Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Platforma Medicarom, amplasată în spatele magazinului Kaufland Barbu Văcărescu, a fost dezvoltată în 2002 și include mai multe corpuri de clădire cu 2-4 niveluri, amplasate în jurul unei parcări exterioare cu 150 de locuri.
Principala clădire are trei etaje și o suprafață închiriabilă de circa 1.100 de metri pătrați. Imobilele ocupă un teren de circa 10.000 de metri pătrați situat pe strada Intrarea Glucozei, nr. 37-39.
  Medicarom Group și Universal Transport & Tourism Agency, ambele parte a aceluiași grup cu profil medical, au inițiat procedurile de demolare a construcțiilor și de construire a unor imobile cu câte două subsoluri, parter și 4, respectiv 14 etaje cu funcțiuni mixte: locuințe colective, birouri, servicii, comerț, hotel, învățământ și sănătate.
 
 Contactați de Profit.ro pentru detalii despre acest plan, reprezentanții Medicarom Group nu au răspuns până la publicarea acestui articol.
 
 Platforma Medicarom se învecinează cu Beofon, specializată în distribuția de materiale tipografice și ambalaje. Proprietarul Beofon, sârbul Vladislav Stefanovic, a vândut cu 7 milioane de euro terenul de 10.710 metri pătrați pe care se află Beofon dezvoltatorului imobiliar One United Properties.
  Platforma Medicarom se învecinează cu viitorul proiect al One SURSA FOTO: spatii-de-birouri.ro
 
Tranzacția dintre Beofon și One United Properties se va finaliza doar dacă se obține autorizația de construire pentru dezvoltare. Investitorul imobiliar intenționează să construiască pe acest teren o dezvoltare predominant rezidențială numita One City Club, cu aproximativ 200 de apartamente pe o suprafață totală de circa 37.000 de metri pătrați.
 Ținând cont de dimensiunea similară a terenului și de poziția învecinată, proiectul imobiliar al Medicarom ar putea avea o suprafață construită similară.
Medicarom își are sediul într-o clădire de birouri, care găzduiește și un laborator medical, pe strada Aeroportului, lângă vama Chitila.
Principalele companii din grupul Medicarom sunt Info World, RoTest, Medcenter și SanProdMed, care au avut împreună afaceri anuale de peste 35,5 milioane euro și peste 370 de angajați în 2024.
 Medicarom Group, care controlează cele patru firme din domeniul medical, este deținută de Selinvest Trading, o companie înregistrată în Insulele Virgine, și condusă de Gheorghe Paraschiv și Ionel Volintiru, în calitate de directori, potrivit unei investigații a Rise Project.
Ionel Volintiru a făcut parte din comitetul local înființat de fostul primar Neculai Onțanu care a coordonat realizarea planului local de dezvoltare durabilă a Sectorului 2 în 2008.
Info World este descrisă pe site-ul propriu drept cel mai important producător de software medical din România. Un raport realizat anul trecut de Expert Forum plasează Info World în vârful clasamentului cu cele mai multe contracte de servicii IT din spitalele din România.
În perioada 2020-2024, Info World a câștigat contracte în valoare de 10,6 milioane lei, potrivit datelor Expert Forum. Cea mai mare valoare a contractelor (6 milioane de lei) vine de la Spitalul Județean de Urgență Bacău.
 RoTest este cea mai mare companie din grupul Medicarom și este unul dintre cei mari furnizori naționali de echipamente pentru laboratoarele clinice din țară în domeniile: biochimie uscată, biochimie umedă, imunologie, coagulare, hematologie și microbiologie.
Medcenter este unul dintre cei mai importanți furnizori români de servicii medicale, clinice și de laborator. În prezent, compania operează în șapte orașe: București, Iași, Focșani, Brăila, Buzău, Baia Mare și Cluj-Napoca.
SanProdMed se ocupă de consumabile sanitare.














