Evenimentul, transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News, a fost organizat cu sprijinul Salt Bank, Auchan, Asociației Române a Băncilor (ARB), Artenie, Secrieru, Doroș Tax (ASD Tax)
Alexandru Nazare a arătat că se așteaptă, cu toate că va fi greu în următoarele luni, să se confirme ținta de deficit bugetar stabilită la rectificare, respectiv 8,4% din PIB.

Pentru 2026, ministrul a indicat ca obiectiv un deficit bugetar ”spre 6%”.
”Ce pot să vă spun este că există presiuni importante pentru 2026, nu e deloc ușor. E un an în care, bineînțeles, avem ținte foarte importante și un an în care va trebui să facem o consolidare foarte, foarte importantă, o reducere a deficitului spre 6%”, a spus Nazare, care a precizat că proiecțile sunt încă discuții interne și cu Comisia Europeană.

Ministrul a precizat că în bugetul pentru 2026 sunt prevăzute grant-uri din fonduri europene de circa 10 miliarde euro.
”Ce pot să vă spun este că vom avea, și o să vă răspund cu investițiile, avem o proiecție preliminară de sume care se vor aloca pentru fonduri europene, fie ele PNRR sau Coeziune, de aproape 10 miliarde granturi anul viitor. E foarte important, pentru că sunt sume care vor susține creșterea economică din 2026.
Bugetul pentru anul 2026 va avea o țintă foarte clară, absorbția banilor din PNRR. Avem o ocazie unică, până în august 2026. E foarte importantă pentru susținerea creșterii în 2026 și nu putem să o ratăm”, a afirmat Alexandru Nazare.

El a amintit că la rectificare, au fost asigurate resurse pentru împrumuturile din PNRR-ului, pe lângă investițiile de până la 152 miliarde lei.
”Am asigurat resurse noi pentru împrumuturi care merg în autostrăzi, în valuri renovării, în spitale, în zona de acoperire a proiectelor de investiții a PNRR-ului. Și același lucru îl vom face și pentru anul 2026, ținând, bineînțeles, în echilibru țintele pe care le vom agrea cu Comisia”, a mai spus ministrul Finanțelor.