfoane și sisteme de transmisie wireless.

Din 2013, compania este administrată de Daniel Sennheiser și Andreas Sennheiser, reprezentanții celei de-a treia generații a familiei care conduce compania.

viewscnt
Afla mai multe despre
sennheiser
casti
microfoane