Dezvoltatorul spaniol Hercesa a majorat cu 6,6 mil. euro capitalul subsidiarei din România

Dezvoltatorul spaniol Hercesa a majorat cu 6,6 mil. euro capitalul subsidiarei din România
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 feb 2016

Compania spaniolă Hercesa a majorat cu 6,6 milioane de euro capitalul subsidiarei din România, Hercesa Imobiliara, care recent a anunțat începerea lucrărilor la a treia fază a proiectului rezidențial Vivenda, investiție de 14 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Majorarea a fost realizată în luna decembrie a anului trecut, potrivit datelor Registrului Comerțului.

Hercesa și-a început activitatea în România în anul 2004, odată cu achiziționarea clădirii Hotel Cișmigiu, situată în centrul Bucureștiului. Clădirea a fost reabilitată și transformată în hotel de lux cu spații comerciale la parter, închiriate de Institutul Cervantes și Librăria Humanitas.

Dezvoltatorul a finalizat și a dat în folosință 420 de apartamente în proiectul Vivenda Residencias (în zona Bulevardului Basarabia) și plănuiește construcția a încă aproximativ 5.100 de locuințe în București în trei proiecte situate în diferite puncte ale capitalei, respectiv Vivenda Residencias (în zona Bulevardului Basarabia), ansamblul Ghencea (zona Prelungirea Ghencea) și Estellas Residencias (în zona Șoseaua Orhideelor).

Opus Land a vândut în acest an cu 35% mai mult în Cosmopolis. În 2016 va construi încă 500 de locuințe CITEȘTE ȘI Opus Land a vândut în acest an cu 35% mai mult în Cosmopolis. În 2016 va construi încă 500 de locuințe

Săptămâna trecută, Hercesa a anunțat începerea lucrărilor la primul bloc din cea de-a treia fază a ansamblului rezidențial Vivenda Residencias. Acesta va cuprinde în total 132 de apartamente, situate în două blocuri, investiție de 14 milioane de euro. Termenul de finalizare al primului bloc, cu un total de 66 de apartamente, este luna aprilie 2017. Construcția celui de-al doilea bloc este programată să înceapă tot în acest an.

Astfel, fondurile obținute din majorarea de capital ar putea fi utilizate pentru finanțarea lucrărilor, având în vedere disponibilitatea încă redusă a băncilor de a credita dezvoltări rezidențiale.

viewscnt
Afla mai multe despre
hercesa
majorare capital
locuinte