Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor raportează venituri în creștere cu aproape 30%

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor raportează venituri în creștere cu aproape 30%
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 feb 2021

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor a înregistrat în anul 2020 venituri din vânzarea proprietăților imobiliare în valoare de 42,7 milioane euro, în creștere cu 29,4% față de anul 2019.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

"Impact Developer & Contractor a înregistrat în anul 2020 venituri din vânzarea proprietăților imobiliare în valoare de 42,7 milioane euro, în creștere cu 29,4% față de anul 2019, reprezentând din acest punct de vedere cel mai bun rezultat al dezvoltatorului, din ultimul deceniu. Într-un an marcat de pandemie, compania a tranzacționat un total de 369 de apartamente (31.191 mp suprafață construită), dintre care 205 în ansamblul rezidențial Greenfield Băneasa și 164 în proiectul Luxuria Residence", anunță compania, potrivit News.ro.

În plus față de apartamentele tranzacționate, Impact a încheiat anul cu 198 de precontracte de vânzare - cumpărare și rezervări, în valoare totală de 24 milioane euro, dintre care jumătate urmează să fie transformate în venituri în primul semestru al acestui an.

Casa Albă discută cu companii de media, între care Facebook, Twitter și Google, despre combaterea dezinformării legate de Covid-19 CITEȘTE ȘI Casa Albă discută cu companii de media, între care Facebook, Twitter și Google, despre combaterea dezinformării legate de Covid-19

"În 2020, compania și-a continuat activitățile de dezvoltare rezidențială cu un ritm susținut, în ciuda dificultăților provocate de pandemie. În acest sens, Impact a implementat strategia de expansiune națională, demarând la Constanța construcția proiectului rezidențial premium, Boreal Plus, și achiziționând un teren în Iași pentru dezvoltarea unui proiect sustenabil, care să îmbunătățească standardul de locuire al românilor", precizează compania.

Axul central al strategiei de dezvoltare a companiei Impact Developer & Contractor (simbol IMP), singurul dezvoltator imobiliar din România listat la Bursa de Valori București, categoria Premium,  îl reprezintă piața de capital, respectiv emisiune de obligațiuni listate pe piața principală a BVB, cu plasament privat, finanțări bancare și emiterea de noi acțiuni, spun reprezentanții companiei.

În ultimul an, acțiunile Impact au înregistrat o creștere de 26%, de la 0,31 euro/acțiune la 0,39 euro/ acțiune la 31 decembrie 2020, capitalizarea bursieră a companiei depășind valoarea de 102 milioane euro. În 2020, agenția Standard & Poor’s a menținut pentru Impact ratingul de credit pe termen lung `B-` cu perspectivă stabilă, compania fiind considerată sigură pentru investitori.

"Anul acesta, odată cu împlinirea a 30 de ani de activitate, intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare, în care accelerăm expansiunea la nivel național", a declarat Sorin Apostol, CEO Impact Developer & Contractor.     

În cadrul ansamblului upper-class Luxuria Residence, au fost finalizate primele două faze de dezvoltare, cu 500 de apartamente, iar în prezent se continuă lucrările la ultima fază cu 130 de apartamente, având termenul de livrare în prima jumătate a acestui an.

În anul 2020 compania a obținut autorizația de construcție și a început lucrările pentru faza a patra de dezvoltare din Greenfield Băneasa. Totodată a demarat și lucrările de construcție pentru Greenfield Plaza, care va include: strip mall, spațiu de wellness dotat cu sală de sport, SPA-uri, teren de tenis, piscină interioară semiolimpică, piscină exterioară și o clădire proprie de birouri, care va deveni sediul central al Impact Developer & Contractor. Apartamentele din noua fază de dezvoltare vor fi livrate etapizat, începând cu vara acestui an.

Pe lângă lucrările desfășurate la proiectele din Capitală, Impact a demarat în Constanța proiectul Boreal Plus, care aduce pe piață 18 vile și 673 de apartamente, alături de o serie de facilități pentru rezidenți: spații verzi, locuri de joacă pentru copii, spații comerciale, hypermarket Kaufland și grădiniță. Vilele ansamblului se află într-o fază avansată de construcție, termenul de livrare estimat fiind prima jumătate a anului 2021. În paralel este în plină dezvoltare prima etapă de blocuri, cu 209 de apartamente. Totodată, anul acesta, Impact pregătește lansarea lucrărilor pentru Greenfield Copou, din Iași, un proiect rezidențial care va replica modelul Greenfield Băneasa.

Cu o experiență de 30 de ani pe piață, Impact Developer & Contractor este singurul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București. Printre proiectele de referință ale dezvoltatorului se numără Greenfield Băneasa și Luxuria Residence, ansamblu rezidențial de lux. Ca parte a strategiei de extindere la nivel național, anul acesta, Impact a demarat construcția unui proiect rezidențial premium în Constanța, Boreal Plus, proiect mixt format din 18 vile și 676 de apartamente, construit pe o suprafață de 43.000 mp, ce va fi finalizat în 2024.  De asemenea, Impact continuă extinderea la nivel regional și demarează Greenfield Copou, în Iași. Lucrările vor începe în anul 2021, cu termen de finalizare în 2024, fiind construit în trei faze. Proiectul cuprinde în total 1.100 de apartamente, construite pe o suprafață de 48.685 mp.

viewscnt
Afla mai multe despre
impact developer