EXCLUSIV FOTO Fostul șef al imobiliarelor Auchan România s-a asociat cu Daniela Kasper pentru un mega proiect cu sute de case pe un teren al lui Verestoy Attila Jr.

Tatian Diaconu, care a condus afacerile imobiliare ale grupului francez Auchan în România, s-a asociat cu Daniela Kasper, una dintre puținele antreprenoare din sectorul dezvoltărilor rezidențiale din România, și împreună pregătesc dezvoltarea unui ansamblu rezidențial cu 300 de case pasive în satul brașovean Prejmer, pe un teren ce aparține fiului fostului parlamentar UDMR Verestoy Attila, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
EXCLUSIV FOTO Fostul șef al imobiliarelor Auchan România s-a asociat cu Daniela Kasper pentru un mega proiect cu sute de case pe un teren al lui Verestoy Attila Jr.

Daniela Kasper și Tatian Diaconu, alături de proiectul Plai de Lac, colaj foto Profit.ro

Tatian Diaconu și Daniela Kasper lucrează la pregătirea unui ansamblu rezidențial, denumit Plai de Lac, ce urmează a fi construit pe un teren ante-contractat de la Verestoy Attila Jr., rezident în Monaco.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Fiul fostului parlamentar UDMR are în proprietate 13 loturi de teren agricol în estul satului Prejmer, care totalizează o suprafață de 122.750 de metri pătrați.

VIDEO&FOTO Palat celebru din București, cu 43 băi și 110 camere, la vânzare. Palatul Bragadiru este ofertat CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Palat celebru din București, cu 43 băi și 110 camere, la vânzare. Palatul Bragadiru este ofertat

Diaconu și Kasper dețin un  antecontract de vânzare-cumpărare pentru acest teren, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

Prejmer este la circa 15 kilometri de municipiul Brașov.

Fondatorul Altex, Dan Ostahie, a cumpărat de la Bogdan Lența un magazin închiriat de Brico Depot CITEȘTE ȘI Fondatorul Altex, Dan Ostahie, a cumpărat de la Bogdan Lența un magazin închiriat de Brico Depot

Proiectul planificat de cei doi antreprenori pe acest teren prevede construcția a 300 de case pasive energetic, structurate pe parter, etaj și maxim mansardă.

Întregul proiect are prevăzută o suprafață de 500.000 de metri pătrați.


Acesta este primul proiect imobiliar de anvergură în care e implicat Tatian Diaconu din septembrie 2023, când a intrat pe calea antreprenoriatului. El și-a anunțat atunci intenția de a identifica proiecte imobiliare sustenabile în care să investească personal sau spre care să atragă investitori mai puternici.

Diaconu și Kasper mai sunt asociați și în alte firme imobiliare a căror denumire sugerează proiecte în localitățile brașovene Codlea și Bod.

VIDEO&FOTO Insula Lacul Morii, schimbată. A început plantarea copacilor CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Insula Lacul Morii, schimbată. A început plantarea copacilor

Verestoy Attila Jr. a mai înființat, recent, o companie cu profil imobiliar, alături de Leonard Vișan, general manager al societății de investiții financiare Eastern Securities, aflată și ea în proprietatea fiului fostului politician. Attila mai este implicat, ca acționar minoritar în compania Mes Sem din Slatina, specializată în cultivarea cerealelor, companie controlată de fostul senator Teiu Păunescu.

Cine sunt investitorii

Cetățean german, născută în Brașov, Daniela Kapser a intrat în antreprenoriat în urmă cu mai bine de 20 ani cu  ideea unei afaceri de turism ecologic în Transilvania, cu scopul de a atrage familii și copii din Germania. Pentru a strânge banii necesari acestui proiect, ea a început să investească în domeniul imobiliar.

A pornit cu un bloc de locuințe în Cluj-Napoca și a continuat, în parteneriat cu Simon Maurer, cu realizarea ansamblurilor rezidențiale Avantgarden 1 și 2 din Brașov, după care a decis să meargă pe cont propriu cu proiectul Avantgarden Tractorul. Până acum, compania sa a livrat circa 4.500 de apartamente în 6 proiecte din Brașov.

Parcursul profesional al lui Tatian Diaconu a început ca ofițer de armată, după care s-a mutat în Franța și a început să lucreze pentru Decathlon, unde a ajuns director de dezvoltare în 2006.

EXCLUSIV SURPRIZĂ Gabriel \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SURPRIZĂ Gabriel "Puiu" Popoviciu relansează Ansamblul Băneasa: mii de apartamente noi

Grupul Auchan, din care face parte din Decathlon, a înființat din 2012 o divizie imobiliară și în România și l-a pus la conducerea ei pe Tatian Diaconu. Compania și-a schimbat ulterior denumirea în Ceetrus și a ajuns unul dintre cei mai mari proprietari de spații comerciale din România, având în coproprietate cu Auchan 23 din cele 33 de hipermarketuri pe care francezii le-au deschis în România, ceea ce reprezintă o suprafață comercială închiriată de 150.000 metri pătrați, la care se adaugă mallul Coresi Shopping Resort din Brașov.

În 2021, Asociația Familială Mulliez, care controlează aproape tot imperiul de retail al grupului Auchan, a decis să pună în comun proprietățile imobiliare ale companiilor pe care le coordonează, din care, în România, sunt prezente Auchan, Decathlon și Leroy Merlin, cu scopul de a gestiona mai eficient dezvoltarea imobiliară a grupului. Noua entitate, denumită Nhood România, a fost condusă până în 31 iulie 2023 de Tatian Diaconu.

Ofertă slabă

Livrările de locuințe noi și numărul tranzacțiilor au scăzut în 2025 cu aproximativ 5% față de anul anterior, însă în timp ce livrările au coborât la cel mai redus nivel din 2017 încoace, volumul vânzărilor a rămas cu circa 20% peste media perioadei pre-pandemie, potrivit unui raport de piață realizat de compania de consultanță imobiliară Colliers.

Cu o ofertă limitată și puține autorizații pentru proiecte noi, diferența dintre cerere și ofertă continuă să susțină o creștere moderată a prețurilor, într-o piață tot mai selectivă, unde contează în principal locația, calitatea proiectului și accesibilitatea financiară.

EXCLUSIV Ultima clădire a Eurobank în România: fostul sediu Bancpost a atras interesul unei puternice familii libaneze CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ultima clădire a Eurobank în România: fostul sediu Bancpost a atras interesul unei puternice familii libaneze

La nivel național, livrările totale sunt estimate la sub 58.000 de unități în 2025, cel mai redus volum din ultimii opt ani. Pe partea de cerere, evoluția a fost neuniformă pe parcursul anului. Bucureștiul a înregistrat o scădere de aproape 10% a tranzacțiilor, mai accentuată decât media națională, însă rămâne cu aproximativ 28% peste nivelul mediu din perioada pre-pandemie.

Cluj-Napoca a fost singurul mare oraș care a consemnat o creștere ușoară a tranzacțiilor. În ansamblu, deși contextul economic a fost dificil, piața a arătat reziliență, susținută de o cerere încă solidă în marile centre urbane. Consultanții Colliers explică faptul că această capacitate de adaptare este legată și de evoluția veniturilor din ultimii ani: chiar dacă salariile reale au revenit temporar în teritoriu negativ, situația vine după un deceniu în care puterea de cumpărare a salariului mediu aproape s-a dublat, ceea ce susține în continuare apetitul pentru achiziții rezidențiale.

În marile orașe, prețurile au crescut, în medie, cu aproximativ 5% în 2025, însă diferențele dintre segmente au devenit mai vizibile.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite