Evoluția chiriilor înainte și după starea de urgență în pandemie

Evoluția chiriilor înainte și după starea de urgență în pandemie
scris 3 iun 2020

Chiriile pentru proprietățile mici (în special garsoniere și apartamente de 2 camere) au scăzut în lunile martie și aprilie, existând însă constanță sau chiar o creștere pe segmentul de apartamente cu 4 camere sau case - vile.

În marea majoritate a cazurilor, în pofida scăderilor de pe segmentul garsoniere - 2 camere, prețurile nu au scăzut sub minimul din ultimul an, fiind comparabile cu cele din aceeași perioadă a anului trecut. De remarcat însă că s-a intrat în carantină după lunile ianuarie și februarie, care au înregistrat chirii medii mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.

Surpriză? Oficialii nu mai garantează că odiseea metroului din Drumul Taberei va fi încheiată la termenul anunțat cu mândrie de noua putere CITEȘTE ȘI Surpriză? Oficialii nu mai garantează că odiseea metroului din Drumul Taberei va fi încheiată la termenul anunțat cu mândrie de noua putere

“Nu se poate anticipa comportamentul clienților în acest moment, nici marii specialiști nu o pot face având în vedere că ne aflăm în circumstanțe unice generației noastre. Nu vorbim de o criză economică similară celei din 2008. Acum, instabilitatea a fost produsă de un virus care îndeamnă oamenii să facă alegeri subiective și personale pentru confortul și sănătatea familiei lor. Nu ne putem baza pe cifre și pe calcule raționale atunci când totul se învârte în jurul alegerilor subiective. Rămâne să urmărim comportamentul potențialilor clienți din imobiliare, dar și al proprietarilor pentru a înțelege ce se va întâmpla în viitorul apropiat. Acum, cererea se întâlnește cu oferta, negocierile se poartă în funcție de mulți factori, iar evoluțiile reale ale prețurilor chiriilor le vom vedea în câteva luni. Pe scurt, totul se va adapta "as it goes", iar momentan singurele pe care ne putem baza sunt trendurile de scădere și creștere pentru perioade scurte de timp și pe comparații cu perioade similare ale anului trecut”, spune Costina Petrescu, CEO al portalului imobiliar Titirez.ro.

Evolutia chiriilor pe zone

În zona de nord a Capitalei (Băneasa și Aviației), prețurile medii ale garsonierelor au înregistrat o scădere față de prima parte a anului 2020 (perioada ianuarie - februarie), fără însă a coborî sub media perioadei similare a anului trecut. Apartamentele de 2 camere au avut scăderi mai marcante, în timp ce apartamentele de 3 camere au rămas la preț constant. În schimb, apartamentele mai mari - de 4 camere - și vilele au avut o creștere a prețului de închiriere, pe fondul unei cereri mai mari.

Zonele Floreasca și Dorobanți, cunoscute drept cartiere exclusiviste ale Capitalei, au cunoscut un traseu similar în ceea ce privește prețurile de închiriere, cu o excepție marcantă: vilele și apartamentele mari au avut prețuri de promovare mai mici la închiriere față de perioada precedentă. O posibilă explicație poate fi faptul că majoritatea vilelor și apartamentelor spațioase din aceste zone erau închiriate în principal de companii în scop office sau comercial (spații de birouri, restaurante, grădinițe private, birouri de consultanță etc.). Acesta este și segmentul care a fost cel mai puternic lovit de criză, rezultând o scădere marcantă a cererii pentru aceste tipuri de proprietăți din zonele scumpe ale Capitalei.

Un pattern similar poate fi observat și în centrul Capitalei, în ceea ce privește apartamentele mari și vilele. Astfel, în zona Unirii, apartamentele de 4+ camere au suferit corecții de preț, explicația fiind tot legată de căderea cererii pentru spații de birouri. Prețurile pentru garsoniere și apartamente de 2-3 camere s-a menținut constant, în media din ultimul an.

Berceni este unul dintre cartierele care și-a menținut constante prețurile, chiar existând o creștere a prețului mediu pentru apartamentele de 2 camere. În schimb, cartierele mari din vestul și estul Capitalei (Militari și Titan-Dristor) au cunoscut ajustări mai puternice ale chiriilor pentru garsoniere și apartamente. Practic, în aceste zone prețurile medii de promovare la închiriere au scăzut chiar sub minimul anului trecut. Acest lucru poate fi explicat prin numărul mult mai mare de unități disponibile în aceste zone, în contextul unei cereri mai scăzute.

Datele sunt bazate pe prețurile medii de PROMOVARE din fiecare zonă, însă în realitate există o mult mai mare flexibilitate de negociere. Prețurile de tranzacție pot fi, prin urmare, mai mici. De asemenea, s-a remarcat în rândul proprietarilor o mai mare flexibilitate în ceea ce privește termeni contractuali precum avans, garanție, durata contractului.

EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au semnat o nouă investiție CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au semnat o nouă investiție

Retail și Office

În ceea ce privește chiriile în zona de retail, dar și în cea de  office, lucrurile stau diferit, având în vedere închiderea temporară a businessurilor din centre comerciale și migrarea spre Work from Home (WFH).

Retailul este una dintre zonele cel mai greu încercate de către pandemia care a cuprins lumea în anul 2020. Mall-urile și centrele comerciale au fost închise, la fel și marea majoritate a spațiilor stradale, iar ramuri întregi ale economiei au fost efectiv blocate. După ridicarea stării de urgență din 15 mai, perspectivele de îmbunătățire sunt firave, regulile de desfășurare a activității comerciale fiind în continuare stricte.

Siguranța publicului este prioritară, fiind necesare investiții consistente în asigurarea ventilației, dezinfecției și a spațiului necesar pentru distanțare. Cu toate acestea, multe dintre businessurile care ocupau spații comerciale bune până la debutul pandemiei nu se vor mai întoarce în activitate, iar asta înseamnă că vor exista oportunități de upgrade pentru companiile cu un cash-flow bun.

Toate părțile sunt în expectativă, negociază și așteaptă să vadă ce se va întâmpla în perioada următoare. 

viewscnt
Afla mai multe despre
chirii
pandemie