Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe investește 20 milioane de euro în Palatul Știrbei din Calea Victoriei, după ce a primit certificatul de urbanism

Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe investește 20 milioane de euro în Palatul Știrbei din Calea Victoriei, după ce a primit certificatul de urbanism
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 iun 2020

Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe,  parte a Hagag Group din Israel, a primit certificatul de urbanism în vederea autorizării executării lucrărilor de construcții privind restaurarea, consolidarea și refuncționalizarea clădirii monument istoric Palatul Știrbey din Calea Victoriei, București.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

 

Reprezentanții companiei au solicitat, în completare, un aviz adițional pentru reconstruirea corpului-anexă ce adăpostea fosta remiză de trăsuri. Bugetul alocat pentru lucrările de recondiționare a Palatului și reedificarea corpului anexă este de 20 de milioane de euro.

FOTO Frații Pavăl aproape au terminat lucrările la cel mai mare magazin Dedeman CITEȘTE ȘI FOTO Frații Pavăl aproape au terminat lucrările la cel mai mare magazin Dedeman

Imaginea exterioară a clădirii va fi complet restaurată, fațadele edificiului urmând a fi readuse la aspectul și strălucirea inițială, iar imaginea interioară va fi reconstituită conform planurilor istorice, cu respectarea, în limita posibilităților tehnologice, a tehnicilor și materialelor tradiționale.

Palatul Știrbey se întinde pe o suprafață construită la sol de 776 de metri pătrați și o suprafață construită desfășurată de 2.933 de metri pătrați, având un regim de înălțime de S+P+E+M. Întreaga clădire va fi restaurată și reconsolidată, inclusiv elementele decorative exterioare. După reintroducerea în circuitul public, interiorul clădirii va găzdui o galerie high-end pentru mărci premium cu renume internațional, dar și un spațiu modern destinat unor evenimente culturale si expunerii lucrărilor de artă semnate de artiști contemporani, români și internaționali, pe care dezvoltatorul o va pune, cu titlu pro-bono, la dispoziția acestora din urmă.

„Palatul Știrbey este o proprietate cu o valoare arhitecturală inestimabilă. Încă din faza de prospectare a pieței am fost fascinați de stilul neoclasic ascuns în spatele elementelor stilistice exterioare și interioare ale clădirii - astăzi în paragină – și care, fără cuvinte, ne spun povești despre istorie, serate elegante și evoluția unei națiuni. Planurile proiectului au drept epicentru prezervarea farmecul istoric al acestei clădiri emblematice. În acest sens, adițional restaurării clădirii palatului, avem în plan și reedificarea de la zero a corpului circular ce, în trecut, era destinat remizei de trăsuri. Avem convingerea că revitalizarea Palatului și reintroducerea sa în circuitul cormercial va aduce un capital important de imagine Bucureștiului, nu doar la nivel comunitar, ci și la nivel internațional. Bineînțeles, o construcție atât de importantă precum Palatul Știrbey nu putea fi reintrodusă în circuit fără a avea în vedere susținerea culturii și respectiv a talentelor locale, motiv pentru am decis să dedicăm artei una dintre anexele clădirii”, a declarat Yitzhak Hagag, Chairman and Board Controller Hagag Group.

Istoricul proprietății datează din ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, iar între 1849-1856 palatul devine reședință domnească. Cele mai ample modificări se aduc proprietății în perioada 1881-1891 când arhitectul Frederich Hartmann semnează proiectul de transformare a fațadelor palatului, așa cum sunt ele păstrate astăzi. Hartmann este responsabil, de asemenea, și de proiectul de construcție al corpului semicircular destinat remizei de trăsuri, demolat ulterior.

„Proiectul reflectă intenția proprietarului de a restaura Palatul Știrbey, în integralitatea sa. Vorbim atât despre imaginea exterioară, refacerea interioarelor elegante, reedificarea corpului anexă adiacent – fosta remiză de trăsuri, valorificarea spațiilor de pe toate nivelele corpului existent, precum și despre redarea acestuia circuitului public. Este un demers care va transforma Palatul Știrbey, din nou, într-un punct de interes în viața Bucureștiului și va conduce, implicit, la o revitalizare a zonei Calea Victoriei în imediată proximitate a clădirii”, au punctat arh. Cătălina Dana Preda și arh. Mihai Buturcatu, coordonatorii echipei de proiectare pentru restaurarea Palatului Știrbey.

Interesul Hagag asupra proprietății a venit și din faptul că palatul este vecin cu fostul sediu Petrom de pe Calea Victoriei 109, pe care îl deține, cele două imobile putând fi integrate într-un singur proiect. Dezvoltatorul imobiliar a anunțat că va investi 8 milioane de euro în consolidarea și modernizarea clădirii, acesta urmând să fie primul proiect al companiei dedicat segmentului de birouri. Lucrările de consolidare și modernizare vor fi finalizate în cea de a doua parte a anului 2019. Clădirea are o suprafață totală de 7.300 metri pătrați construiți și 6.000 metri pătrați suprafață totală închiriabilă, iar regimul de înălțime va rămâne, ca până în prezent, P+7.

Tot pe Calea Victoriei, Hagag mai lucrează și la consolidarea și modernizarea clădirii istorice de la numărul 139, o investiție estimată la 10 milioane de euro. Investiția în cele două imobile se adaugă fondului de 90 milioane de euro rezervat construcției unui ansamblu rezidențial localizat pe malul lacului Pipera din Voluntari.

viewscnt
Afla mai multe despre
hagag development europe
palatul știrbei