CONFIRMARE FOTO Familia Tănăsoiu investește aproximativ 30 de milioane de euro în continuarea Green Lake, proiect imobiliar început de greci

CONFIRMARE FOTO Familia Tănăsoiu investește aproximativ 30 de milioane de euro în continuarea Green Lake, proiect imobiliar început de greci
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 sep 2023

Oamenii de afaceri Emil și Daniel Tănăsoiu (tată și fiu), care au încasat 100 de milioane de euro de la Immofinanz pentru centrul de afaceri S-Park, încep construcția unei noi etape a proiectului rezidențial de vile Green Lake, amplasat în sectorul 1 din București, cu o investiție estimată la aproximativ 30 de milioane de euro, informație anunțată anterior de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În luna septembrie 2022, Emil și Daniel Tănăsoiu au încheiat un nou parteneriat, cu soții Corina și Sebastian Bălășescu, fondatorii Urgent Curier, și au cumpărat un teren de circa 2 hectare de la dezvoltatorii greci ai ansamblului rezidențial Green Lake, amplasat pe malul lacului Grivița din nordul Bucureștiului, cu intenția de a continua proiectul de vile început înainte de criza financiară din 2008.

FOTO Tranzacție: Soția vicepremierului social-democrat Sorin Grindeanu a preluat o firmă imobiliară, dintr-una din cele mai bogate comune din țară, de la familia prim-vicepreședintelui PSD Timiș CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție: Soția vicepremierului social-democrat Sorin Grindeanu a preluat o firmă imobiliară, dintr-una din cele mai bogate comune din țară, de la familia prim-vicepreședintelui PSD Timiș

Primavera Development va construi etapizat 35 de vile înșiruite, cuplate sau izolate, cu câte trei sau patru camere, două băi și cel puțin două locuri de parcare. Fiecare dintre vile va avea regim de înălțime P+2E, cu suprafețe construite între 250 mp și 545 mp și cu grădini proprii de la 110 mp la 625 mp. Prețul unei vile în prima etapă a procesului de vânzare pornește de la 425.800 euro.

Prima etapă din dezvoltarea Green Lake constă în construirea a 18 vile cu regim de înălțime P+2E pe latura vestică a amplasamentului, cu un timp de execuție de 18 luni. 

Cea de-a doua etapă a proiectului Green Lake va consta în dezvoltarea  a două blocuri cu regim de înălțime redus de S+P+3E și S+P+4E, cu subsol comun în care vor fi amenajate aproximativ 80 de locuri de parcare, piscină și club, ce vor fi accesibile tuturor locatarilor din complexul Green Lake, precum și din alte 17 vile, construite pe un teren de 6.500 mp. 

Familia Bălășescu a intrat pe piața imobiliară prin achiziția complexului rezidențial, cu 36 de apartamente, Siriului Residence, din cartierul bucureștean Titan, de la Daniel și Emil Tănăsoiu și, ulterior, a cumpărat și clădirea de birouri Biharia Office Building de la fondul spaniol Danube Property.

În noul proiect, familia Bălășescu va avea un rol de investitor discret, dezvoltarea Green Lake urmând a fi asigurată de compania Primavera Development, sub care familia Tănăsoiu își realizează proiectele imobiliare.

CONFIRMARE FOTO Anja Graf, \ CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Anja Graf, "regina supremă a apartamentelor" și vedetă la "Arena Leilor", deschide complexul în locul Ramada, unde a filmat Sergiu Nicolaescu și a fost cazat Păstorel Teodoreanu. Cum arată

Cei doi investitori au alocat un buget de circa 20 de milioane de euro pentru construcția a 44 de vile, cu suprafețe de circa 250 de metri pătrați construiți, ce vor beneficia de cele mai noi tehnologii în materie de încălzire și răcire prin sisteme de pompe de căldură și panouri fotovoltaice, a declarat, pentru Profit.ro, Daniel Tănăsoiu.

Proiectul, care va avea imobile cu 2 și 4 etaje, va fi realizat etapizat, iar demararea lucrărilor este așteptată pentru trimestrul al patrulea din acest an.


Vile din viitorul proiect Green Lake

Vile din viitorul proiect Green Lake

Construcția ansamblului Green Lake Residence din nordul Bucureștiului a fost începută de compania cu capital grec Greenlake Development înainte de criza financiară din 2008, care a condus la intrarea în insolvență a dezvoltatorului în 2011.

La momentul lansării proiectului pe piață au fost anunțate 579 de unități locative pe un teren de 11 hectare, din care au fost realizate doar 118 apartamente și 39 de vile. Greenlake Development a ieșit din insolvență în 2012.

GRAFIC Cemacon, deținută de fondatorii Dedeman, raportează scădere drastică a afacerilor și profitului. Datoriile urcă puternic. Directorul reclamă prăbușirea pieței în contextul creșterii dobânzilor CITEȘTE ȘI GRAFIC Cemacon, deținută de fondatorii Dedeman, raportează scădere drastică a afacerilor și profitului. Datoriile urcă puternic. Directorul reclamă prăbușirea pieței în contextul creșterii dobânzilor

Compania are ca asociați două grupuri de investitori greci și ciprioți: Quality Living Developers, cu o participație de circa 60%, și Secure Property Development & Investment (SPDI), cu restul părților sociale.

Familia Tănăsoiu lucrează, în paralel, la dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare în București. Investitorii au în construcție viitorul sediu central al Heineken România, o clădire de birouri de tip boutique din zona Fântânii Miorița, și vor să demoleze cartierului lor de vile La Mesteceni din zona Satului Francez, construit în anul 2000, cu planul să dezvolte în loc un complex cu hotel și apartamente cu servicii hoteliere.

Totodată, au început procedurile pentru construcția unui proiect rezidențial cu circa 70 de apartamente premium, pe o fâșie de teren deținută peste drum de Petrom City.

Explozie a prețurilor caselor de lux în Dubai CITEȘTE ȘI Explozie a prețurilor caselor de lux în Dubai

Ei au vândut anul trecut grupului Nordis un teren de 18.800 de metri pătrați din Mamaia, pe care Kaufland obișnuia să deschidă un magazin estival amenajat într-un cort. În 2018, familia a mai vândut proiectul de mall Festival din Sibiu către NEPI Rockcastle pentru 21 milioane de euro. Anterior, a mai vândut către Mega Image terenul pe care belgienii și-au construit supermarketul din Piața Sudului.

Totuși, cea mai importantă tranzacție în care a fost implicat Emil și Daniel Tănăsoiu este vânzarea complexului de birouri S-Park, cel mai mare proiect dezvoltat de familie, într-o tranzacție, realizată în plin boom imobiliar, cu grupul austriac Immofinanz, la un preț uriaș de 100 de milioane de euro, una dintre cele mai importante tranzacții din acea perioadă.

Primavera Development a mai realizat și sediul Danone din Colentina, vândut, în 2014, fondului cipriot Secure Property Development & Investment (SPDI) cu 5,85 milioane de euro. Una dintre lucrările reprezentative ale investitorilor este și Liceul Francez din nordul Bucureștiului, realizat în 2013.

viewscnt
Afla mai multe despre
familia tanasoiu
emil si daniel tanasoiu
sebastian balasescu
green lake