FOTO Tranzacția anului cu terenuri, finalizată

FOTO Tranzacția anului cu terenuri, finalizată
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 dec 2022

Tranzacția cu terenul aferent fostei fabrici „Tutunul românesc” a fost finalizată, iar contractul a fost semnat, fiind cea mai mare tranzacție cu terenuri din București din ultimii ani și, totodată, una dintre cele mai mari tranzacții în insolvență. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cumpărătorul în tranzacție, gestionată de CITR, este SIF SPV TWO SA, parte a Grupului SIF Banat-Crișana, care a plătit pentru terenul în suprafață de 62.491 metri pătrați, situat în bulevardul Regiei nr. 2 din București, 33.59 milioane euro. 

Proprietatea aferentă fostei fabrici de industrializare a tutunului este localizată în zona centru-vest a Capitalei, care cuprinde perimetrul Orhideea - Pasajul Basarab și împrejurimile stațiilor de metrou Grozăvești, Petrache Poenaru și Politehnica. Anterior, proprietatea s-a aflat în patrimoniul societății Interagro SA, societate aflată în reorganizare.

CONFIRMARE AFI Europe semnează cel mai mare credit bancar acordat până acum pe piața imobiliară din România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE AFI Europe semnează cel mai mare credit bancar acordat până acum pe piața imobiliară din România

În octombrie, Profit.ro a anunțat că, având finanțarea SIF Banat-Crișana, filiala specializată în investiții imobiliare SIF SPV TWO a făcut plata pentru achiziția terenului fabricii Tutunul Românesc, aflat în proprietatea companiei insolvente Interagro, după ce aceasta fusese suspendată de către administratorul judiciar.

"Contestațiile s-au respins și noi am considerat că nu mai este niciun impediment ca să facem plata", a declarat atunci pentru Profit.ro vicepreședintele SIF, Radu Străuț.

FOTO Tranzacția anului cu terenuri, finalizată

Firma SIF SPV TWO SA, parte a grupului SIF Banat-Crișana, declarată, în luna mai a acestui an, câștigătoare a licitației pentru achiziționarea prin transfer de active a Fabricii de Țigarete Belvedere, a efectuat acum plata aferentă schimbului. 

SIF SPV TWO este o companie înființată în 2018, al cărei obiect principal de activitate este închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare, participația SIF Banat-Crișana fiind de 99,99% din capitalul social.

Cum a anunțat anterior Profit.ro, compania plătise un avans de 16,6 milioane de lei, echivalentul a 3,45 milioane de euro, urmând ca restul de preț, respectiv circa 30 de milioane de euro, să fie achitat integral până în 16 august 2022, dar plata a fost amânată în urma unor contestații formulate de o companie controlată indirect de omul de afaceri canadian Mihai Topolinski.

FOTO Hotel de 4 stele, cu cel implicat în celebrele turnuri Petronas din Kuala Lumpur, în locul fostului Palat Adevărul, în care au fost cele mai importante ziare românești interbelice CITEȘTE ȘI FOTO Hotel de 4 stele, cu cel implicat în celebrele turnuri Petronas din Kuala Lumpur, în locul fostului Palat Adevărul, în care au fost cele mai importante ziare românești interbelice

"S-a plătit tot prețul, urmează să fie semnat și contractul propriu-zis", a declarat acum Radu Străut, vicepreședinte și director general adjunct al SIF Banat-Crișana, pentru Profit.ro.

Firma grupului SIF Banat-Crișana solicitase și obținuse, pe 11 august, suspendarea obligației de plată a restului de preț, până la soluționarea contestațiilor formulate împotriva procedurii de valorificare, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

Decizia de amânare a administratorului era argumentată prin eventualele efecte pe care le-ar putea avea soluțiile pronunțate de către judecătorul sindic în cadrul dosarelor de contestație asupra contractului de vânzare-cumpărare ce urmează a fi încheiat.

EXCLUSIV Grupul polonez Scallier a scos la vânzare 5 parcuri de retail din România. „Nu vrem să facem un exit în următorii 10 ani“ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grupul polonez Scallier a scos la vânzare 5 parcuri de retail din România. „Nu vrem să facem un exit în următorii 10 ani“

Contestațiile la care se face referire au fost formulate, în principal, de către creditorul Tabogo Property, o companie controlată indirect de omul de afaceri canadian Michael Topolinski. De altfel, Topolinski formulase o contestație și față de decizia de a suspenda plata restului de preț.

Am avut dreptate acum 3 luni, când am prezis public că SIF nu va plăți prețul. Acum, că SIF nu a plătit cele 30 de milioane de euro până la data limită de 16 august, regulile licitației prevăd ca vânzarea să fie reziliată și SIF să piardă garanția de 3,45 de milioane de euro“, a spus la acel moment, pentru Profit.ro, Michael Topolinski.

Bogdan Drăgoi, președintele SIF Banat-Crișana, a declarat în luna mai, când a câștigat licitația, că se intenționează continuarea activității imobiliare, de închiriere, care se desfășoară acum pe platforma fostei fabrici de țigarete.

EXCLUSIV One United Properties analizează ofertele primite pentru vânzarea clădirii de birouri One Herăstrău Office. LISTA investitorilor care licitează CITEȘTE ȘI EXCLUSIV One United Properties analizează ofertele primite pentru vânzarea clădirii de birouri One Herăstrău Office. LISTA investitorilor care licitează

Terenul fostei fabrici Tutunul Românesc are 6,2 hectare, este evaluat la 33,59 milioane de euro, fără TVA, și amplasat în inima noului pol de dezvoltare imobiliară Orhideea-Grozăvești din vestul Bucureștiului. Dacă se va încheia, are șanse să devină cea mai mare tranzacție cu terenuri din acest an.

SIF Banat-Crișana a fost implicată și în cea mai mare tranzacție cu teren a anului 2020, când a plătit 32,7 milioane de euro companiei sud-coreene Doosan pentru platforma IMGB din sudul Bucureștiului. Între timp, SIF1 a batut palma cu dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital și retailerii Dedeman, Kaufland, Lidl și Altex pentru vânzarea unei mari părți din terenul fostei platforme IMGB.

La finele anului trecut, Profit.ro a anunțat că terenul fabricii Tutunul Românesc a reintrat în procedura de vânzare, după două licitații eșuate și contestate în justiție, proces despre care Profit.ro a scris pe larg.

În tot acest timp, Interagro și Ioan Niculae au fost condamnați pentru evaziune fiscală. În februarie 2021, Niculae a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Direcția Națională Anticorupție a instituit sechestru și asupra terenului Interagro din Grozăvești, procedură evidențiată și în cartea funciară a imobilului. 


Terenul fostei fabrici de țigarete este grevat și de o ipotecă imobiliară în favoarea creditorului First Bank România (fostă Piraeus Bank România). Banca este înscrisă la masa credală cu 222.816.888,6 lei, iar în programul de plăți are o creanță de 162.734.230 lei.

Omul de afaceri Ioan Niculae, fondatorul Interagro, intenționa să construiască pe terenul fostei fabrici un complex care includea trei turnuri de birouri cu 36, 30 și 14 etaje, locuințe, un hotel și un spital privat.

Zona Orhideea – Grozăvești a devenit un magnet pentru investiții imobiliare de anvergură în sectorul de birouri. În ultimii ani, aici s-au construit proiectele The Bridge (aflat în proprietatea fraților Pavăl), Orhideea Towers (deținut de CA Immo) și Business Garden Bucharest (deținut de Vastint, divizia imobiliară a IKEA), iar alte proiecte sunt în curs de avizare sau dezvoltare.

Fostele fabrici continuă să fie principala sursă de terenuri pentru noile dezvoltări imobiliare din București. Doar în acest moment sunt în diferite etape de dezvoltare proiecte pe fostele platforme Romcarton, Romprim, Artemob, Laromet, Marmura, Electrotehnica, Timpuri Noi, Automatica, fabrica de mobilă Pipera, Stiteh, Pumac, Semănătoarea, Ventilatorul, fabricile de pâine Băneasa și Spicul, fabrica de mezeluri Medeus și fabrica de bere Grivița.

viewscnt
Afla mai multe despre
sif banat crisana
sif1
tutunul romanesc
michael topolinski
citr